Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonista Ioana Cristina Goicea, profesoară la Universitatea de Arte din Viena

Publicat: sâmbătă, 3 Octombrie 2020 , ora 14.45

Violonista Ioana Cristina Goicea, laureată a Concursului Regina Elisabeta de la Bruxelles, a anunțat pe rețelele de socializare că a devenit profesoară la Universitatea de Arte din Viena. Artista și-a început activitatea în data de 1 octombrie, în prima zi a anului universitar. 

De-a lungul anilor, v-ați construit o carieră pe plan interpretativ. Ați susținut însă și cursuri de măiestrie. Cum v-ați hotărât să faceți acest pas către domeniul pedagogic?

Nu este ceva de ieri, de astăzi. Este un vis al meu de mai mulți ani. Eu am știut că va fi parte din viața mea, că alături de concertele solistice și de cameră, voi preda. Am știut asta de mult timp. Pur și simplu am o dragoste pentru a preda și cred că asta e cel mai important, fiindcă tot ceea ce facem, trebuie să facem cu dragoste și cu dăruire și atunci iese bine.


Ce anume v-a atras la domeniul pedagogic?

Îmi place să ajut ceea ce eu am primit de la toți profesorii mei în trecut, de acasă, de la familia mea, tot ceea ce eu am primit, îmi place să dau mai departe și să îi pot ajuta și pe alții, că mie mi s-au oferit niște șanse extraordinare în viața mea profesională, de aceea cred că și tânăra generație are dreptul să le fie oferită încredere și să le fie oferit sprijin și asta este ceea ce eu vreau să fac.


Universitatea de Arte din Viena este una dintre cele mai prestigioase instituții dedicate muzicii. Având în vedere acest fapt sunt sigur că ascultătorii noștri ar vrea să știe cum s-a desfășurat procesul de evaluare și examinare pentru acest post?

În primul rând trebuie să spun că este o onoare. Pentru mine este ceva extraordinar, să mi se fi oferit această șansă la vârsta de 27 de ani. Deci a fost, pur și simplu, un proces foarte lung, așa cum este în general la posturi de profesorat. Este un proces care durează mai bine de un an, de fapt. Deci, de când m-am înscris eu a fost anul trecut, în 2019 și până am primit invitația să mă prezint, a durat aproape un an, iar după aceea a venit, bineînțeles și criza de COVID și toate concertele s-au mutat, inclusiv concursul acesta s-a desfășurat mai târziu decât ar fi fost plănuit. Până când am putut, bineînțeles să mă duc la Viena în persoană, știind că au fost și restricțiile de călătorie, după cum bine știți, deci a fost un proces lung și acum un vis a devenit realitate pentru mine și sunt foarte fericită.


Cum veți încerca să echilibrați acești doi vectori, viața ca solistă și cea profesorală?

În primul rând, trebuie să precizez că postul acesta este exact ceea ce eu mi-am dorit. Este un post de jumate de normă și bineînțeles că universitatea dorește foarte mult ca eu să cânt și pentru ei asta este foarte important, ca universitatea să fie reprezentată peste tot, prin concerte. Deci, nu vor fi mai puține concerte din cauza asta, dar eu o să mă mut la Viena și pentru acest motiv va fi, bineînțeles mult mai ușor să pot să fac lecțiile exact așa cum trebuie ele să fie, iar când sunt plecată câteva zile pentru concerte sunt plecată pentru concerte, așa cum a fost și până acum. Deci, asta nu se schimbă cu nimic.


Care sunt următoarele proiecte pentru dumnevoastră?

Tocmai ce am cântat acuma în Hanovra cu orchestra MDR, chiar acum la sfârșit de septembrie, iar acum în octombrie am un recital la Halle, cu pianistul cu care eu cânt de ani de zile, Andrei Banciu. În 31 octombrie am concert la Nurnberg, cu orchestra Nurnberger Symphoniker, iar în noienbrie sunt de asemenea, concerte cu orchestra în Germania, deci până la sfârșitul anului tot ceea ce a mai rămas, fiindcă foarte multe lucruri au fost, din păcate, mutate pe anul viitor din cauza situației care este, dar acum ceea ce este până la sfârșitul anului rămâne stabilit și asta este un lucru foarte bun.


Interviu realizat de Petre Fugaciu