Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Timsonia 2018 - Festivalul de Muzică Nouă organizat, la Timișoara, între 18-22 noiembrie 2018

Publicat: luni, 19 Noiembrie 2018 , ora 12.30

Ce înseamnă "Interferențe", tema acestei a doua ediții, am aflat de la compozitorul Gabriel Mălăncioiu, unul dintre organizatori:

Tematica festivalului reflectă această idee, a interferențelor, în trei parametri ai actului artistic, și anume: interferențele de natură stilistică, interferențele culturale și interferențele între generații. În cadrul acestui festival de muzică nouă noi dorim de fapt să oferim o deschidere, să nu fie un festival de muzică nouă care să se adreseze doar unui cerc elitist, ci prin această idee a interferențelor stilistice de fapt dorim să prezentăm ideea unui dialog între diferite perioade stilistice. Dialogul muzicii bizantine sau gregoriene cu muzica contemporană se va manifesta în cadrul programului din 18 noiembrie. Apoi, relația tradițional-contemporan se va manifesta în cadrul concertului din data de 19 noiembrie. Interferențele baroc-contemporan - în data de 21 noiembrie. Iar interferențele muzicii romantice cu perioada contemporană - în 22 noiembrie.

Avem invitați importanți atât din țară, cât și din străinătate, pentru că și aceste interferențe culturale sunt gândite cumva în tematica festivalului, în sensul în care aproape în fiecare seară avem invitat un ansamblu autohton și un ansamblu din străinătate.

Printre compozitorii invitați îi avem pe Martin Wistinghausen, care va fi în dublă ipostază - cântăreț și compozitor, pe Raphaël Languillat din Franța - unul din cei mai importanți tineri compozitori francezi, recent laureat al Concursului Gaudeamus, din Serbia - pe Ana Gnjatovic, din Ungaria - pe Peter Tornyai, Filippo Perocco - un important invitat din Italia, dirijor și compozitor. Și apoi, compozitori din București - Cătălin Crețu, Diana Rotaru, Sabina Ulubeanu și Mihai Măniceanu. De la Cluj participă Cristian Bence-Muk și Șerban Marcu, iar de la Baia Mare - Darie Nemeș Bota.

Între interpreții invitați figurează extraordinarul duo stabilit în Austria, format din Matei Ioachimescu (flaut) și Alfredo Ovalles, apoi un duo din Serbia - Sača Mirkoviæ & Vladimir Blagojeviæ, pe Martin Wistinghausen deja l-am menționat la compozitorii invitați în cadrul festivalului, Christian Naș - un extraordinar violist din Germania, Mihai Măniceanu și Diana Moș de la București, Sorin Petrescu din Timișoara.


Sunteți un festival care și-a propus deschiderea. În mod sigur, și locurile alese pentru publicul care acces liber - am citit pe site-ul festivalului - sunt pe măsură. Unde are loc Timsonia 2018?

Avem șansa de a beneficia pentru acest festival de o sală pe care acum o descoperim din punctul de vedere al melomanului, și anume mansarda Bastionului Theresia, care cred că este foarte potrivită pentru manifestările muzicale. Și în cadrul acestui spațiu vor avea loc prelegerile, care vor fi dimineața, de la ora 11.00 și trei concerte. Celelalte două concerte vor avea loc în Sala "Mihai Perian" a Liceului de Artă "Ion Vidu" și la Muzeul de Artă - Sala Barocă.


Interviu realizat de Ștefan Costache