Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Pianistul Florian Mitrea - Invitatul săptămânii la Radio România Muzical

Publicat: joi, 27 Septembrie 2018 , ora 12.33

Protagonistul rubricii Invitatul săptămânii de miercuri, 26 septembrie 2018, a fost pianistul Florian Mitrea, care în 2014 s-a clasat pe locul al III-lea la secțiunea dedicată instrumentului său din cadrul Concursului Internațional ARD de la München. De asemenea, este laureat la ediția de anul acesta a Concursului de Pian al Royal Overseas League. El va deschide Festivalul 'Moștenitorii României muzicale' organizat de Radio România Muzical în perioada 16-18 octombrie, la Sala Radio. Acesta a fost unul dintre subiectele despre care Lucian Haralambie a discutat cu el; însă dialogul lor a pornit de la ediția de anul acesta a Concursului Internațional "George Enescu", acolo unde Florian Mitrea a ajuns până în Semifinală. Despre această competiție, pianistul a declarat:


"Știam foarte bine lucrul acesta, dinainte să mă înscriu - Concursul Enescu este unul dintre cele mai dificile; nu neapărat că nu ar mai fi alte concursuri cu patru etape, cu asemenea cerințe de repertoriu, însă este unul dintre concursurile care se desfășoară într-un timp relativ scurt, probabil pentru că sunt și mai multe secțiuni, nu numai cea de pian, și nu se întâmplă simultan. Dar, într-o săptămână și jumătate, să cânți patru etape este foarte dificil, e foarte stresant atât din punct de vedere fizic - până la urmă pentru că sunt niște probe de recital cu niște cerințe de repertoriu foarte, foarte dificile și foarte extenuante -, dar mai ales din punct de vedere psihic, emoțional, să încerci să menții nivelul de rezistență psihologică și emoțională în repetate rânduri la un interval atât de scurt este foarte dificil și am simțit asta pe pielea mea. Dacă etapa I se desfășoară în vreo trei zile, de acolo ritmul se accelerează fantastic, aproape cu nu ai mai mult de o oră, o oră jumătate de relaxare după ce se anunță rezultatele, penru că deja începi să te gândești la etapa următoare, începi să-ți faci probleme despre noul program - dacă încă mai ai timp de studiu, te duci și le studiezi, dacă nu, în camera de hotel cu partitura... e aproape non-stop. E un maraton, și din punctul ăsta de vedere este dificil... și a fost foarte dificil. În plus, anul acesta nivelul a fost foarte ridicat. Am întâlnit foarte mulți prieteni cu care am mai concurat în alte concursuri internaționale și cu care m-am împrietenit foarte bine; au ales să vină la Concursul Enescu din acest an și asta e un lucru care chiar merită menținut pentru că, să nu uităm, în același timp s-a întâmplat și concursul de la Leeds, deci ar fi putut să meargă la acela și totuși au ales să vină la Enescu, fapt care cred eu că onorează tradiția acestui concurs, faptul că atât de mulți pianiști de vârsta mea au ales să participe la concurs anul acesta. Nivelul a fost foarte, foarte dificil și, iarăși, încă o chestie care e destul de aparte la Concursul Enescu - este un concurs foarte crunt din punct de vedere al eliminărilor. Pentru că dacă, de exemplu, la Rubinstein sau la Cliburn sau la alte mari concursuri în prima etapă nu ajung decât 30-40 de concurenți după prima preselecție bazată de DVD-uri sau pe înregistrări, ei bine, la Concursul Enescu în etapa I intră destul de mulți concurenți - am înțeles că au fost acceptați aproape 70 sau peste 70 de candidați - și după prima etapă rămân 16 sau 15. Este un procentaj extraordinar de crunt și nemilos. În momentul când vii pregătit pentru patru etape și știi că din 70 aproape 60 de candidați vor pleca acasă e o chestie, iarăși, care psihologic poate pune o presiune foarte mare pe tine. Este un concurs dificil, a fost un concurs dificil atât prin cerințele sale, cât și prin presiunea pe care o pune pe concurenții săi.


Acum ești în Marea Britanie, dar te pregătești pentru noi evoluții în România. Cea mai recentă este prezența ta în cadrul Majura Duo Festival, acolo unde concertezi din postura de laureat. Care este povestea acestui recital?

A fost o surpriză extraordinar de plăcută, aproape ca s-a întâmplat nepremeditat. Anul trecut am primit un mesaj de la colega și prietena mea Alexandra Văduva care mi-a zis că se face un concurs de două piane, de duete, la București. Am fost studenți la Academia Regală în Londra, am cântat foarte mult împreună, am avut un duo care a existat foarte mult timp și de mult timp am căutat o oportunitate să ne reunim, să ne unim forțele în a cânta mai mult repertoriu și a fost oarecum ocazia ideală. Eu, întâi, am fost un pic reținut, duo-ul nostru încetase activitatea de ceva vreme, dar am spus că e acasă, că e o oportunitate să revenim în România și să ne reîntâlnim cu publicul de acasă; și am studiat cu foarte mult drag pentru că repertoriul e fantastic. Repertoriul pentru două piane pornind de la Mozart și terminând cu Rahmaninov, Ravel și alți compozitori de secol XX este absolut fascinant și ne-a făcut enorm de mare plăcere să lucrăm programul. Bineînțeles, nu pot să fiu ipocrit, am fost extrem de bucuroși să câștigăm Premiul I la secțiunea de două piane și suntem foarte nerăbdători să ne întoarcem la București cu piesa care ne-a și adus Premiul I anul trecut la Concursul "Suzana Szorenyi", este vorba de Suita nr.2 pentru două piane de Rahmaninov, o lucrare extraordinar de importantă din viața lui Rahmaninov; dacă nu mă înșel, este cea care i-a dat imboldul să scrie Concertul nr.2 pentru pian și orchestră care, așa cum știm, este o capodoperă. Ei bine, se pare că torul a pornit de la Suita a II-a. Atât de bine i-a ieșit, încât se simte în această suită sonoritățile orchestrale și construcția fantastică pe care concertele de pian o au. E o lucrare importantă pentru el, pentru compozitorul Rahmaninov, și este și pentru noi pentru că una dintre cele mai dificile dar și cele mai frumoase lucrări pentru două piane și... sperăm să placă și publicului la Sala MNAR săptămâna viitoare.


După recitalul din 2 octombrie, peste exact două săptămâni, în 16 octombrie, vei deschide Festivalul "Moștenitorii României Muzicale" de la Sala Radio. Cum apreciezi o astfel de serie prin prisma programului propus și a ideii festivalului organizat de Radio România Muzical?

Invitația de a participa la acest festival a fost surprinzătoare în cel mai plăcut mod cu putință. În special când am aflat despre ideea din spatele acestui festival, pot să vorbesc din proprie experiență că România are reputația unei școli pianistice de mare tradiție - bineînțeles, pornind de la Dinu Lipatti și continuând cu alți mari maeștri - dar chiar și în zilele noastre sunt foarte mulți pianiști care sunt formați în România, în școlile noastre, și pleacă în străinătate fie la studiu, fie să-și formeze o carieră, și sunt extraordinar de bine apreciați. În momentul când spui că ești un pianist venit din România, aproape că impui respect automat, iar ideea Radio România Muzical de a organiza un festival care pur și simplu sărbătorește acest lucru, faptul că, iată, suntem în anul Centenar și una dintre marile calități ale țării noastre care sper să mai continue încă 100 de ani este faptul că oferă acest sistem de învățământ muzical profesionist de stat. Când am fost elev în școala de muzică, în liceul de muzică, am beneficiat de lecții la cel mai înalt nivel, absolut acoperite din bugetul de stat, chestie care nu se întâmplă în Germania, în Anglia, în alte țări... învățământul muzical nu este de stat, este particular și atunci automat se refuză oportunitatea unor copii care nu au posibilități de a avea lecții profesioniste de muzică. Ei bine, în România se întâmplă lucrul ăsta, iar faptul că Radio România a ales să sărbătorească treaba asta printr-un festival pianistic este cu totul grozav.

Eu am și reușit să sărbătoresc Centenarul personal în ianuarie, când am lansat CD-ul Following the River, care este în proporție de 80% format din muzică românească, care are foarte mult succes țin să spun. Am cântat prima dată acest program format din lucrări de Sigismund Toduță, Radu Paladi, Paul Constantinescu în Anglia, în vara lui 2017, cu un succes absolut fulminant. Lumea habar n-avea cine sunt compozitorii ăștia, ce fel de muzică este... unii se așteptau la muzica tonală, un limbaj foarte modern, foarte greu de înghițit și vreau să spun că a trebuit să dau două bisuri pentru că erau atât de entuziasmați. La fel s-a întâmplat și în Olanda, unde am repetat programul. Este o muzică ce prinde foarte mult. Din păcate, a avut ghinionul de a fi scrisă în spatele Cortinei de Fier, în anii dificili ai istoriei noastre și nu au reușit să pătrundă în dinamica internațională de concert, dar sper ca lucrul ăsta să se schimbe. La Enescu, deja, categoric s-a schimbat; este foarte cântat și este, cumva, acceptat. Restul compozitorilor români de secol XX încă suferă de această problemă, de faptul că nu sunt cunoscuți, dar de câte ori... anul acesta, de pildă, am cântat de două ori la BBC Paul Constantinescu, a doua oară fiind absolut cerut - prima oară l-am propus eu, iar a doua oară producătorul BBC mi-a spus că trebuie să mai cât o dată că a fost foarte bine, a prins extraordinar de bine. Am cântat-o în emisiunea de cea mai mare audiență a BBC-ului, In Tune, și e enorm de frumos să mă întorc la București acum cu ocazia acestui festival și să le cânt la Sala Radio. Și în același timp, pentru că festivalul mă unește cu alte două pianiste extraordinare care provin din România - Adela Liculescu și Mara Dobrescu - am folosit această ocazie să colaborăm. Am deosebita plăcere să pregătesc cu Mara Dobrescu o lucrare foarte specială a lui George Enescu, este vorba despre variațiunile pentru două piane; le vom cânta pe 18 octombrie la Sala Radio. Sper să fie un prilej de festivitate, un prilej de bucurie. dacă muzica asta, iată, se dovedește a avea un enorm succes în străinătate, este timpul să fie și în București și în România valorificată și apreciată așa cum merită.


Corect, pentru că, mai întâi de toate, aici ar trebui interpretată...

Da. Din păcate, sincer să fiu, am avut momente în care am simțit oarecum că e mai greu să cânți muzică românească în România. Și asta cu mare tristețe am observat-o chiar din partea unor muzicieni; există un soi de blazare cumva că acești compozitori - mă refer la Paul Constantinescu, la Toduță, la Radu Paladi - pentru că n-au ales să-și creeze un stil muzical foarte modern, oarecum original care să pătrundă în rândurile acelea ale muzicienilor care apreciază școala a doua vieneză sau altă muzică, este o muzică neoclasică aproape, deși folosește un limbaj relativ tonal, destul de accesibil, oarecum pare nedemnă de atenția noastră, dar mi se pare o mare greșeală și mi se pare o autodenunțare în loc să fim noi cei care o promovăm cel mai mult. Practic, dacă stăm să ne gândim, sunt foarte multe țări care poate n-au avut aceeași bogăție componistică în acea perioadă și totuși marșează foarte mult pe ceea ce au. La noi, cumva, a cânta Constantinescu sau Toduță e considerat neinteresant, "uncool", ca să spun așa.


O să te rog să încheiem cu invitația ta pentru festivalul de la Sala Radio din 16 octombrie, pe care tu îl deschizi.

Vă aștept cu foarte mult drag la Sala Radio, în Studioul de concerte "Mihail Jora" să ne bucurăm de această muzică grozavă care reușește să vorbească atât de direct unui public străin și cu atât mai mult cred că reușește să se adreseze și mai direct inimilor de români! Vă aștept cu drag!