4 martie - primul recital susținut la București de violoncelistul Valentin Răduțiu, unul dintre cei mai buni tineri muzicieni ai lumii. La Sala Radio, un program susținut alături de pianistul suedez Per Rundberg, cu care Răduțiu a înregistrat integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu. Bilete disponibile aici. 

Sunteți unul dintre cei mai vizibili promotori ai muzicii românești din perspectivă discografică, dar și interpretativă la nivel internațional în momentul de față, ca și Cristian Măcelaru, un alt remarcabil muzician plecat din România, dar care putem spune că nu reprezintă neapărat sistemul de educație de aici, fiind format în străinătate și care, iată, în momentul de față nu uită că este român, bineînțeles. Pentru dumneavoastră ce înseamnă de fapt, câtă consistență are această noțiune de a fi român, interpret român?

Toți ne unim că suntem români și cântăm muzică de Enescu... Este, desigur, un pic mai complex de atât. Sunt sentimente foarte individuale pe care cred că fiecare le simte în clipe diferite.

Câteodată mă gândesc că această nostalgie a mea este puțin exagerată pentru vârsta mea (n.r. 34 ani) ... să mă simt deja atât de preocupat câteodată de rădăcinile mele, de unde vin și unde merg, dar poate de fapt muzica înseamnă nu numai o călătorie în interiorul unei lucrări, dar și o călătorie în propriul interior.

Cred că la un anumit nivel sufletesc, fie că este muzica pe care o ascultăm, o muzică populară de exemplu... Într-adevăr, când aud o muzică într-adevăr românească populară simt ceva ce nu pot să spun în cuvinte. Sunt amintiri, este paralela sau propria mea realizare a parcursului tatălui meu de exemplu. Când am împlinit 27-28 de ani și mi-am dat seama că aceasta a fost vârsta la care tatăl meu a plecat din România și a rămas în Germania și mi-am închipuit cum ar fi fost eu, în acea clipă, să rămân cu violoncelul, diploma și 100 de mărci într-o altă țară și să caut un alt viitor.

Deci, cred că acest aspect este complex și e o căutare permanentă prin care dorim să ne înțelegem pe noi și reflectăm toți factorii care ne determină. Așa cum de multe ori eu simt când vorbește mama din mine sau vorbește tata din mine, așa realizez și când vorbește românul din mine și sunt sigur că, câteodată, vorbește și neamțul din mine. Și acum, când mă străduiesc la radio să vorbesc mai bine românește, probabil vorbesc cu accent mai puternic decât dacă mă veți întâlni la o bere după concert. Mă bucur mereu să pot împărtăși aceste gânduri, câteodată chiar mai bâlbâite ușor, dar fiindcă sunt foarte personale, cu ascultătorii și cu iubitorii de muzică.