Cu ocazia Zilelor Universității Naționale de Arte "George Enescu" din Iași, la împlinirea celor 160 de ani de învățământ artistic modern, a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu, muzicolog, profesor universitar, pianist și rector al New Europe College din București.

Iată un extras din Laudatio scris de doamna prof.univ.dr. Laura Vasiliu, prorector al Universității Naționale de Arte din Iași: "Imaginea actuală a Valentinei Sandu-Dediu de profesie muzicolog și pianist este aceea a unei personalități puternice și luminoase ce-și asumă cu grație rolul de lider, de formator de opinie în viața culturală și muzicală românească în învățământul de specialitate. Este vocea muzicologică și universitară recunoscută de instituții și culturi străine, vocea unui profesionist incontestabil și a unui om de cultură erudit ce contribuie substanțial la schimbarea mentalității în raportul național-universal, tradițional-modern și la promovarea valorilor muzicale românești în Europa, în lume". 

În cadrul matinalului Musica Viva, Valentina Sandu-Dediu a discutat cu Andreea Kiseleff despre semnificația acestui moment și nu numai. 

Am onoarea și bucuria de a o avea ca invitată în direct prin telefon pe doamna prof.univ.dr. Valentina Sandu Dediu, pentru a marca încă un moment important din cariera dumneaei, care se adaugă unei liste lungi de premii și distincții. Îi urăm, în primul rând, sincere felicitări!

Vă mulțumesc. Și vă mulțumesc pentru invitație.

Trebuie să menționez că doamna profesor Sandu-Dediu a fost și este și mentorul meu și am avut norocul ca dumneaei să-mi ghideze pașii în toate ciclurile de studii universitare la Universitatea Națională de Muzică din București. Trecând însă peste latura subiectivă implicată, ne bucurăm că există în această perioadă dificilă pentru întreaga lume, momente culturale care țin de normalitate. Doamnă profesor, nu este însă pentru prima dată când simțiți acest tip de emoții. Sunteți, de asemenea, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, însă aș dori să vă întreb, cum ați descrie sentimentele prilejuite de evenimentul de ieri?

Este, fără îndoială, în primul rând, emoționant. Nu poți să-ți oprești emoția pentru că simți căldura colegilor și generozitatea lor. Sigur că asemenea onoruri și premii și ceea ce îți place și te onorează sunt trecătoare. Contează mai mult ceea ce faci zi de zi, într-o mai mare, știu eu, penumbră, dar aceste momente publice sunt foarte plăcute, cel puțin pentru mine și aș fi ipocrită să nu spun asta. Dar, așa cum am spus-o și ieri, în fața colegilor de la Iași, o repet și acum și mai ales față de tine, dragă Andreea, pentru că ne cunoaștem de atâția ani, am avut noroc mereu. Am avut noroc să am studenți ca tine, am avut noroc să am colegi generoși, așa cum am spus și am avut noroc ca de atunci de când am terminat facultatea să întâlnesc oameni care m-au ajutat, m-au susținut și asta îți dă voie să-ți păstrezi umorul, veselia și să poți merge mai departe. În orice caz, am avut și un mic șoc, nu mi-am dat seama, dar din cuvintele de ieri, extraordinar de profesionist întocmite și inteligent de doamna Laura Vasiliu și de domnul rector Aurelian Bălăiță, am avut revelația că au trecut 30 de ani de când am absolvit Conservatorul, actuala Universitate de Muzică și m-am gândit cu o umbră de tristețe că timpul trece prea repede.

Am simțit și eu căldura cu care Iașul v-a primit. Menționez că se pot citi deja în presa online materialele legate de ceremonie, prin care și cei care nu au urmărit-o o pot vedea acum, iar cuvintele călduroase rostite au reușit să transmită emoția, chiar și online. Știu că aveți dintotdeauna o frumoasă colaborare cu Universitatea de Arte din Iași. Ce sentimente vă leagă de această intituție și cadrele didactice de aici?

Mi-aduc aminte, în primul rând, de prima personalitate pe care am cunoscut-o în anii '90, e vorba de rectorul de atunci, compozitorul Viorel Munteanu, care s-a înconjurat de tinere generații foarte competente în muzicologie. El i-a adus atunci în fostul conservator ieșean pe Laura Vasiliu și Gheorghe Duțică. Ei sunt profesorii de muzicologie de frunte ai Iașului și nu numai ai Iașului, sunt muzicologi foarte reputați, cu o bună educație și solidă în analiza muzicală și întotdeauna am avut plăcerea să mă întâlnesc cu ei la simpozioane, la conferințe, în concursuri, jurii ș.a.m.d. Cu Laura Vasiliu am colaborat și pentru articole scrise despre muzica românească în Enciclopedia Grove. De asemenea, cu soțul ei, Alex Vasiliu, foarte reputat critic de jazz și autor al unei monografii Oschanitzky, am colaborat de curând pentru volumele care, iată, tocmai au apărut ieri, culmea coincidenței, volume care se numesc Noi istorii ale muzicilor românești, dar despre asta poate că veți vorbi altă dată, cu altcineva. Ele marchează centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, care se serbează zilele acestea.

Ne-ați menționat deja, așadar, un proiect recent. Știu că agenda dumneavoastră este mereu plină. Sunteți, de asemenea, rector al Colegiului Noua Europă și aș fi dorit să continuăm discuția pornind de aici, întrebându-vă la ce mai lucrați în această perioadă?

Tocmai am terminat două proiecte ample de coordonat, la care am și participat, scriind în ele studii. Primul este reprezentat de două volume care însumează vreo 900 de pagini despre noi istorii ale muzicilor românești. Este o inițiativă a lui Adrian Iorgulescu, pornită în urmă cu câțiva ani, tocmai pentru a marca centenarul de azi și am lucrat la coordonarea lor împreună cu Nicolae Gheorghiță, colegul meu de la UNMB și foarte bun prieten. Am avut norocul să lucrez cu el și să ne înțelegem frățește este puțin spus. De asemenea, am avut norocul să avem un colectiv de 14 autori excepționali, din generații diferite, dar punând accent și pe cei mai tineri. Eu cred că ambiția sau intenția noastră în a lansa un nou ton în muzicologia românească și în scrierile despre istoriile muzicii românești, s-ar putea împlini prin aceste volume. Și am coordonat, dar acela încă nu a văzut lumina tiparului, un volum despre istorii recente a Filarmonicii din București. Era o inițiativă mai veche, pornită de Horia Andreescu, în urmă cu câțiva ani, continuată de Andrei Dimitriu. Lucrul este finalizat și probabil că o să apară această carte anul care urmează.

Doamnă profesor, aș dori să vă întreb și cum simțiți și cum parcurgeți emoțional această perioadă prin care trecem. Știu deja că domnul profesor Dan Dediu a compus în perioada pandemiei, o nouă creație a dumnealui urmând să fie interpretată pe 1 noiembrie într-un concert dedicat la Sibiu Zilei Radio România.

Da, cred că în perioada pandemiei, singura activitate care te mai salvează, poate, de la inactivitate este totuși scrisul și cititul, în cele din urmă, așa că am încercat să fac acest lucru. Nu este ușor pentru nimeni dintre noi. Artiștii reprezintă categoria extrem de defavorizată a acestei perioade. În mod special, artiștii independenți, dar toți ceilalți, toți cei care au de-a face cu publicul, cu scena, cu producerea artei live, au de suferit enorm și trec prin momente foarte dificile. Eu fiind și profesoară, am norocul să păstrez, chiar dacă doar online, contactul cu studenții, cu colegii mei. Într-adevăr, singurul lucru pe care l-am putut face cu succes a fost să termin, iată, lucrul la aceste volume. Poate că dacă nu aș fi avut răgazul acesta, nu aș fi făcut-o așa de repede, dar la fel ca toți prietenii și colegii mei, traversăm momente dificile și chiar, ceremonia de ieri, mă uitam în jur, are o nuanță de trist și, n-aș vrea să spun grotesc, noi toți cu măști. Dar este inevitabil, este perioada prin care trecem, ne vom aduce aminte de ea, sperăm că o s-o parcugem cu cât mai mult calm și nu putem decât să ne adaptăm și să vedem ce mai putem face, dar așa cum spuneam, până la urmă, cititul și scrisul rămân activități pe care le poți face cu mai mare succes în această perioadă.

Ați menționat despre cursurile online de la Universitatea de Muzică. Știu că întregul demers de a pregăti logistica a acestei activități a fost unul dificil. Ne puteți spune prin ce momente mai grele ați trecut pentru a pregăti totul în online?

Cred că momentele dificile au fost în primăvară, când a trebuit toți să ne obișnuim cu noile medii și Andreea, tu care ești de asemenea, tânăr cadru didactic asociat al Universității, știi despre ce vorbim, ne-am adaptat din mers, aș spune că un mare ajutor a venit din partea decanatului facultății noastre teoretice, condus de o excepțională muziciană, cum este Olguța Lupu, dar nu numai muziciană, un om cu o forță de organizare și cu o putere de muncă inspiratoare pentru noi toți. Ea a organizat atât de bine examenele online și cursuri online, încât nouă, celorlalți nu ne-a fost atât de dificil să ne adaptăm. Nu e ușor și nici nu e plăcut să înveți mereu lucruri noi, în ce privește relația cu internetul, cu Zoom, cu Teams ș.a.m.d., însă o poți face atunci când instituția îți pune la dispoziție uneltele potrivite. Oricum e dificilă comunicarea cu studenții. Mie îmi plăcea foarte mult să ne vedem față în față, să discutăm, să avem reacții, să ne contrazicem, să facem glume. Dincolo de transmiterea mesajului profesionist, a unui curs, lucrurile acestea sunt importante pentru căldura relației umane și pentru ca acele lucruri profesioniste să fie mai plăcut spuse. Online e mult mai greu să faci așa ceva, e dificil, relația nu e aceeași, mai pică internetul, mai scapi câte un exemplu de pe Youtube, pentru că nu se încarcă bine ș.a.m.d. Dar, încă o dată spun, trebuie să ne adaptăm.

Ne puteți spune ce se întâmplă în cazul studenților de la Facultatea de Interpretare Muzicală, cum își desfășoară ei cursurile?

Sigur. Ei au o variantă pe care o pot alege de comun acord cu profesorii, o variantă să spunem, hibridă. Adică, acele cursuri teoretice programate sunt online toate, cursurile practice, pentru că acestea nu le pot face, până la online, suntem o facultate vocațională, lumea trebuie să cânte, să exerseze, nu se poate face prin calculator decât până la un punct foarte limitat. Așadar, acei studenți care doresc să vină în facultate și vă asigur că dacă intrați în Conservator, zumzăie de sunete, deci acei studenți și profesorii lor, care acceptă să vină față în față, vin, o fac în toate măsurile de siguranță prevăzute legal și pot lucra și astfel. E mai complicat pentru studenții din provincie pentru că, căminul UNMB reprezintă un factor de risc și nu știu exact în ce parametri funcționează. E dificil să păstrezi căminul la capacitatea care era în vremuri normale, dacă nu imposibil.

Am dorit să punctați lucrurile de mai înainte pentru a se ști că Universitatea de Muzică a asigurat toate condițiile necesare pentru o bună desfășurare a cursurilor și pentru ca activitatea studenților să poată continua în condiții optime. Însă aș dori să vă întreb, în ceea ce privește evenimentele muzicale, știu că există o serie de concerte transmise online de la Universitatea de Muzică. În ceea ce priește aceste evenimente, concertele în general, considerați că funcționează pe termen lung această ipostază online sau lipsește la fel ca la cursuri, emoția de a fi în sală?

Evident că nu cred că poate funcționa pe termen lung. Sigur, dacă vom fi obligați, o vom face. Nimănui nu-i place să facă astfel, dar ceva trebuie făcut, trebuie să-ți menții contactul cu meseria. În primul rând, și aceste transmisii online vor satura, dacă n-au saturat deja o piață a receptorilor, pentru că oferta este foarte bogată online. E oarecum mai simplu de organizat decât un concert fizic, din anumite puncte de vedere. Dar, într-adevăr, nu acesta este rostul și scopul artei. Un concert trebuie să adune lume în sală și pe scenă și să existe acea transmitere. Ceea ce facem noi acum este un surogat, este un produs de trecere și de adaptare. Iată că folosesc foarte mult cuvântul acesta de adaptare. Nu avem încotro și ni-l asumăm, dar cu toții sperăm că vom reveni la viața noastră normală. Când se va întâmpla asta, cred că nimeni nu poate să spună.

Sperăm cu toții să revenim la viața normală de dinainte, în ceea ce privește cultura și nu numai. Și, pentru a încheia optimist, vă felicităm încă o dată pentru titlul pe care l-ați primit ieri la Iași.