Joi, 22 noiembrie 2018, la Universitatea Națională de Muzică din București, a avut loc conferința Hearing the Nations in Chopin, susținută de muzicologul Jim Samson. Profesor emerit la Universitatea Royal Holloway din Londra, Jim Samson este redactor-șef al secțiunii dedicate Europei centrale, de Est și Sud-Est a celebrului dicționar muzical Grove Music Online, iar în 2013 a publicat volumul Music in the Balkans, un studiu amplu dedicat diferitelor muzici și tradiții culturale care coexistă în zona de Sud-Est a Europei. Cu prilejul vizitei sale la București, am discutat despre proiectele sale muzicologice, despre ce presupune realizarea unei ediții critice și despre muzica lui Chopin.

Ați abordat adesea subiecte precum muzica și politica, muzica și ideologia, contextul social. Cât de importantă considerați că este rescrierea unor felii din istoria muzicii, acordând o atenție mai mare acestor aspecte?

Pentru mine este extrem de important pentru că cred că este imposibil să separăm aceste fire. Este o greșeală să credem că națiunile sunt construcții exclusiv politice. Pe de altă parte, culturile sunt, la rândul lor, politice. Națiunile nu sunt exclusiv politice, iar culturile sunt și politice. Coexistă într-un contrapunct foarte complex, iar muzica face parte din acest contrapunct. Națiunile pot apropria diferite culturi pentru propriul interes, iar noi, ca istorici culturali, trebuie să avem mare grijă că percepem corect istoria. Numai așa putem preveni abuzul față de trecut și față de cultură de către cei puternici. Bineînțeles, nu toată lumea este la fel, iar eu îi respect și pe acei muzicologi a căror singură preocupare este să se uite doar la esența muzicii. Am făcut și eu acest lucru, să mă concentrez doar pe lucruri care țin de teoria muzicii, de analiză, dar cu cât am de-a face mai mult cu istoria muzicii, cu atât devin mai interesat de contextul politic al acesteia. (2:17).

Un subiect în strânsă legătură cu ceea ce am discutat până acum a fost și cel pe care ați ales să îl dezbateți în conferința de la București - Hearing the nations in Chopin. V-aș ruga să ne spuneți, pe scurt, care sunt națiunile pe care le auzim în muzica lui Chopin.

Ceea ce am încercat să demonstrez în ultima parte a conferinței a fost faptul că muzica este percepută, în peisajul social, în multe feluri diferite. O asociem cu lucruri felurite, așa că o auzim diferit. Am încercat să demonstrez că Chopin a fost construit în mai multe feluri, în funcție de loc. A fost privit ca un compozitor de muzică de salon în unele locuri, ca un compozitor romantic în altele, ca un compozitor polonez sau chiar slav, ca o figură modernistă în unele cercuri și așa mai departe. Am oferit, în cursul conferinței, un exemplu de transformare de percepție care a avut loc în Germania. Acolo, viziunea asupra lui Chopin a pornit de la ideea de compozitor de salon - așa era prezentat de critici - dar mai târziu, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, a avut loc transformarea și a devenit un compozitor clasic. Unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru a fost marea serie de ediții Breitkopf & Härtel care a apărut la finele secolului al XIX-lea și care a alcătuit, efectiv, un canon german al muzicii. Dintr-un motiv sau altul, Chopin a fost inclus în aceste ediții. De fapt, nu a fost singurul compozitor non-german inclus în serie, însă faptul că a fost integrat în acel grup a însemnat o schimbare radicală de perspectivă asupra sa în Germania. Oamenii au început să ia muzica lui Chopin foarte în serios din acel moment. Au apărut scrieri biografice importante, studii analitice, culminând, desigur, la Heinrich Schenker, cel mai influent teoretician al muzicii în secolul al XX-lea, care a folosit foarte mult muzica lui Chopin în analizele sale.

Ar mai fi semnificativ faptul că și ceilalți doi compozitori non-germani incluși în seria realizată de Breitkopf & Härtel erau considerați a fi simboluri ale lumii muzicale. Unul dintre ei este Palestrina, iar celălalt este Scarlatti. Iar Schenker a exprimat această situație în termeni cât se poate de șoviniști. Spunea undeva - și parafrazez acum - că Chopin este atât de bun încât este, de fapt, german. Deci nu este doar în canon, este în canonul german, aduce o contribuție la ceea ce reprezintă germanitatea. Este de necrezut, dar asta este ceea ce a spus.

De câțiva ani, lucrați, în calitate de editor, la o nouă ediție critică a operei lui Chopin.

Sursele pentru muzica lui Chopin sunt printre cele mai complexe care există între toți compozitorii, în afară de domeniul operei italiene, unde procesul devine foarte complex din foarte multe cauze. Dacă încercăm să descoperim lanțul surselor muzicii lui Chopin, începem cu schițele, care nu sunt foarte importante pentru o astfel de ediție, dar sunt utile pentru deslușirea procesului creativ. Continuăm apoi cu manuscrisele refuzate de editori din cauza unui număr prea mare de adăugiri și corecturi. Urmează primele ediții care, în cazul lui Chopin, sunt trei, apărute simultan în Franța, Germania și Anglia. Apoi avem a doua și a treia imprimare a primei ediții. În plus, Chopin putea să mai facă schimbări, în creion, pe o ediție imprimată aparținând unui student, de pildă. Deci trebuie cumulate foarte multe versiuni ale textului muzical. Iar un lucru pe care îl facem în acest sens este realizarea unei ediții Chopin online, care funcționează în felul următor. Să spunem că avem o copie a unui Preludiu pe ecran; dacă dăm click pe oricare dintre măsurile acestui preludiu, toate versiunile în care a fost scrisă acea măsură apar pe ecran. Astfel, interpreții pot alege varianta pe care o preferă. O parte din această resursă este deja pe internet; se numește Online Chopin Variorum Edition.