Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Janko Zsolt

Publicat: luni, 13 Mai 2019 , ora 15.04

Miercuri, 15 mai, ora 19.00: a doua parte din integrala suitelor pentru orchestră de Bach, cu Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Janko Szolt.

Împreună cu soliștii Verona Maier, Adrian Florescu, Marian Măereanu și Orchestra de Cameră Radio veți susține cel de-al doilea și ultimul concert dedicat integralei suitelor pentru orchestră semnate de Johann Sebastian Bach, la Sala Radio. Ce construiți de această dată pentru întâlnirea cu iubitorii muzicii lui Bach pe scena Studioului "Mihail Jora"?

Încercăm să facem o aventură sau o călătorie în timp. Și vom călători până în secolul al XVIII-lea, secolul în care a scris Bach aceste lucrări minunate. Și sper să reușim să dăm acestor lucrări un aer curat; adică încercăm să cântăm aceste lucrări fără ca să fie apăsătoare - nu prin prisma muzicii lui Brahms sau Mahler, ci încercăm chiar să ne plasăm în acea epocă și să retrăim acele sentimente, acele momente în care au fost scrise și cântate aceste lucrări.


Există elemente ce țin de curentul interpretării informate istoric la care apelați în abordarea lui Bach cu acest prilej?

Este foarte greu de răspuns la această întrebare. Se știe că aceste lucrări au fost uitate timp de 100 de ani, iar apoi au fost redescoperite de Mendelssohn. Deci tradiția de a cânta aceste lucrări s-a întrerupt și a fost reluată și din cauza asta noi nu știm cum au fost interpretate aceste lucrări, ce tempouri foloseau, ce articulații. Bine, sunt tratate, tratate scrise în epoca respectivă, dar acele tratate au fost scrise pentru muzicienii de atunci, nu pentru noi. Deci noi putem să înțelegem alte lucruri, nu cele ce au înțeles muzicienii din epoca respectivă. E foarte greu să-ți dai seama cum ar trebui să sune sau cum a sunat lucrarea respectivă. Noi, în România, cred că suntem puțin în urmă în ceea ce înseamnă a cânta muzica barocă, în sensul că încercăm să cântăm cam cum au cântat acum 20 de ani maeștrii noștri. Ei, în Europa de vest, Bach se cântă puțin altfel și noi încercăm acum să ne apropiem de acest fel, adică să cântăm mai aproape de ceea ce credem că au sunat cândva aceste lucrări. Muzica este valoroasă, are o putere interioară și transmite. Sper să fie o sărbătoare pentru orchestră și pentru cei care ascultă acest concert, să fie puțin altfel, să însemne ceva pentru toți.

Interviu realizat de Vlad Matei