Artistul argentinian va fi solistul concertului de sâmbătă, 24 noiembrie, în Festivalul RadiRo.

Domnule Nelson Goerner, bun venit în RadiRo - festivalul internațional al orchestreor radio - ediția a patra! Pentru început, să spunem că Radio România păstrează în continuare câteva dintre înregistrările dumneavoastră din concerte, făcute în urmă cu ani buni. De fapt, recent am ascultat și am programat chiar spre difuzare o versiune memorabilă a Concertului în Sol Major de Maurice Ravel semnată de dumneavoastră pentru publicul de la Sala Radio în anul 2000. Cum vă reamintiți experiența de a fi prezent la București și de a cânta aici?

Ei bine, îmi reamintesc mereu experienţa mea legată de Bucureşti ca fiind una foarte prietenoasă şi caldă. E un oraş pe care l-am vizitat în repetate rânduri. Cred că am fost pentru prima dată acolo chiar în 1991, dacă nu greşesc… Am revenit cu regularitate în Bucureşti, timp de mulţi ani. E un loc într-adevăr apropiat, foarte apropiat sufletului meu, foarte drag mie. Şi abia aştept să revin după câţiva ani în care nu am mai cântat pentru publicul dvs.

Cum ați comenta această inițiativă a unui festival rezervat în exclusivitate ansamblurilor radio?

Mi se pare că e o iniţiativă meritorie, pentru că eu cred în ea. Cred în ideile care au stat la baza concretizării ei…

E o permanentă provocare aceea de a face ca radioul să rămână mereu atractiv pentru pasionații zonei clasice. Pentru formarea dumneavoastră ca muzician, domnule Nelson Goerner, ce a însemnat radioul? Cum v-a influențat atât ca profesionist, dar și din perspectiva iubitorului de muzică?

Ca iubitor de muzică, aş spune că radioul a avut o influenţă enormă asupra dezvoltării mele. Pentru că prin intermediul radioului s-a întâmplat să ajung să cunosc nenumărate capodopere ale istoriei muzicii. Spre exemplu, îmi amintesc cu claritate momentul când am ascultat Sonata în si minor de Liszt, pentru întâia oară. S-a întâmplat asta într-o emisiune radiofonică! În Argentina, când eram adolescent! Dar am descoperit multe alte piese prin acest mijloc. Aşa că eu consider că Radioul rămâne un instrument chiar unic pentru a face cunoscute marile creaţii ale muzicii clasice. De aceea spuneam că un festival construit în jurul ideii de Radio şi a puterii sale de mediatizare, din pespectiva melomanilor pasionaţi de zona clasică din întreaga lume, mi se pare că e un gest extraodinar care a fost pus în practică.

Dar și ca muzician profesionist în mod sigur aveți multe amintiri legate de radio.

Evident, foarte multe, pentru că, pe parcursul anilor, concertele mele au fost transmise la radio în mod frecvent în multe ţări şi cred că este un lucru minunat pentru un artist să ştie că atunci când este pe scenă nu cântă doar pentru oamenii care au cumpărat un bilet şi stau acolo, ci ajunge la un public mult mai numeros, nu doar dintr-o singură ţară, ci din multe altele. Aşa se întâmplă, de exemplu, atunci când un concert este transmis prin Uniunea Europeană de Radio.

Sâmbătă, pe 24 noiembrie, veți fi protagonistul Concertului nr.24 de Mozart - o capodoperă cu profil unic, cu siguranță. Este singurul cu un final în minor dintre toate concertele de Mozart, un concert apreciat și admirat de Beethoven, dar și de autorii romantici precum Schumann sau Brahms. care este perspectiva dumneavoastră asupra lucrării? O considerați ca fiind pur clasică, o priviți drept romantică sau ambele etichete sunt eronate?

Cred că este o combinaţie puternică din amândouă şi nu putem vorbi despre un stil în cazul acestei lucrări, pentru că este atât de unică, are foarte multe faţete, ceea ce o face greu de caracterizat. În schimb, pot înţelege foarte bine de ce a fost atât de mult apreciată de Schumann, Brahms, Beethoven. Pentru că deschide o cu totul altă lume, dacă o raportăm la cum erau concertele pentru pian înainte ca cel în do minor să fie compus. Este extrem de clar, devine foarte clar că deschide o nouă eră, în care drama devine foarte prezentă în concertul pentru pian. Înainte de asta, oricât de minunate ar fi fost, concertele pentru pian mizau pe un anumit tip de virtuozitate, în timp ce acest concert oferă abrupt, încă de la primele măsuri, cu totul altceva. Ceva mult mai profund, mult mai tragic. Iar tragedia nu era un lucru deloc comun în concertele lui Mozart, până la concertul în re minor.

Vă mai amintiți când ați cântat pentru prima oară Concertul nr.24 de Mozart?

Da, îmi amintesc foarte bine, pentru că eram student la Conservatorul de Muzică din Geneva şi era planificat ca toţi studenţii Mariei Tippo să cânte toate concertele lui Mozart. Mie mi-a fost repartizat acesta şi aşa l-am descoperit şi interpretat pentru prima dată.

Este aceasta prima dumneavoastră colaborare cu Orchestra Elveției Italiene și cu Vladimir Ashkenasy ca dirijor?

Nu, am cântat de câteva ori cu orchestra dar este prima mea apariţie, prima mea întâlnire, de fapt, cu maestrul Vladimir Ashkenasy şi abia aştept să se întâmple.

Când vine vorba despre Vladimir Ashkenasy - o legendă a muzicii timpului nostru - ce apreciați cel mai mult atunci când vine vorba de pianist, dar poate și de dirijor?

Cred că este cu adevărat unul dintre marii pianişti ai timpului nostru care stăpâneşte un repertoriu extrem de extins şi din toate versiunile sale transpar integritatea, interpretarea minunată, sunetul… Mereu îmi vine în minte înregistrarea sa cu Studiile lui Chopin, de exemplu, care au devenit de referinţă pentru mulţi ani şi rămân încă pe aceeaşi poziţie înaltă. Îmi amintesc, de asemenea, de un recital pe care l-a susţinut aici, la Geneva, de acum mulți, mulţi ani, când a interpretat câteva sonate de Beethoven şi nr. 8 de Prokofiev, o seară care a fost absolut fantastică, prin forţa etalată şi simţul extraordinar al dramaturgiei muzicale. Este un muzician uriaş şi sunt încântat că am ocazia de a cânta cu el.

În general, vă influențează în vreun fel locul unde urmează să cântați? Percepeți energia publicului din sală, spre exemplu, și are această energie un impact asupra dispoziției dumneavoastră interioare?

Este foarte dificil de anticipat, pentru că uneori mă duc într-un loc şi habar nu am la ce să mă aştept din partea publicului sau în privinţa modului în care mă voi simţi pe scenă. Nu am păreri preconcepute şi se întâmplă să fiu foarte plăcut surprins sau mişcat exact atunci când mă aştept mai puţin. E foarte greu de spus dar ştiu câte ceva despre publicul român şi cred că voi avea plăcerea să am în mijlocul lui mulţi prieteni dragi pe care nu i-am văzut de foarte multă vreme, iar acest lucru este ceva foarte special pentru mine.

Cunoașteți muzicieni românia? Aveți prieteni printre ei?

Desigur. Am cântat de multe ori alături de dirijorul Horia Andreescu, care-mi este un prieten foarte drag. Cred că, dacă nu mă înşel, ultima dată când am fost în România am interpretat Concertul pentru mâna stângă de Ravel cu el ca dirijor. Îmi e de asemenea prieten drag Valentin Gheorghiu, pe care îl admir foarte mult, marele pianist. Am avut plăcerea să o am studentă pe Valentina Gheorghiu, fiica sa, la Geneva. Abia aştept să îmi întâlnesc toţi prietenii şi va fi un moment preţios pentru mine.

Acum, domnule Nelson Goerner, permiteți-mi, vă rog, să citez dintr-un interviu pe care l-ați acordat anterior. "Îl ador pe Schumann, și pe Brahms de asemenea, dar, din nou, există o importantă verigă pe care voi încerca să o explic. Dacă interpretezi Bach bine, asta te va ajuta întotdeauna să cânți Mendelssohn, Schumann, Brahms și chiar autori de după ei. În mod fundamental, Schumann și alți creatori romantici le-au datorat atât de mult clasicilor. Gândiți-vă la afecțiunea pe care toți acești extraordinari compozitori au avut-o pentru muzica lui Bach." Vă pot ruga să dezvoltați subiectul Johann Sebastian Bach, domnule Goerner? Dumneavoastră înșivă ați înregistrat numeroase opusuri romantice, nu și Bach însă sau nu încă.

Da, intenţionez să o fac în viitor, dar cumva nu s-a întâmplat până acum pentru că deşi este o muzică pe care am studiat-o în integralitate de-a lungul anilor, a fost o perioadă în care nu am interpretat Bach în public aproape deloc. Am simţit că nu eram pregătit, am simţit că încă trebuie să mă descopăr pe mine însumi în această muzică, să merg mai adânc în interiorul mesajului lui Bach. Nu eram pregătit şi am aşteptat o vreme. Am reînceput să interpretez lucrări de Bach în public doar de câţiva ani încoace, de aproximativ 4 sau 5 ani şi în prezent o fac din ce în ce mai des. Probabil că va exista şi o înregistrare la un moment dat dar, o spun din nou, îl consider părintele tuturor compozitorilor, el înglobează toată muzica ce a venit după el, fiind, de asemenea, o sinteză a artei sonore medievale. Aşa că am simţit că am nevoie de timp, pe care mi l-am şi luat, pentru a avansa în profunzimea sa, a muzicii sale.

Așadar, sperăm că vă vom putea asculta în viitor cântând Bach și la București!

Poate că va fi un bis Bach… chiar în 24 noiembrie.

Este profilul dumneavoastră discografic o oglindă fidelă a profilului repertorial pe care-l aveți? Pentru că presupun că nu sunteți singurul care decide ce muzică înregistrați, nu-i așa?

Aş spune că reflectă o parte dintre lucrările pe care le abordez, pentru că repertoriul meu în concerte este mult mai extins decât ai putea bănui doar ascultând discografia. De exemplu, Debussy este un caz special, pentru că la fel ca şi în cazul lui Bach, vreme de mulţi ani am simţit că nu sunt pregătit să-i interpretez lucrările şi am avut nevoie de mult timp ca să îl absorb. Până la urmă acest lucru s-a întâmplat şi a rezultat şi un CD, aşadar, discografia mea reflectă o parte a intereselor mele muzicale, o parte a pasiunilor mele, o parte din tot ceea ce am experimentat pe teren sonor. Însă, din nou, doar o parte.

Și există câteva proiecte discografice personale care vă sunt foarte dragi și pe care sperați să le concretizați? L-ați amintit deja pe Bach.

Da, Bach este unul dintre ele, dar asta nu se va întâmpla anul viitor, pentru că atunci voi înregistra pentru prima dată lucrările pentru pian solo ale lui Johannes Brahms, în special Sonata nr. 3 în fa minor împreună cu primul caiet al Variaţiunilor de Paganini. Acesta este următorul meu proiect discografic.

"Magistral în Chopin, dincolo de orice semn al întrebării în Debussy, pianistul argentinian Nelson Goerner este unul dintre acei artiști discreți cu o carieră imensă.", consemna publicația Le Monde. Și să le reamintim ascultătorilor noștri că în 1999 dumneavoastră erați invitatul special al unui festival Chopin organizat de Radio România Muzical. Cum ați ajuns să vă apropiați de Chopin, domnule Goerner? Cum începe povestea dumneavoastră?

Povestea a început pe când eram un copil de 6 ani şi am avut acces la înregistrările pe vinil, aşa era atunci, ale lui Arthur Rubinstein, care interpreta toate Nocturnele de Chopin. Mai existau şi alte compilaţii ale lui Rubinstein cântând Chopin, compilaţii intitulate "The Chopin I love". Erau un vals, o mazurcă, o baladă, o colecţie de piese. Acestea erau de fapt printre primele înregistrări pe care le-am avut în mână şi în urechi. Acolo a început totul. Apoi am petrecut nu mai ştiu câţi ani din viaţa mea studiind lucrările sale, mereu cu aceeaşi senzaţie a fascinaţiei, a plăcerii descoperirii, a pasiunii şi multe alte lucruri pe care nu le pot caracteriza pentru că înseamnă atât de mult pentru mine.