Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea

Publicat: luni, 6 Iulie 2020 , ora 10.41

Violonistul Alexandru Tomescu se alătură sistemului de educație românesc, din anul universitar 2020-2021 urmând să ocupe postul de cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, în cadrul Facultății de Muzică și Teatru. În următorul interviu, domnul Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, ne-a oferit mai multe informații despre cooptarea lui Alexandru Tomescu în corpul profesoral al instituției.

 

Cum a venit ideea de a lansa invitația violonistului Alexandru Tomescu, de a deveni cadru didactic asociat, al Universității de Vest din Timișoara?

În acest domeniu, muzică-teatru, evident că propunerea doamnei decan, Violeta Zonte, această mare personalitate internațională, domnul Alexandru Tomescu, deținătorul Stradivarius-ului a fost de fapt, un deziderat pentru noi, în cadrul acestor cursuri la Facultatea de Muzică și Teatru. Ne bucurăm foarte mult că a răspuns pozitiv propunerii noastre de a fi asociat al Universității de Vest din Timișoara, pentru că vorbim despre o facultate de muzică-teatru, o facultate a căror veleități înspre maeștri a studenților sunt unele certe și faptul că modelul inspirațional al maestrului este unul extrem de important în cadrul acestora, de aceea încercăm să aducem astfel de personalități în fața studenților, iar maestrul Tomescu este într-adevăr, o mare realizare pentru noi și o mare responsabilitate totodată, pentru faptul că a acceptat să fie cadru didactic asociat al universității noastre. Sunt convins că propunerile pe care le are la nivelul național și internațional sunt foarte multe. Ne dorim studenți foarte buni, studenți care vor alege Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, știind calitatea, performanța, cadrelor didactice care predau aici, iar o astfel de prezență a maestrului Alexandru Tomescu, în cadrul universității noastre, ne onorează, ne mobilizează totodată și, cu siguranță, va capta atenția și interesul multor studenți care doresc să studieze acest frumos instrument, vioara.


Pe lângă studiul instrumentului la nivel înalt, Alexandru Tomescu, intenționează și să integreze noile tehnologii în procesul educațional. Cum va contribui Facultatea de Muzică și Teatru la realizarea acestui deziderat?

De fiecare dată când am avut ocazia în această dinamică mondială a vieții educaționale și a pieței muncii, nu va rezista nici cel mai puternic, nici cel mai slab, ci cel care se adaptează cel mai bine, dar într-un mod, nu mioritic, ci într-un mod inovativ. Cei care vin și inovează vor merge înainte și vor deveni foarte sustenabili și puternici. De aceea, în toate domeniile universității noastre, noi încercăm să inovăm și într-adevăr, Facultatea de Muzică și Teatru este un exemplu clar. De aceea sunt mai mult decât binevenite toate aceste noi dorințe de tehnici și preocupări ale maestrului Tomescu, de a inova și de a aduce un suflu nou, dinamic, în cadrul facultății.


În mod cert, această perioadă a determinat o regândire a organizării cursurilor. În ce a constat această reorganizarea în cadrul Facultatea de Muzică și Teatru?

În această perioadă, pe lângă situația domeniului sănătății, la nivel național și chiar mondial, această pandemie, a generat o schimbare a paradigmei în domeniul educațional. Trecerea peste noapte la învățământul online a fost o provocare majoră, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru studenți. Noi, Universitatea de Vest din Timișoara suntem pregătiți de acum trei ani de zile. Investim în această nouă formă, a digitalizării. Industria 4.0, noua revoluție industrială în domeniul inteligenței artificiale, în domeniul digitalizării este de fapt, o zonă a viitorul și de aceea suntem pregătiți, iar trecerea în zona online nu a fost dificilă defel, dar actul didacatic, mai ales în cadrul unor astfel de facultăți vocaționale, în care interpretarea este esențială a fost destul de ingenioasă. Interpretările au fost realizate instrumental, înregistrate, prezentate în fața camerelor de luat vederi, evident că prestațiile orchestrale cu mai mulți membri ai orchestrei au fost mai dificile, de aceea, prestațiile individuale ale studenților au putut fi înregistrat și intrate într-un dialog online cu maeștrii, cu profesorii facultății. A fost o experiență interesantă, din care am învățat anumite lucruri și după trecerea perioadei de pandemie, evident, după revenirea la învățământul față în față, pentru că acesta nu va putea fi eliminat niciodată, dar o componentă a online-ului va fi prezentă permanent în actul educațional modern.

 


Interviu realizat de Vlad Ghinea