Doamnelor și domnilor, în studio se află astăzi dirijorul Tiberiu Soare. Bine ai venit!

Bine v-am găsit!

Tiberiu Soare, ai început anul acesta la Sala Radio cu Concertul de Anul Nou, tradițional de altfel, organizat de Fundația Calea Victoriei, pe 7 ianuarie. Cum a fost?

Ediția a 7-a pe 7 ianuarie. Greu a fost, greu. Concertele astea de Anul Nou sunt o plăcere de fiecare dată pentru că întâmpinăm lumea și vrem ca toți să se simtă bine, vrem să începem un nou an cu muzică bună, cu o stare de spirit elevată, dar e greu după sărbători și programul n-a fost deloc ușor. Acel Spanish Magical Nights ne-a pus serios pe gânduri și sărbătorile au fost pigmentate cu partituri, cu studiu. N-a fost ceva simplu, nu era genul de concert la care să vii cu două zile înainte, să faci o citire cu orchestra și gata. În nici un caz! A trebuit să lucrăm și sper eu că s-a văzut. Sper!

Oricum, începutul de an pentru tine a fost destul de greu. Ai mai avut și două spectacole la Operă săptămâna trecută...

Da, deja. Am avut Madama Butterfly și Faust.

Iar mâine vei fi pe scenă la Sala Radio, la concertul Beethoven - 250. Spune-mi, patru concerte în zece zile este o excepție sau e ceva normal pentru tine?

E ceva normal. Nu spun neapărat că e un lucru bun. Îmi place să am timp pentru a putea reflecta asupra partiturilor, să stau să studiez. E bine ca un artist să aibă timp. Și din când în când chiar am acest timp, dar știind că reprizele astea de relativă liniște sunt de scurtă durată și foarte rare, profit la maximum de ele. Adică atunci sunt perioadele în care îmi pregătesc programul pentru cât mai multe concerte în avans, ce știu eu că am de pregătit. Din păcate... e normalitate. Cam așa arată viața unui muzician profesionist. Nu ai ce să faci!

Și ca să completăm săptămâna, sâmbătă vei fi la Ateneu, pe scena sălii Ateneului pentru Concertul de gală alături de Corul și Camerata Regală.

Da, mă bucur foarte mult pentru că săptămâna asta e o săptămână de suflet pentru mine. Această deschidere a anului Beethoven pe scena Sălii Radio pentru mine este o foarte mare onoare. Apoi, prezența la acel concert care aniversează 30 de ani de la revenirea familiei regale pe solul românesc, la fel; eu nu vă ascund, sunt regalist convins și mă consider foarte apropiat de idealurile și spiritul Casei Regale a României. Pentru mine este o foarte mare onoare. Voi fi pe scena Ateneului acolo, la acest concert pe care eu îl consider foarte important.

Te rog spune-ne mai multe despre acest eveniment în primul rând!

E un eveniment, așa cum am spus, menit să marcheze cei 30 de ani de la revenirea membrilor familiei regale în România. Se întâmpla în 1990 în ianuarie, imediat după revoluție, după căderea regimului comunist. Pe scenă se vor afla, alături de Orchestra Camerata Regale și Corul Regal, se vor afla artiști apropiați Altețelor Regale. Mă refer acum la violonistul Remus Azoiței, la Alexandra Dariescu, la Teodor Ilincăi, la Nelly Miricioiu, Valentina Naforniță. Și chiar m-am bucurat foarte mult pentru că în privința Valentinei nu se știa exact dacă programul îi va permite; și când, în sfârșit, a confirmat m-am bucurat foarte mult. Sunt artiști de prim rang care vor onora prin prezența lor acest eveniment și mă bucur foarte mult că vom fi acolo să facem muzică împreună.

Ultima dată când am vorbit aici, în studio, aveai de dirijat tot Orchestra de Cameră Radio într-un program Mozart-Beethoven. Atunci ai dirijat Simfonia a IV-a.

Da... a IV-a în Si bemol major, mi-aduc aminte.

Aveai o poveste interesantă cu această simfonie a IV-a. Spune-mi, Beethoven pentru tine ce înseamnă? ... dincolo de această subliniere a lui Beethoven prin anul 250. Trebuie să recunoaștem că orice sală de concert care se respectă are în repertoriu lucrările lui Beethoven.

Mi-aduc aminte că în 2006 am fost la fel invitat, tot cu Orchestra de Cameră Radio, să celebrăm 250 de ani de la nașterea lui Mozart. Și atunci mă gândeam că Mozart nu are nevoie de un an anume pentru a fi celebrat.

Nici Beethoven, cred.

Exact, și nici Beethoven. Marii compozitori... Ce e pentru mine Beethoven? Este foarte simplu. Este cel mai mare compozitor din istoria muzicii, la fel cum Mozart pentru mine este cel mai mare muzician care a trăit vreodată. Eu fac o distincție între acești doi termeni, neînsemnând că un compozitor nu este muzician, dar muzician, prin ceea ce înțeleg eu, ar fi puțin complicat să explic pentru că ne-ar lua prea mult timp... dar cel mai mare muzician a fost Mozart. Pur și simplu, era un conductor extrem de bun de muzică. Venea de undeva - mai bine să nu începem să speculăm de unde - și se ducea către oameni prin partiturile lui sau prin felul în care interpreta la clavecin, la vioară, în fața orchestrei în calitate de dirijor. În cazul lui Beethoven, cred eu că avem de-a face cu un geniu arhitectonic, un meșter al construcției muzicale. Beethoven este cel care a schimbat regulile jocului. După Beethoven nu s-a mai scris muzică la fel. Și când spun că nu s-a mai scris muzică la fel, nu mă refer numai la simfonii, mă refer la tot ce înseamnă muzică. Adică, ethosul beethovenian a pătruns până în, să spunem așa, straturile populare ale muzicii. Inclusiv muzica pop din zilele noastre e într-un fel sau altul tributară stilului beethovenian de foarte multe ori.

Să vorbim puțin despre programul de mâine. Uvertura Coriolan, Beethoven 5 pentru pian și Simfonia a III-a. După câte știu eu, această simfonie te-a cam marcat pe tine prin copilărie.

Da. A fost, cumva, revelația mea în ceea ce privește muzica lui Beethoven. Nu mai țin minte câți ani aveam, probabil 10-11... știu că ascultam la niște discuri. Și era cu Berliner Philharmoniker, cu Herbert von Karajan... și țin minte că eram în casă, ascultam și am avut, așa, ca un fel de iluminare mentală, a fost un moment de satori... măi, aici se întâmplă ceva, dar nu puteam să spun mare lucru, nu puteam să formulez... De fapt, o să fiu onesc, nici acum nu pot să spun mare lucru despre ce se întâmplă când asculți o simfonie de Beethoven interpretată așa cum se cuvine, dar atunci țin minte că am avut așa, momentul ăla de "aici se întâmplă ceva, aici nu e doar muzică". De fapt asta era intuiția pe care am avut-o și pe care mi-am păstrat-o de atunci. N-am făcut decât s-o nuanțez în cursul anilor. Nu e vorba doar despre muzică acolo, e vorba despre exprimarea unor idei profunde. Am să ignor cu bună știiță că Beethoven era un hegelian convins, el chiar a asistat la Universitatea din Berlin la cursurile lui Hegel, fac complet abstracție de acest lucru, dar e clar că acolo avem de-a face cu o muzică ce trece dincolo de senzorial către conceptual, e cu totul altceva. Acolo se spun niște lucruri foarte importante într-o limbă pe care o înțelege toată lumea, dar pe care nu poate nimeni s-o traducă. E important, acolo.

Pe scenă se va afla alături de tine Adela Liculescu, cea care ieri, într-un interviu tot aici în studio, mi-a povestit că începuturile ei în ceea ce privește Beethoven au fost cu Fur Elise, dar debutul în concertul Imperialul l-a avut alături de tine.

Aaa, deci așa a fost! Aveam eu o amintire, așa, dar ceva cu ani în urmă! Am cunoscut-o, era copil...

14 ani, a spus.

Da, la gimnaziu, așa mi s-a părut, da. Deci Imperialul l-am făcut?

Exact!

Nu știu de ce, în mintea mea rămăsese că am făcut un Mozart sau ceva... probabil că era legat de vârsta ei și m-am gândit că n-avea cum să facă totuși un concert de Beethoven. Deci, Imperialul... Așa este! Acum, când îmi spui... era o mare companie de telecomunicații care organizase un concurs și în finala aia țin minte că a trebuit să interpretez cu orchestra, să acompaniem toate cele cinci concerte de pian de Beethoven.

Iar Adela Liculescu a interpretat Beethoven 5 pe care-l va interpreta și mâine. Cum a fost reîntâlnirea cu ea? Astăzi ați avut repetiție.

A fost extraordinară. Cu Adela m-am înțeles din prima foarte bine. Și de atunci păstram o amintire foarte plăcută. Adela este un muzician complet format. Din câte știu, a studiat la Viena. E un muzician... mie-mi plac muzicienii ăștia. În ce sens? Nu e nevoie să vorbești foarte mult. Îmi place să vorbesc despre muzică, așa cum stăm noi acum de vorbă, este minunat, schimbăm păreri, impresii, dar în momentul în care vine vorba să interpretezi o lucrare, mai ales de Beethoven, probabil că prea multă vorbă nu e neapărat benefică pe percursul procesului de repetiții, de pregătire. E, cu Adela, ca de altminteri cam cu toți muzicienii de calitate cu care m-am întâlnit până acum, nu e nevoie de foarte multe explicații. Evident, sunt anumite lucruri care trebuie puse la punct, lămurite, e foarte bine, e minunat, face parte din procesul normal de lucru cu orchestra, la repetiții, dar unele lucruri e bine să fie lăsate nespuse și ea știe exact care-s lucrurile alea și asta-mi place foarte mult.

Mâine, de la ora 19.00, în direct la Radio România Muzical veți asculta acest concert dirijat de Tiberu Soare cu Adela Liculescu solistă. Te rog să-mi spui, Tiberiu, după miercuri ce urmează pentru tine? Am vorbit despre Concertul Regal de sâmbătă...

De joi încolo, urmează, pe lângă repetițiile pentru concertul de la Ateneu care va avea loc sâmbătă, în cursul dimineții am și o repetiție de Prokofiev, ca să nu mă plictisesc până la repetiția de după-amiază de la Ateneu, o repetiție de Prokofiev pentru că pregătim reluarea baletului Romeo și Julieta de Prokofiev, în viziunea coregrafică a lui Renato Zanella la Opera Națională București. Asta se va întâmpla săptămâna viitoare. Deci, vedeți, așa lucrează muzicienii, în avans. Studiez partiturile în avans, după aceea mergem la repetiții și totul se întâmplă cu câteva zile înainte ca ele să ajungă în fața publicului, cum e și firesc. Așa că asta o să fac. Am o săptămână plină de Prokofiev, Beethoven, Mozart, Enescu ș.a.m.d.

Nu-mi rămâne decât să-ți urez mult succes mâine și să-ți doresc un an cât mai încărcat de realizări profesionale și personale!

Cu toții să-l avem așa!