Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Irina Stan despre proiectul 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' în școli

Publicat: luni, 19 Octombrie 2020 , ora 14.32

Doamnă Irina Stan, cât de important și de util considerați că este pentru elevi proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" în școli?

Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" este un proiect extrem de important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, deoarece ne ajută să îi aducem pe aceștia, pe beneficiarii direcți ai proiectului, respective elevii, elevi din toate clasele, de la clasa 0, până la clasa a XII-a și aș putea spune că audițiile sunt recomandate chiar și elevilor de grădiniță, foarte aproape de țelul pe care noi ni-l propunem la ora de muzică, acela de a îi familiariza și de a îi împrieteni cu muzica de bună calitate, mai ales că în cadrul acestui proiect, audițiile propuse de către Radio România Muzical sunt audiții extrem de cunoscute sau părți din piese cunoscute de mulți dintre elevi, în interpretări deosebite. De aceea consider că proiectul este unul foarte binevenit la nivel de școli și cred că toți colegii mei sunt în asentimentul meu când spun acest lucru.


Cum este primit acest proiect Radio România Muzical, în școlile din Capitală?

Eu spun că proiectul este foarte bine primit, ținând cont de faptul că de la an la an, numărul școlilor care se înscriu este în creștere. De asemenea și numărul de elevi care participă este din ce în ce mai mare, dat fiind și numărul de participanți, inclusiv la concursul pe care acest proiect îl are și consider că profesorii din cadrul școlilor și nu numai, pentru că sunt mulți care s-a înscris și de la grădiniță, chiar dacă acești copii nu participă la concurs, fiind prea mici, au conștientizat importanța acestui proiect și de asemenea, aș dori să vă spun că de fiecare dată când începe un an școlar și proiectul revine în actualitate, copiii sunt extreme de bucuroși. Din păcate, pentru unii dintre ei este singurul moment, ora de muzică, poate asculta o astfel de muzică bună, părinții de multe ori neavând posibilități materiale sau timp să-i ducă la spectacole. Deci pentru noi ca profesori este un real ajutor acest proiect și tot ceea ce ne este propus ca audiție muzicală.


Ce feedback ați primit din partea cadrelor didactice implicate?

Cei mai mulți ne spun că sunt încântați, atât ei, pentru că, având la dispoziție un număr atât de mare de audiții muzicale, audiții pe care noi, de altfel, le regăsim ulterior și în biblioteca profesorului sau în biblioteca elevului și pe care le putem relua la clasă, deci sunt bucuroși că pot folosi audiții de bună calitate, dar și copiii, pentru că, în fiecare an, propunându-ne alte și alte piese, practic ei își pot îmbogăți, pe parcursul a patru ani sau a opt ani, acolo unde se continuă și la liceu, cultura generală și cultura muzicală, pe care aceștia o sporesc.


Având în vedere că numărul de copii participanți a atins 20.000, iar anul acesta este un an în care resursele online primează în sistemul de învățământ, credeți că va crește numărul de participanți în viitor?

Eu cred că da, pentru că fiecare dintre noi, cei care suntem la catedră, ne-am implicat și postăm, acolo unde copiii, de exemplu, nu au posibilitatea să asculte online, postăm audițiile pe care proiectul ni le propune și feedback-ul acestora, întotdeauna a fost unul extrem de bun. Sunt fericiți că pot asculta și de cele mai multe ori și de a reasculta, pentru că sunt anumite audiții muzicale, care plac mai mult copiilor și atunci își doresc să le asculte de mai multe ori și dacă ar intra doar online, aceștia n-ar putea asculta decât în săptămâna respectivă. Așa, au posibilitatea să asculte și săptămâna următoare și peste două săptămâni și eu cred că numărul copiilor, cu siguranță, va crește, pentru că rolul nostru, al profesorului este să-i educăm. Proiectul ne ajută și de aceea consider că de la an la an, numărul copiilor, crește.


Interviu realizat de Maria-Isabela Nica