Soprana Patrizia Ciofi este invitată să cânte în 9 octombrie 2018 pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi în cadrul unei noi ediţii a Galei Premiilor Operelor Naţionale. Renumita artistă italiană va interpreta arii celebre din opere de Puccini, Verdi şi Bellini.

Doamnă Patrizia Ciofi, sunteţi pentru prima dată în ţara noastră?

Da, cânt pentru prima dată în România.

În ce context aţi primit invitaţia de a evolua pe scena Operei din Iaşi?

Am cunoscut-o, în urmă cu un an sau poate chiar doi, pe Beatrice Rancea, directoarea operei din Iaşi, deoarece partenerul meu, care este regizor de operă, a prezentat un proiect pentru o montare cu Tosca. Montarea aceea nu s-a concretizat, din diverse motive, însă cu acea ocazie am fost invitată să asist la premiera operei Don Giovanni, pusă în scenă în regia lui Andrei Şerban, cu care eu colaborasem la Paris, pentru Lucia di Lamermoor. Şi atunci ne-am cunoscut, deci, iar Beatrice a insistat ca eu să vin să şi cânt, orice aleg eu din repertoriul de operă. Iar până la urmă am fost chemată cu ocazia acestei gale. Iată povestea!

Interpretaţi multe momente celebre - ca Valsul Juliettei din Romeo şi Julieta, aria Gildei din Rigoletto, dar şi pagini din Traviata, Boema şi chiar Norma. Cum aţi ales acest program foarte divers şi solicitant din punct de vedere vocal?

Este un program foarte dificil şi provocator, pe care l-am ales pentru că am vrut să ofer arii foarte cunoscute şi care reprezintă, în acelaşi timp, o parte din povestea mea artistică, din parcursul meu profesional. De aceea toate aceste partituri sunt ale unor roluri pe care eu le-am cântat foarte des în cei aproape 30 de ani de carieră. Traviata, Rigoletto, Boema, Romeo şi Julieta, Norma - aceasta din urmă fiind o adăugire recentă în repertoriul meu - am debutat în rolul Normei chiar anul trecut. Am făcut, aşadar, un mic traseu muzical al carierei mele, prin intermediul acestor aşa numite hituri ale vieţii mele.

Care dintre aceste roluri este cel mai aproape de personalitatea dumneavoastră?

Nu aş şti să vă spun, dar de fiecare dată când abordez un personaj regăsesc în el ceva din mine. Iar cel care mi-a fost, probabil, cel mai apropiat, şi care m-a ajutat pe mine, personal, să mă dezvolt ca femeie - a fost Violetta din Traviata. Ea este un personaj foarte bogat şi profund, plin de faţete dintre cele mai diverse. E, în acelaşi timp, superficială şi profundă, e liberă dar e şi prizonieră. Din aceste motive pe Violetta o simt cel mai aproape de mine, pentru că eu însămi am fost în locul ei, de multe ori în viaţă. De aceea Violetta mi-a influenţat viaţa personală.