Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Ștefan Cazacu

Publicat: joi, 1 Octombrie 2020 , ora 14.26

Tânărul muzician, singurul reprezentant al României în semifinala Concursului Enescu - secțiunea violoncel, programată pentru 2021, cântă în concertul de deschidere a stagiunii 2020-2021 a Orchestrei Naționale Radio.

Vineri, 2 octombrie, veți deschide Stagiunea 2020-2021 la Sala Radio cu un concert susținut alături de orchestra instituției dirijată de Duncan Ward. Cum ați primit invitația, având în vedere că vine imediat după calificarea în semifinalele Concursului Enescu?

Invitația a venit firesc, eu fiind programat în 8 mai cu Concertul de Camil Saint Saens. Pentru că acel concert nu s-a mai putut ține, radiodifuziunea m-a reprogramat cât de repede s-a putut. M-am bucurat foarte tare că am reușit să trec în semifinală la Concursul Internațional "George Enescu", însă asta nu m-a reținut din activitatea mea artistică.


Într-un alt interviu acordat pentru Radio România Muzical, ați menționat că v-ați ales pentru semifinalele Concursului Enescu Concertul în Re major de Joseph Haydn deoarece ați simțit o siguranță mai mare cu această lucrare, interpretând-o mai des. Pentru deschiderea stagiunii ați optat pentru Concertul în Do major. De ce această alegere?

Concertul de Haydn în Re major l-am interpretat de mai multe ori în ultimii doi ani. Este un concert puțin mai dificil din punct de vedere tehnic față de Concertul în Do major. Pentru concertul din 2 octombrie am ales însă Do majorul pentru că această lucrare este mai îndrăgită și preferată de public.


Știm că în perioada aceasta au început să reapară concertele cu public în agenda dumneavoastră. Presupunem că, după perioada pandemiei, acest lucru a fost entuziasmant. Cum ați realizat trecerea de la perioada concertelor online la cele cu public?

Cu entuziasm. Perioada online-ului a fost o provocare și am încercat cu toții să ne adaptăm, dar asta nu înseamnă normalitate. Normalul se petrece în sala de concert.


Interviu realizat de Maria-Isabela Nica