Domnule Mircea Tiberian, aveți o activitate intensă ca interpret, alături de diverse formații. Joi, 30 ianuarie sunteți invitatul Big Band-ului Radio, în primul concert de jazz al noului an. Cu ce gânduri întâmpinați această nouă întâlnire cu ansamblul condus de Ionel Tudor?

E o mare plăcere pentru mine să cânt în contextul respectiv, pentru mai multe motive. Unul este că am și colaborat cu orchestra în anii '90, când eram angajat, deci cunosc foarte mulți dintre muzicieni, apoi mai e și motivul că în această orchestră activează unul dintre cei mai valoroși instrumentiști de la noi, apoi beneficiez și de condițiile tehnice, mă refer în special la pian și la alte lucruri pe care le are radioul și frumoasa sală cu care m-am obișnuit de, în urmă cu 10 ani.

Programul va fi cu siguranță unul spectaculos.

Este un spectacol în care Big Band-ul alternează cu câteva propuneri de-ale mele, repectiv un ansamblu mai redus, un octet, patru suflători, apoi o aventură instrumentală numai pentru saxofoane și profit de ocazie să invit și doi studenți dintre cei mai valoroși ai generației tinere, Gabi Matei și Alex, care o să mă acompanieze în trio și o să am și un moment în duet cu Cătălin Milea, care va interpreta o piesă de Capriel Dedeian, în memoria lui, iar Big Band-ul va cânta piese din repertorii potrivite cu acest concert.

Vor fi incluse și lucrări din cel mai recent album lansat de dumneavoastră, Dancing around the Dragon Tree?

Eu am lansat la sfârșitul anului trecut, în mod excepțional, patru albume. De obicei, frecvența e mai redusă, dar așa s-a întâmplat. Unul dintre ele este în duet cu Nadia Trohin. E produs de Universitatea din București. Mai am o antologie făcută de Uniunea Compozitorilor și două discuri solo, unul dintre ele, dublu, mai vechi și ultimul, un live de anul acesta, care se numește Looking Forward to the Past, care conține, mai mult, compoziții spontane, deci improvizații, ele au nume, dar de data aceasta nu o să improvizez liber, pentru că, contextul nu e favorabil improvizațiilor libere, în sensul că acestea se potrivesc mai mult cu jazz-ul cameral sau cu un ansamblu care improvizează liber un colectiv ori acesta este un altfel de jazz și deci răspunsul este că n-o să cânt neapărat de pe Looking Forward to the Past, ci de pe celelalte discuri. De pe cel în duo cu Nadia Trohin am interpretat la ultimul concert al Nadiei cu Big Band-ul, acum câteva luni.

Ați declarat într-un interviu că modalitate de expresie care vi se potrivește a fost și va rămâne compoziția în timp real, adică în fața celor care ascultă. Cum se manifestă aceasta când nu interpretați solo pe scenă, ci alături de o formație?

Jazz-ul conține mai multe forme de a improviza sau de a crea în fața publicului, muzica, de la lucruri minime, cum ar fi o interpretare liberă, așa cum e în jazz-ul vocal, adesea, până la un concert 100% improvizat în fața publicului sau creat spontan. În situațiile clasice se îmbină lucrurile prestabilite cu cele improvizate. Cuvântul improvizație nu-mi place foarte mult, dar să spunem, create în timp real. În situația aceasta, cu o formație mare, cum e Big Band-ul cu mai mulți suflători sau un context de trio cu oameni care sunt orientați spre jazz-ul de factură clasică, practic există și în muzică scrisă, în prealabil, teme, armonii eventual, în anumite situații ritmice și tratarea lor liberă sau adăugarea altor elemente. Deci, concertul va fi în aria jazz-ului tradițional, dar nu istoric, ci modalitatea lui de expresie va fi cea pe care o știe aproape toată lumea.