ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Alexandru Tomescu, Invitatul săptămânii la Perpetuum Mobile din 14 octombrie in dialog cu Gabriel Marica

Publicat: marți, 15 Octombrie 2019 , ora 13.34


În studioul Radio România Muzical se află violonistul Alexandru Tomescu. Bine ai venit!

Bună ziua și bine v-am găsit!


Motivul principal al întâlnirii noastre este concertul de deschidere a stagiunii Orchestrei de Cameră Radio, alături de Ladislau Horvath la pupitrul dirijoral. Ai început anul 2019 în aceeași formulă - Orchestra de Cameră Radio și Horvath la pupitrul dirijoral - cu un program 100% Haydn atunci și acum, iată, revii în 16 octombrie, tot cu Orchestra de Cameră Radio în deschiderea stagiunii 2019-2020.

Da, într-adevăr. Atunci, în ianuarie, a fost prima mea colaborare cu Ladislau Horvath, un muzician extrem de fin, foarte bun cunoscător al muzicii clasice, al muzicii romantice și ne-am simțit atât de bine împreună încât ne-am spus că ar fi păcat să nu repetăm această colaborare, această experieță. Și, iată, acum avem onoarea de a deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.

Programul ales este provocator, aș îndrăzni să spun, în ciuda faptului că este o lucrare extrem de cunoscută sau tocmai din cauză că este o lucrare atât de cunoscută - Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră de Felix Mendessohn-Bartholdy - toată lumea are senzația că știe deja acest concert. Și nu mă refer doar la muzicieni, ci poate și la cei din public. Cu atât mai mult în cadrul unui concert cu un program atât de "șlăgăros" lumea vine cu o idee deja făcută și aici o să încerc să scutur un pic acest status quo și îmi propun să cântăm și le propun și celor din public să asculte acest concert ca și cum ar fi o primă audiție absolută, ca și cum cerneala abia s-ar fi uscat pe manuscrisul lui Mendelssohn. Sigur, pentru mine personal este un concert pe care-l cânt de foarte mulți ani. Prima dată l-am cântat chiar înainte de Revoluție, în 1988 sau 1989, la niște festivaluri în sudul Franței, și lucrarea a evoluat odată cu mine; pentru că, sigur, într-un fel cântam la momentul respectiv, altfel la 20 de ani, altfel la 30 și iată, acum a venit poate momentul unei abordări de maturitate a acestui opus celebru.


Într-adevăr, voiam să știu de la tine, eram curios cum revii la o lucrare arhicunoscută? faci o pregătire specială?

Nu. De fiecare dată ar trebui să fie ca și cum ar fi pentru prima dată. De aceea, de multe ori îmi place să rearanjez digitațiile, arcușele, să găsesc sensuri noi ale frazelor muzicale, pentru că acesta este lucrul care ține muzica interesantă. Niciodată nu este la fel. Chiar și de la o zi la alta, de la un concert la altul, îți poate veni o altă idee, experimentezi altceva în concert, vezi ce funcționează mai bine, ce te mulțumește, dacă reușești ca artist să te apropii de acea imagine pe care o ai în mintea ta, acea imagine auditivă bineînțeles.


16 ianuarie, 16 octombrie - am luat două repere neconvenționale. Cum a fost până acum 2019 pentru Alexandru Tomescu? Din punct de vedere artistic în primul rând.

A fost un an foarte încărcat, foarte intens, o mulțime de călătorii care m-au ținut departe de casă. Am numărat că am călătorit în cel puțin 10-12 țări doar în anul acesta, cu diverse concerte. Unele dintre ele au fost și cu orchestra, cum au fost cele două apariții alături de Filarmonica Regală din Londra...


În fapt, debutul tău acolo!

Da, am mai cântat la Londra, am mai cântat și cu alte orchestre britanice, dar Royal Philharmonic Orchestra este o orchestră de top și a fost o bucurie să pot cânta alături de Gabriel Bebeșelea, care a dirijat concertul de la Cadogan Hall sau de Christopher Petrie, care a dirijat la Catedrala din Winchester. De asemenea, ediția a XII-a a Turneului Internațional "Stradivarius"...


Deja a XII-a ediție!

Da, timpul zboară, contorul edițiilor se învârtește. Am avut-o alături de mine pe harpista din Franța, Delphine Benhamou - un program într-o combinație mai puțin obișnuită pe scenele noastre, vioară și harpă - împreună cu actorul Lari Georgescu de la Teatrul Național din București... a fost o creație evident un pic mai aparte, ieșită din tiparele obișnuite, așa cum publicul este obișnuit la turneele Stradivarius. Apoi, masterclass-ul de la casa lui George Enescu de la Mihăileni, obișnuit în fiecare vară, unde l-am avut alături de mine pe Ladislau Cristian Andriș, prietenul meu violist, cel cu care de altminteri voi dezvolta un proiect în premieră în România în săptămânile care urmează. Vom avea o serie de trei concerte la Timișoara, la Arad și apoi la București chiar la începutul lunii noiembrie aici la Sala Radio. Este vorba despre un proiect care-și propune să reunească cei mai buni muzicieni români care cântă în orchestrele din străinătate; mulți dintre ei sunt plecați de 10-15, chiar 20 de ani și așteptau de multă vreme un prilej pentru a reveni în țară și pentru a împărtăși cu publicul de aici bucuria muzicii pe care o cunosc atât de bine. Și, iată, s-a născut acest proiect numit Romanian Chamber Orchestra, care va avea chiar trei paliere de muzicieni - o dată, acești muzicieni plecați în străinătate, apoi, membri ai Orchestrei Române de Tineret și apoi studenți, cu care chiar vom ține câteva zile de masterclass la Timișoara tocmai pentru a ne cunoaște mult mai bine și pentru a putea să funcționăm împreună ca un ansamblu de primă mână. Dirijor va fi Cristian Măcelaru. Așadar, toate premisele sunt bune.


(...)

Interesantă această combinație vioară-bandoneon!

Da, e o combinație care mie-mi place foarte mult. Bandoneonul este un instrument aparte. Datorită calităților sale se apropie foarte mult de sunetul vocii umane făcând pereche foarte bună cu vioara, al cărei ideal sonor este tot vocea umană. Am explorat, într-adevăr, împreună cu bunul meu prieten Omar Massa în vara aceasta, mai precis în cadrul Festivalului "Vara magică", repertoriul clasic sud-american cu lucrări de Astor Piazzolla, chiar și una semnată de Omar Massa, dar și lucrări clasice, pentru că bandoneonul, la nașterea sa, a fost gândit să înlocuiască sunetul orgii.Și atunci evident că foarte multe piese din repertoriul baroc, chiar și clasic, chiar și romantic se pretează foarte bine, bandoneonul aducând un timbru și o vivacitate, o viață neașteptate în aceste lucrări arhicunoscute.


De altfel, proiectul vostru s-a numit "De la Bach la Piazzolla", nu-i așa?

Da. Cu Omar Massa am mai colaborat într-un turneu Stradivarius, atunci având-o alături de noi și pe pianista Sînziana Mircea. El este un muzician remarcabil, un talent ieșit din comun. Chiar povesteam cum lucrarea sa cea mai recentă, Concertul pentru bandoneon și orchestră, a avut premiera la Filarmonica din Berlin. El, de altminteri, de mai mulți ani s-a stabilit s-a stabilit în Germania și duce o activitate foarte, foarte intensă acolo. Din când în când mai ajunge și în România și ne bucurăm să-l avem alături de noi pe scenă.


Alexandru Tomescu, revenim la 16 octombrie. Cânți alături de un violonist în postură de dirijor. Este o comunicare mai fluidă între tine și el, fiind un violonist... el este concertmaestru?

Da, sigur. Ne înțelegem foarte bine. Comunicarea ar trebui să fie întotdeauna dincolo de cuvinte. Am mai colaborat și cu alți dirijori care au fost sau care sunt în continuare violoniști. Primul care-mi vine-n minte ar fi Maxim Vengerov care, la un moment dat, a preluat bagheta de dirijor la un concert la Sala Palatului. Și, într-adevăr, atunci când dirijorul este el însuși violonist, el știe deja dinainte toate întorsăturile de frază, știe mult mai bine să anticipeze - în măsura în care e posibil, evident - fiecare mișcare pe care tu, ca solist, vrei s-o faci și atunci asta îți lasă acest confort și această libertate sporită de mișcare.


Nu pot să nu revin puțin la ceea ce am citit într-un interviu pe care l-ai dat... ai cântat oriunde era cineva dispus să te asculte, ai spus acolo.

Eu cred că, într-un fel, aceasta este esența unei săli de concert. Sigur că ambalajul ei făcut din pereți, din scaune de catifea, și scenă, și lumini, și cortină, și tot acest tacâm nu face decât să sporească confortul atât al publicului, cât și al artiștilor de pe scenă, dar, în esență, ceea ce se petrece acolo, în orice sală de concerte, este cineva care cântă altcuiva care îl ascultă.


Și, dincolo de asta, ai cântat și în spații neconvenționale. Spuneai... orașe mici, orașe mai mari, în sate, în piețe... Este o altă abordare a artistului din ziua de astăzi, apropo de relația lui cu publicul? Se duce mai mult artistul, trebuie să se ducă mai mult artistul către public? Vorbesc de muzicianul de muzică clasică.

Cred că este greu să aduni în aceeași propoziție aceste două cuvinte: artist și trebuie. Dar cred că un artist ar fi bine să își urmeze crezul, sau ar fi bine să-și urmeze sufletul și inima sa. Și dacă tu, ca artist, simți că muzica ta este la locul ei în fața publicului în care s-ar găsi - pe trotuar, într-o piață, pe soclul unei statui sau într-o pădure - atunci înseamnă că acolo este locul tău. Nu există soluții corecte sau soluții greșite; fiecare se poate simți în largul lui sau, dimpotrivă, ne la locul lui în diverse circumstanțe. Întotdeauna când am ieșit din sala de concert am vrut să o fac cu un scop; am dorit ca acest gest să transmită un mesaj și sper că am reușit de fiecare dată.


Așadar, miercuri, 16 octombrie, de la ora 19.00, veți asculta și la Radio România Muzical acest concert de deschidere al Orchestrei de Cameră Radio, solist - Alexandru Tomescu, Ladislau Horvath va fi dirijor. Astăzi se împlinesc 166 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu și mă gândesc să încheiem această discuție a noastră cu Balada lui Ciprian Porumbescu în acea variantă pe care ai inclus-o pe un album lansat anul trecut, intitulat chiar Balada, nu-i așa?

Într-adevăr. Am înregistrat atunci împreună cu pianista Angela Drăghicescu o mulțime de lucrări românești mai puțin cunoscute, excepție făcând evident celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu, pe care însă am înregistrat-o într-o versiune unică, și anume împreună cu Corul de Copii Radio. Aș dori să amintesc și o aniversare cumva personală, dar și artistică în același timp, chiar tot astăzi tatăl meu, pianistul Adrian Tomescu, ar fi împlinit 72 de ani și cred că s-ar fi bucurat și el să audă această, poate chiar să cânte această Baladă de Ciprian Porumbescu.


Bănuiesc că ați și cântat împreună!

Da, de multe ori.

Gabriel Marica