Orchestra Filarmonică din Viena a susţinut pe 5 iunie primul concert de la începutul pandemiei de coronavirus, accesul publicului fiind limitat la 100 de persoane. În ipostazele de dirijor şi solist s-a aflat Daniel Barenboim, iar programul a cuprins Concertul pentru pian şi orchestră nr. 27, în si bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia a V-a, în do minor de Ludwig van Beethoven. Singura muziciană româncă din Filarmonica vieneză, violonista Adela Frăsineanu ne-a oferit câteva detalii despre parcursul său profesional, precum şi despre experienţa acestui nou concert.

Faptul de a fi membră a Orchestrei Filarmonicii din Viena constituie o realizare deosebită pentru orice muzician, dar ascultătorii noștri sunt curioși în primul rând să afle povestea dumneavoastră. Ați spus că v-ați născut în România, dar de la vârsta de 3 ani și jumătate v-ați mutat în Germania cu familia.

Tatăl meu este trompetist; el a fost solo trompetist în Brașov, în orchestra din Brașov și a reușit să primească un post în Germania, în Turingia într-o orchestră și așa am venit în Germania. La școala de muzică locală, din orașul nostru unde am crescut, am început destul de târziu totuși cu vioara, la 7 ani, nu a fost vorba de dorința mea, nu e așa o poveste romantică, unde am auzit vioara și am zis că ăsta este intrumentul care vreau să-l cânt, ci mai degrabă a fost un lucru natural și... de mare ajutor a fost tatăl meu, care a studiat zilnic cu mine și a controlat să fie totul bine și să fie curat și toate aceste procese pe care în studiul zilnic, ca și copil, poate nu le observi chiar așa. Dacă nu era tatăl meu care să își dea foarte mult timp din timpul său ca să mă susțină în acest drum, nu cred că aș fi reușit să ajung aici unde am ajuns. Și, de fapt, toată cariera mea, tot timpul până la vârsta de 26 de ani când am reușit audiția la această orchestră pot să spun că amândoi părinții, mai ales tata fiindcă era în temă, mama e medic, au fost mari susținători, suporteri și m-au condus de fapt în toate momentele vieții - și muzicale, și profesionale cumva. Au fost o mare susținere pentru mine. Tata e fost un factor extrem de important pentru toată această dezvoltare. La vârsta de 9 ani, am început să iau ore private la Conservatorul din Weimar cu un profesor de acolo și drumul în continuare a dus la Berlin, am mers la un gimnaziu normal, cu un bacalaureat normal, dar cu un profil de muzică, unde am învățat și teorie muzicală, istorie muzicală, orchestră, pian și am avut ore externe, prin această școală, cu Conservatorul din Berlin. În clasa a IX-a am schimbat, mergând în fiecare luni la Weimar să iau ore. Tatăl meu, din nou, mă ducea în fiecare luni cu mașina - o oră și jumătate până acolo, o oră și jumătate înapoi. La mine, în clasa normală, nu cânta nimeni la nici un instrument. În timpul acesta am participat la multe cursuri de vară, unde am întâlnit profesori celebri printre care și Igor Ozim. Și fiindcă eu eram în ultimii doi ani de bacalaureat, mi-au plăcut foarte mult aceste ore cu dânsul, am fost profund impresionată de felul cum preda el. Pe vremea aceea aveam 17 ani și fiindcă trebuia să termin acești doi ani de bacalaureat dânsul a propus să mă duc la fosta sa asistentă, care preda la Rostock. Rostock era la două ore și jumătate cu trenul de Berlin, așa că doi ani am făcut naveta între Berlin și Rostock să iau ore la această fostă asistentă a dânsului, care deja mi-a predat toată tehnica și partea muzicală de bază a acestei școli Ozim, care era destul de cunoscută. Și după aceea, m-am decis să fac încă doi ani de conservator la dânsa și asta a fost un mare ajutor în viața mea, patru ani de studiu la Rostock. După care, am schimbat la Salzburg și am studiat încă doi ani cu profesorul Igor Ozim, care cu această parte mai mult tehnică a fost o inspirație muzicală extraordinară. Am învățat ce înseamnă epocile respective muzicale, ce înseamnă asta pentru interpretare, câte libertăți poți să-ți iei, ce am voie să fac, ce n-am voie să fac, în care direcție pot să merg și unde sunt limitele a ceea ce pot să fac. Am început mai întâi la Orchestra din Salzburg să cânt ca și principal la vioara a II-a și, după aceea, am avut anumite contracte pe timp; am stat și la Wiener Symphoniker, și la Gewandhaus Orchester din Leipzig șase luni. Înainte am mai avut un contract de trei luni deja la orchestra filarmonicii și, după aceea, drumurile m-au dus la Leipzig, la Gewandhaus. Și, în acest timp când am fost la Leipzig, am făcut audiție la Viena și am reușit în acest post. Iar acum, în decembrie, s-a terminat și anul de probă, am reușit să-mi îmbunătățesc un pic poziția în echipă, la vioara a II-a la care cânt.

Concertul de pe 5 iunie s-a desfășurat într-un regim special, având în veder contextul din această perioadă. Ce diferențe au existat între pregătirea acestui eveniment și cea a unui concert obișnuit?

În primul rând, faptul că noi am fost cu toții testați de acest coronavirus înainte de prima repetiție și pe baza acestui rezultat am putut să începem repetițiile pentru acest concert. Au fost mai multe sisteme gândite. Unele orchestre au decis să poziționeze muzicienii la o mai mare distanță unii de alții, alții s-au decis să cânte cu grup mai mic, dar reprezentantul orchestrei noastre a zis că el preferă să facem aceste teste și pe urmă să putem cânta în concert exact după concepția noastră muzicală și după așteptările noastre. Așa că noi am cântat acest concert ca un concert normal. Diferența a fost că noi am venit cu măști pe scenă și le-am dat jos înainte de a începe cântatul și ăsta a fost poate mai degrabă și un aspect simbolic. Aici s-a pus foarte mare bază pe siguranță, bineînțeles. Aici nu s-au făcut compromisuri.

Și referitor la atmosfera din timpul concertului, cum a fost, având în vedere că a fost un număr limitat de persoane în sală?

A fost foarte diferit de acea atmosferă pe care o creează publicul pentru muzicienii de pe scenă. Indiferent pentru câți oameni în sală cântăm, pentru fiecare ne dăm toată silința și tot ce putem ca să fie acel moment deosebit. Dar vreau să spun că biletele n-au fost vândute oficial, ci aceste persoane care au fost în sală, limitate la 100, au fost sponsori, oameni care au lucrat foarte apropiat cu orchestra în ultimii ani, plus membri ai orchestrei care n-au cântat în producția respectivă sau familiile acestora. Biletele au fost distribuite intern fiindcă s-a considerat că nu se poate face o alegere, cine să aibă șansa să asculte concertul, cine să nu aibă șansa, și fiind numărul atât de limitat, au ajuns la concluzia că cel mai bun lucru este să nu facă diferențe, ci să dea aceste bilete numai intern. Cu toată convingerea, pot spune că noi am cântat la fel entuziasmați și de motivați cum am fi cântat și pentru o sală plină. Dar marea diferență este, de fapt, acustica. Noi repetăm în această acustică cu o sală aproape goală, în concert se vede o mare diferență referitor la acustică pentru că sunt oameni în sală.

Fiindcă acest concert a fost primul dintr-o serie care vizează încet, încet revenirea la normalitate, cum arată programul dumneavoastră în această perioadă?

În mare, se poate spune că noi acum, în luna iunie, avem încă două producții filarmonice - una cu Ricardo Mutti, care va începe în cursul acestei săptămâni, și săptămâna viitoare se mai cântă cu dirijorul Franz Welser-Möst și, pe 27 iunie, există încă o gală la operă, unde directorul operei va termina cu acest sezon lucrul la opera noastră - se va muta la opera din Milano - și se dă un concert de adio pentru acest director; vom cânta diferite arii și părți din mai multe opere, cu cântăreți din ansamblul operei și cu orchestra. După care, în mod obișnuit, avem trei săptămâni de concediu începând cu 1 iulie. Așteptăm să vedem, deocamdată nu avem informații concrete referitor la Festivalul din Salzburg. Știm că se va ține, știm că vom cânta probabil două opere, dar în afară de asta nu se știu nici un fel de detalii, nici nu știm care vor fi aceste opere. În mod obișnuit au fost organizate cinci opere dacă lucrurile ar fi decurs în mod normal, dar așa... nu știm acest două opere care vor fi până la urmă și nici când vor începe primele repetiții. După câte se aude, neoficial, probabil la sfârșitul lui iulie, 24 iulie, dar nu este deloc clar cu reptițiile. După câte știu în mod oficial, festivalul începe cu 1 august. Iar de pe 1 septembie, tot ce știm noi este că sezonul e încă programat să decurgă normal, după cum a fost organizat chiar înainte de acest virus care a împiedicat tot cursul evenimentelor. Pe lângă asta, personal, noi o să avem înregistrări și filmări acum, în iunie, în mai multe echipe, pentru pauza de la concertul de anul nou, pe 1 ianuarie. În pauză, este arătat un film, un film cu o anumită tematică. Eu nu știu care e tematica anului viitor, dar deja se știe care sunt echipele sau grupurile de muzică de cameră care vor participa în acest film.