La Editura Casa Radio a apărut un nou album semnat de Alexandru Tomescu. Sub titlul „Concerto”, discul este alcătuit din înregistrări realizate alături de Orchestra Națională Radio, în trei concerte diferite, dirijate de Cristian Măcelaru și Tiberiu Soare. Discul poate fi ascultat in premiera la Radio Romania Muzical duminica, 1 noiembrie, ora 10.00.

Să începem cu cele trei piese imprimate pe acest album. Ce anume v-a atras la acestea, atât la nivel individual, cât și în imaginea de ansamblu?

Întotdeauna am iubit clasicii și Mozart, evident, este una dintre pietrele de încercare pentru orice violonist. Ce este special pentru mine la piesele de pe acest album intitulat „Concerto”, este faptul că aceste trei lucrări, Concertul 2 de Mozart, Concertul pentru vioară și orchestră de Antonín Dvořák și Introducere și Rondo Capriciosso de Camille Saint-Saëns sunt toate înregistrări din concert. Un aspect foarte important pentru mine, pentru că de multe ori oamenii caută, vânează, aleargă după perfecțiune, inclusiv în acest domeniu atât de subiectiv al nostru, al interpretării muzicale. La efectuarea unei înregistrări de studio este posibil, într-adevăr, este posibil să atingi o perfecțiune puțin artificială, cu un mic Photoshop din acesta de sunet, se poate obține acea lipsă de greșeală către care aspirăm cu toții. Dar, știți ce se întâmplă? Pe drum se pierde de fapt, viața, viața interpretării, viața muzicii, pentru că o interpretare, o lucrare care este vie are în ea și imperfecțiuni, fac tocmai să-i dea acea viață, acea trăire, acea doză de imprevizibilitate pe care o are viața în carne și oase. Știu că arhitecții greci, atunci când proiectau templele lor care sunt o întruchipare a perfecțiunii proporțiilor în mod deliberat încorporau în construcții anumite detalii care să nu fie atât de perfecte, tocmai pentru ca în felul acesta să fie desăvârșite din punctul lor de vedere. Așadar, chiar dacă e cineva care tușește în sală sau se aude un foșnet la datul unei pagini a cuiva din orchestră, sunt niște înregistrări care au viață și păstrează acea energie de concert care înseamnă foarte, foarte mult pentru mine.

Deci ați gândit acest disc ca pe un templu grecesc?

Într-un fel. E un disc live. Am avut privilegiul să lucrez cu două nume foarte mari ale dirijorilor români, cu Tiberiu Soare, cu care am și fost coleg de altminteri și cu care nu sunt la prima realizare discografică și cu maestrul Cristian Măcelaru, care este un nume în plin avânt, premiul Grammy pe care l-a câștigat anul acesta, cred că spune foarte multe. Este atât de important să te simți liber în compania unui dirijor pe scenă și în felul lor personal, fiecare dintre ei a reușit să-mi dea această senzație de libertate, de creativitate. Cumva, atunci când ai un partener de scenă potrivit, este cumva ca la tango, partenerul trebuie să știe să anticipeze care va fi următoarea ta mișcare, la tango trebuie să știi să anticipezi cu care picior va face următorul pas dansatorul, iar la muzică nu doar trebuie să te conectezi, să respiri muzica în același fel cu partenerul tău, ci chiar să fii capabil să prevezi lucrurile imprevizibile care se vor întâmpla și atunci când lucrurile acestea se întâmplă este absolut minunat.

Vorbeați mai devreme despre faptul că este un album alcătuit din înregistrări de concert. În această perioadă mulți muzicieni au ales refugiul unui album înregistrat în studio. Alegerea de a alcătui un album din înregistrări de concert a fost una conștientă? Ați încercat să evitați mainstream-ul?

Nu, am făcut și albume de studio. Este și aceasta o experiență interesantă în felul ei, dar mi-am dat seama la un moment dat că ceea ce caut eu în aceste mici sticle pe care le lansăm în oceanul temporal, că practic un concert este foarte scurt în timp. S-a terminat. Oamenii și-l mai amintesc poate, o lună, un an, zece ani dacă a fost un concert memorabil. La un moment dat, inevitabil, un concert cade în uitare, pe când, un compact disc este asemănător cu acele sticle pe care le aruncau naufragiații în valurile oceanului cu mesaje destinate altora. Mi-am dat seama că ceea ce este important pentru mine nu este atât perfecțiunea aceasta lipsită de viață, că tocmai, găsirea acelor parteneri, și mă refer aici la partenerii de scenă, cât și la partenerii care se ocupă de realizarea înregistrării. Sunt în egală măsură importanți pentru produsul final, pentru disc vreau să spun, să înțeleagă ceea ce caut, ceea ce vreau eu să obțin și să ne lase să lucrăm, să lase muzica să curgă, să nu înregistrăm pe bucățele microscopice care, sigur, puse cap la cap se transformă într-un puzzle care cunoști imaginea văzută așa de sus. Dar se pierde viața. Viața cred eu este atributul cel mai important, emoția pe care o transmite această fluiditate a muzicii, să te poți conecta, astea sunt printre cele mai importante caracteristici ale unei înregistrări și de multe ori la înregistrările de studio care tind să devină fragmentate sau fragmentare, lucrurile acestea se pierd. Țin minte că ascultam la un moment dat o înregistrare a lui Herbert von Karajan. El este, dacă vreți, părintele înregistrărilor de succes în domeniul muzicii clasice, pentru că el a fost primul artist care a înțeles importanța lor pe termen lung și am fost foarte surprins să văd că la o înregistrare considerată de Karajan bună, lăsată posterității, erau desincronizări între compartimentele orchestrei. Dar ce viață avea înregistrarea respectivă și tocmai acea mică desincronizare îi dădea o tentă, o notă umană, așteptai să se resincronizeze. Era o mișcare acolo, se întâmpla ceva și Karajan participa personal la toate sesiunile de fonotecare, deci se implica personal, nu lăsa absolut nici un detaliu la voia întâmplării. Așadar, nimic nu este întâmplător în aceste înregistrări.

Deși ne aflăm într-o perioadă plină de incertitudini voiam să știu cum arată deocamdată agenda dumneavoastră în următoarea perioadă?

Împreună cu cei de la Orchestrele Radio am setat deja stagiunea, pe un ton optimist evident, sperând că aceste concerte ale noastre vor putea avea loc cu sau fără public. Important este să ne întâlnim, să stăm, să transmitem muzica aceasta mai departe. Voi avea concerte atât cu Orchestra Națională Radio, cât și cu Orchestra de Cameră Radio, acum în luna noiembrie, în luna decembrie, apoi un concert pe care-l aștept cu mare interes de Richard Strauss, în primăvară, pe urmă închidere de stagiune cu Orchestra de Cameră, deci sunt multe evenimente. Încerc să planific următoarele concerte, următoarele turnee cu suficientă flexibilitate, în așa fel încât să poată avea loc în funcție de schimbările de ultim moment. Dacă înainte, într-adevăr, oamenii își făceau stagiunea cu cel puțin un an, doi ani de zile înainte, acum cuvântul cheie a devenit flexibilitatea. Am dedicat și voi dedica un timp important activităților pedagogice. De anul acesta m-am alăturat corpului profesoral de la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A deja șase studenți, alături de care am început să lucrez și este minunat să poți construi ceva pe termen lung. Am predat de numeroase ori în masterclassuri care se întindeau pe o săptămână, zece zile, dar sigur e cu totul altceva să poți urmări evoluția, dezvoltarea unui muzician, de-a lungul mai multor ani. Sunt tineri foarte promițători. Câțiva dintre ei sunt interesați și de concursuri, așadar le voi pregăti pachetul complet de informație pentru a ști nu doar să cânte foarte bine, ci și să fie bine pregătiți din punct de vedere psihologic. Așadar, o să fie o mulțime de lucruri. Important e ca, indiferent de direcția în care o iau lucrurile, să putem să trăim pentru muzică, să putem să cântăm muzica aceasta, indiferent că e vorba de a cânta în fața unui public prezent în fața ta, iată că a devenit luxul suprem, sau a cânta în fața unui public virtual. Mesajul este același.