Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Dirijorul Cornel Trăilescu - un muzician despre care vom vorbi la trecut

Publicat: luni, 14 Ianuarie 2019 , ora 14.23


Pe 8 ianuarie 2019, lumea muzicală românească a rămas mai săracă prin dispariția reputatului dirijor și compozitor Cornel Trăilescu. Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu își amintește de datele carierei acestui mare muzician:

Personalitate prolifică în domeniul artei lirice, maestrul Cornel Trăilescu a activat în cadrul Operei Naționale București ca dirijor între anii 1952-1955, apoi, începând din 1955, pentru mai mult de jumătate de secol, până în 2011, a fost prin dirijor în perioada în care a ocupat și funcția de director general. Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pe parcursul carierei sale artistice a dirijat concerte simfonice și spectacole de operă la Timișoara, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și a întreprins foarte multe turnee artistice peste hotare, în Italia, Rusia Polonia, Franța, Germania, Bulgaria, Finlanda, Spania ș.a.m.d.

În calitate de compozitor, a semnat opere. Și aș cita aici câteva dintre operele care au avut un succes deosebit; o operă pentru copii, foarte bine cunoscută de public, "Motanul încălțat" în 1961. Apoi, un balet foarte mult apreciat de cei care au creat spectacolul pe scenă, "Domnișoara Anastasia" după piesa lui George Mihail Zamfirescu; opera "Bălcescu", apoi "Albă ca Zăpada", tot un balet după basmul fraților Grimm, "Fântâna Blanduziei" după Feeria lui Vasile Alecsandri.

În anul 2004, Cornel Trăilescu a fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural în grad de Cavaler".

Opera Națională Română va prezenta de fapt în 9 februarie 2019 specatolul "Motanul încălțat", creație a maestrului Cornel Trăilescu, ca un ultim omagiu adus memorie celui care a însuflețit basmele copilăriei pe prima scenă lirică a țării. Dirijor al spectacolelor lirice, maestrul Cornel Trăilescu a fost depus în 9 ianuarie în foaierul Operei Naționale București pentru ca toți cei care l-au admirat și i-au cunoscut arta să-i aducă un ultim omagiu. Dirijor al spectacolelor lirice și coregrafice din marele repertoriul al Operei bucureștene, Cornel Trăilescu este unul dintre cei mai de seamă interpreți din perioada ultimelor decenii. A rămas un artist de valoare al scenei muzicale lirice naționale pe care ni-l amintim, iată, acum, după ce l-am urmărit dirijând cu ani și ani de zile în urmă, ni-l amintim cu emoție. Un artist care ar trebui să rămână în memoria noastră.


Declarație preluată de Monica Isăcescu