Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Anca Vartolomei despre ediția a XX-a a Festivalului 'Archaeus'

Publicat: miercuri, 14 Noiembrie 2018 , ora 12.24

Festivalul Archaeus, ajuns la ediția cu numărul 20, debutează vineri, 16 noiembrie 2018, la Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cu un eveniment intitulat Culorile muzicii. Detalii despre programul festivalului ne-a oferit violoncelista Anca Vartolomei.


Festivalul Archaeus ajunge anul acesta la un număr rotund de ediții - 20. dacă priviți retrospectiv, cum s-a transformat festivalul de-a lungul acestor ediții?

Am ajuns, într-adevăr, la ediția cu numărul 20, dar, din păcate, este prima ediție fără Liviu Dănceanu, cel care a avut ideea acestui festival și care, de altfel, a fost și fondatorul Ansamblului Archaeus.

Am încercat, pe parcursul acestor 20 de ediții, să facem un dialog între arte, să invităm foarte mulți muzicieni sau artiști din diferite domenii, personalități importante ale culturii românești și nu numai - am avut și foarte mulți invitați din străinătate - și cred că am căpătat oarecare experiență în a încerca să compunem un program cât mai atractiv și divers.


Concertele de anul acesta sunt construite fiecare în jurul unui concept.

Prima zi a festivalului conține un vernisaj al pictoriței Dorina Novac, inspirat de muzică clasică pe care o interpretăm noi, Archaeus-ul. Dar mai avem un invitat, un tânăr filosof care va susține o mică disertație. Deci, încercăm să combinăm de data asta și filosofia cu pictura, cu muzica.

Cea de-a doua zi reprezintă un portret al compozitorului Valentin Petculescu, dar nu numai în calitate de compozitor, ci și de poet. Pentru aceasta, o avem invitată pe actrița Coca Bloos, care va recita din poeziile lui Valentin Petculescu. De asemenea, avem invitată o tânără pianistă care va interpreta una dintre lucrările lui pentru pian. Și vor fi și câteva tablouri sau, mai bine zis, desene care vor însoți această manifestare și care-i aparțin tot lui Valentin Petculescu.

Iar cea de-a treia zi a festivalului propune un curcubeu - cum de altfel se și numește - de lucrări de muzică contemporană, care au fost fie dedicate formației, fie invitatului - Alexandru Matei, care e un fost membru Archaeus. Și, de asemenea, avem o primă audiție absolută, o lucrare de Pieralberto Cattaneo care este scrisă în memoria lui Liviu Dănceanu.


Să încheiem cu câteva detalii organizatorice.

Concertele sunt cu intrare liberă. În primele două zile - în 16 și 17 noiembrie - încep la ora 18.00 și au loc la Tinerimea Română, iar cel din 18 noiembrie are loc la Universitatea de Muzică din București, în Sala George Enescu.

Interviu realizat de Ana Diaconu