Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Festivalul RadiRo - ediția a IV-a. Interviu cu Liliana Staicu
Peste două zile se pun în vânzare abonamentele pentru cel mai atractiv festival al toamnei, RadiRo. Acesta este unicul festival dedicat orchestrelor radio din Europa și din lume, eveniment produs și organizat de Radio România. Liliana Staicu, director al Orchestrelor și Corurilor Radio România, a vorbit cu Andreea Chiselev despre programul ediției a IV-a RadiRo în matinalul Musica Viva.
Anunțăm organizarea celei de-a patra ediții a Festivalului RadiRo - Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio. În această toamnă, festivalul va avea loc între 18 și 25 noiembrie. Am ales de această dată luna noiembrie și nu septembrie, așa cum era în mod tradițional organizat RadiRo, pentru că luna noiembrie înseamnă ceva special pentru noi, pentru instituția noastră - faptul că la 1 Noiembrie Radio România va aniversa 90 de ani de existență. Și, iată, încercăm să relaționăm acest eveniment cu aniversarea radioului, dar și cu marcarea Centenarului României la 1 Decembrie. Așadar, 18-25 noiembrie, la Sala Radio, dar și la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.
Unde iubitorii jazz-ului vor fi încântați...
Da, într-adevăr. La Sala Auditorium de la MNAR vom organiza pentru prima dată într-un festival RadiRo o secțiune dedicată big band-urilor, orchestrelor de jazz ale posturilor publice de radio. Vor fi prezente trei big band-uri; bineînțeles, Big Band-ul Radio România, care va susține două concerte, pe lângă invitații noștri speciali - Orchestra de jazz a Radioteleviziunii Croate și Big Band-ul Radio din Danemarca.
Vă rugăm să ne spuneți și câteva nume din programul de la Sala Radio.
La Sala Radio, invitații speciali sunt Orchestra Filarmonică BBC, care vi fi prezentă pentru întâia dată în Festivalul RadiRo. Orchestra BBC va susține două concerte; soliști vor fi violonistul maghiar Kristof Barati și violoncelistul Andrei Ioniță. Va reveni în Festivalul RadiRo Orchestra Simfonică MDR din Leipzig, condusă de această dată de dirijorul Robert Trevino; soliștii celor două concerte ale orchestrei germane vor fi violonista Simone Lamsma și pianistul Mihai Ritivoiu. Un concert va fi susținut de Orchestra dela Svizzera Italiana, Orchestra Radiodifuziunii Italiene din Lugano cu Vladimir Ashkenazy la pupitrul dirijoral, în postura de solist fiind pianistul Nelson Goerner. Orchestra Simfonică Națională a Radioteleviziunii Irlandeze din Dublin - o orchestră radio foarte interesantă, cu un program și o stagiune extrem de atractive; la București vor fi conduse de dirijoarea Nathalie Stutzmann, o personalitate pe care noi, muzicienii, o știm mai mult în calitate de solistă vocală. De această dată, Nathalie Stutzmann va veni la București conducând această orchestră irlandeză; ea este, de altfel, cred că de doi ani dirijorul lor principal; solist va fi violonistul Ray Chen - unul dintre cei mai spectaculoși tineri violoniști, pe care l-am putut asculta și în ediția trecută a Festivalului Enescu. Și să închei cu cele două concerte susținute de Orchestra Națională Radio. Ansamblul va fi condus în concertul de deschidere din 18 noiembrie de dirijorul Jean-Claude Casadesus, solist fiind pianistul spaniol Javier Perianes, pentru prima dată la București, ca de altfel și soliștii și dirijorul celui de-al doilea concert al Orchestrei Naționale Radio - Frederic Chaslin se va afla la pupitru, iar în postura de solist, pianistul David Fray.
Vă mulțumim foarte mult pentru aceste informații! Se anunță așadar o serie impresionantă de concerte, într-un festival pe care vă invităm să îl ascultați nu doar la Sala Radio, ci și în transmisiune directă la Radio România Muzical, nu-i așa?
Da, bineînțeles. Și la Radio România Cultural. Și așa cum ai spus la început, abonamentele vor fi puse în vânzare miercuri în rețeaua bilete.ro, dar și la casa de bilete a Sălii Radio, iar biletele individuale vor putea fi achiziționate începând din 3 octombrie.
Să menționăm și că detalii se vor găsi pe RadiRofestival.ro.
Exact, pe site-ul festivalului se vor găsi aceste detalii privitoare la program, la orchestrele invitate, la modul în care vor putea fi cumpărate abonamentele și biletele. Și aș mai vrea să spun că seria de jazz o va avea ca invitată specială în primul concert de la Sala Auditorium din 21 noiembrie pe Aura Urziceanu, care revine după foarte mulți ani în România, iar ultimul concert al seriei, de asemenea cu Big band-ul Radio, va fi un tribut al acestui big band pentru unui dintre cei mai mari dirijori și orchestratori de jazz, Peter Herbolzheimer.
Îi mulțumim doamnei Liliana Staicu și vă invităm, așadar, în luna noiembrie la Festivalul RadiRo.