Pianistul român Mihai Ritivoiu va fi solistul Orchestrei Radiodifuziunii MDR, în concertul susținut marți, 20 noiembrie 2018, în cadrul Festivalului RadiRo.

Mihai Ritivoiu reveniți la București, pe scena RadiRo, un festival cu un profil unicat în lume, alături de o orchestră cu background radiofonic sănătos, MDR Sinfonieorchester, Orchestra Radiodifuziunii din Leipzig, condusă de americanul Robert Trevino. Cum ați primit invitația acestei colaborări?

Cu foarte mult entuziasm. Am fost onorat de această invitație venită la un an după ce am cântat în Festivalul Enescu, împreună cu Orchestra de Cameră din Lausanne, un ansamblu cameral extraordinar. Acum cânt cu un ansamblu mai mare, o orchestra simfonică atât de bună, precum MDR Sinfonieorchester. Mă bucur enorm să-i am parteneri în acest Concert nr.3 de Serghei Prokofiev care necesită o gamă foarte largă de culori și din partea orchestrei, și din partea solistului. E o întrepătrundere a materialului acolo care cere o colaborare extrem de strânsă. Este un noroc să am ocazia să cânt acest concert împreună cu o orchestră precum cea a Radiodifuziunii din Leipzig.

Este concertul pe care l-ați interpretat, acum doi ani, la debutul cu Orchestra Filarmonicii bucureștene.

Da, este adevărat, l-am cântat la Ateneu, acum doi ani, cu Filarmonica "George Enescu".

Sunt oameni, cunoscători ai fenomenului muzical, care vă știu bine parcursul, sunt și cei care, din motive diferite, abia acum intră în contact cu dumneavoastră. Nu vă cunosc povestea, dar sunt foarte curioși s-o afle. De ce muzică, de ce pian, de ce o carieră atât de serioasă? Care este prima amintire pe care o păstrați legată de muzica clasică, o piesă poate care v-a stârnit interesul la început, creând un moment special ținut cu drag în minte și în suflet peste ani?

În familia mea nu sunt alți muzicieni însă, atât cât pot să-mi aduc eu aminte, în casă a existat întotdeauna muzică clasică prin intermediul înregistrărilor, al casetelor și discurilor pe care le aveau părinții mei. Eu le îndrăgeam foarte mult. Îmi aduc aminte că, fiind foarte mic, îmi plăceau Concertul Imperial de Beethoven sau Concertul de Ravel pentru pian. Cred că părinții mei aveau o predilecție pentru concertele pentru pian în colecția lor, ceea ce sigur că m-a influențat. La vârsta de șase ani, când am început eu studiul pianului, nu putea fi vorba despre o alegere personală. Părinții au vrut să fac pian, în condițiile în care și eu eram interesat de pian. Mă atrăgea acest instrument, dar și orchestra, în ansamblul ei. Lucrurile au evoluat treptat. Apoi, în diferite momente ale vieții, mi-am reasumat dragostea pentru muzică și pentru pian. În 2012 am plecat la Londra, unde am studiat patru ani. Aici sunt stabilit acum.

Ați plecat din România după facultate, după absolvirea Universității de Muzică din București. Cât de dificilă a fost perioada aceea de adaptare, când aţi ajuns în oraşul britanic? Veneaţi dintr-un spaţiu foarte diferit. Cât de deschis este acolo sistemul cu un tânăr muzician român?

A fost o schimbare. Norocul este că sistemul de la Londra este printre cele mai deschise, comparând cu Germania sau Franța, unde există o tradiție foarte puternică și precisă care lasă mai puțin loc unor personalități formate în spații diferite. În conservatoarele din Londra există o deschidere mai mare pentru mai multe stiluri. Drept pentru care, pentru mine, această tranziție a fost foarte ușoară și coerentă. Felul în care am colaborat la București cu maestrul Viniciu Moroianu l-am continuat și aici, la Londra, construind pe ceea ce aveam, nefiind nevoit să fac cine știe ce schimbări.

Aţi ales muzica, o artă care impune multă disciplină, nenumărate ore de repetiţii şi dedicare. Lumea muzicală actuală implică o industrie complicată. S-a schimbat demult parcursul și agenda artistului care studiază ore întregi pe zi, așteptând să primească, eventual prin poştă, ofertele de concert. În ce stadiu sunteţi acum, aveţi un impresar, sunteţi propriul impresar, PR, asistent? Cum vă construiți cariera?

Da, într-adevăr, se schimbă foarte mult felul în care funcționează lumea muzicală. Ce rămâne constantă, este nevoia de calitate. Studiul și căutarea perfecțiunii încă nu sunt demodate. Este ceva esențial. În plus, din alte strategii de marketing fiecare poate să prindă câte ceva și să aplice în carieră. Un lucru bun al prezentului mi se pare faptul că cineva poate fi propriul impresar, cum este și cazul meu, cel puțin la acest început de carieră, artistul poate avea o activitate fără implicarea unei case de impresariat. Desigur, și aceasta ar putea fi un pas înainte, în viitor.

Revenind la concerte, care sunt ritualurile pianistului Mihai Ritivoiu? Cât de mari sunt emoţile când urcaţi pe scenă sau devine mai uşor, odată cu timpul?

Devine mai greu chiar, pentru că sunt mai multe așteptări. În tot acest timp se presupune că ar fi trebuit să evoluez cumva. Emoțiile, în general, le văd ca pe un semn bun. Știu că nu poți cânta pe o scenă ca și cum ai fi în sufrageria de acasă. Desigur, am elaborat un anumit program pentru ziua de concert în care nu îmi place să studiez prea mult și mă trezesc mai târziu decât de obicei. Important, chiar cu acele emoții care există, este să îți poți concentra atenția exclusiv asupra muzicii și nu a altor gânduri parazite care pot apărea.

Dincolo de emoțiile concertelor, de emoțiile aplauzelor de la final, dincolo de carieră în fond, ce mai rămâne exclusiv pentru dumneavoastră? Mai este timp de o vacanţă? Simţiţi nevoia să luaţi distanţă de instrument, să vă lăsaţi un spaţiu de respiraţie?

Sunt norocos să găsesc mici răgazuri. Îmi place foarte mult să fac călătorii mai scurte sau mai lungi în natură. În Marea Britanie sunt niște locuri extraordinare pe care le-am vizitat, în parte. Mai fac fotografii, e o pasiune de care mă ocup prea puțin, dar totuși ea există. Merg la teatru, citesc. Găsesc foarte importantă această evadare din lumea pianului. Desigur, totul este conectat. Trebuie explorate și alte laturi ale vieții și artei pentru că așa este sănătos.

Evadați și reveniți mereu pe scenă, în fața publicului. Fiecare artist are un mod diferit de a aborda relaţia cu publicul său. E acolo un schimb fantastic de energie și sentimente? Mihai Ritivoiu cum îl gestionează? Se poate pune în cuvinte acest fenomen?

Aș spune că este foarte specială această relație cu publicul. Este un schimb de energie de care ai nevoie. Cel puțin, eu așa simt. Prezența publicului ajută. Am constatat că într-o situație de concert cânt cu totul diferit față de atunci când încerc să înregistrez ceva. Sigur că sunt persoane care se simt inhibate de prezența publicului sau preferă să fie în studioul de înregistrări; eu, în schimb, am foarte mare nevoie de public și de acest schimb de energie de care vorbiți.

Aveți în minte un gând împărtășit la final de concert sau de recital de către un spectator, un gând ținut de atunci mereu aproape?

Am multe. Când eram la un concurs în Spania, acum foarte mulți ani, cineva, chiar din juriul competiției, mi-a spus că i-am adus aminte puțin de sunetul lui Dinu Lipatti. A fost ceva extraordinar.

Un gând perfect pentru final, Mihai Ritivoiu mulțumesc pentru această discuție. Succes la concert! Vom fi acolo, în Sala Radio, cu siguranţă!