Muzicianul şi scriitorul stabilit la Paris a fost invitat la Festivalul Meridian

Domnule Andrei Vieru, veți participa într-un recital pus sub semnul împlinirii a 20 de ani de când tatăl dumneavoastră, compozitorul Anatol Vieru, a plecat la cele veșnice. Din eseurile dumneavoastră întrezărim o legătură foarte puternică tată-fiu. Anatol Vieru v-a fost model uman și profesional. Acum, la 20 de ani de la plecarea sa, cum ar suna în cuvinte portretul tatălui realizat de fiu?

Prima carte pe care am publicat-o începe cu un portret al tatălui meu, un portret moral, nu unul fizic. Din tot ce am scris, m-a costat cel mai mult să scriu acel capitol, acel portret. Îmi vine acum în minte o frază rostită de el: "Succes, foarte bine! Dar nu cu orice preț!" Cred că asta spune multe. Era o perioadă de fapt în care s-a trecut repede și masiv dintr-o extremă într-alta. A fost perioada de după război, în care compozitorii parcă evitau succesul cu orice preț; voiau să se închidă într-un fel de turn de fildeș care să-i rupă cât se poate de radical de publicul larg - un soi de ultraelitism. Și s-a trecut foarte repede în extrema cealaltă, a succesului cu orice preț. Cumva, s-au speriat de cât de bine au reușit să se închidă într-un turn de fildeș. Cred că tata n-a fost niciodată în niciuna dintre extreme. Sigur că a compus și muzică cu caracter mai experimental uneori, dar o parte din muzica lui e de fapt foarte accesibilă; și când e mai puțin, e că așa i-a venit să scrie. Din cele trei criterii principale pentru mine, nu știu dacă și pentru el (poate că am "moștenit" ideea asta de la el), adică originalitate, autenticitate, accesibilitate... cred că el punea accentul pe autenticitate. Nu că originalitatea și accesibilitatea n-ar fi importante, dar ar trebui cumva subordonate autenticității. Acum nu-mi dau seama în ce măsură vorbesc în numele lui când spun asta, dar nu cred nici că l-aș trăda atribuindu-i viziunea asta estetică și etică.

Nu l-am auzit niciodată vorbind oameni de rău. Aseară, de exemplu, eram cu prieteni și cineva spunea "Am citit nu știu ce carte. Personalitatea lui Cutărescu e total demolată." Și altul spune "Dom-le, nu mă mai interesează cărțile în care se demolează personalități." Așa mi-aduc aminte de tata. Nu-l interesau demolările. Nu avea micimi de genul ăsta. Sigur că avea un ochi foarte critic și foarte lucid; își dădea perfect seama de ce se întâmplă în jur în general și în detaliu, dar nu-și pierdea vremea cu asta. Lucra în permanență. Din cauza asta, n-avea timp să-și pună măști sociale. Era foarte abstras cumva în ce-l obseda pe el; adică muzica, de fapt. Eram, într-adevăr, foarte apropiați. Nu-mi aduc aminte acum, poate că e o carență a memoriei, dar nu-mi aduc aminte să-mi fi explicat vreodată ceva.

Vă transmitea fără cuvinte.

Da. Dar, dintre toate personalitățile care au avut un rol în formarea mea, al lui e rolul cel mai important.

Domnule Vieru, ce veți cânta în recitalul omagial Anatol Vieru de duminică, 11 noiembrie?

Versete, o piesă pentru vioară și pian, cu Diana Moș cu care o să am plăcerea unei prime colaborări. E o piesă la care țin foarte mult. N-am cântat-o niciodată, deci și din punctul ăsta de vedere pentru mine e o premieră, dar știu piesa - o știu și cu urechea și cu ochii. Am vrut demult să am ocazia s-o cânt și sunt foarte fericit că s-a ivit.