Domnule Voicu Popescu, spuneți-ne, vă rog, care este motivul prezenței dumneavoastră în aceste zile la Montevideo?

Este un motiv mai special, dar strict legat de ceea ce sunt obișnuit să fac. Este vorba de o colaborare cu Corul de Copii Radio din Uruguay. Este cumva similar instituției noastre, dar se află sub o dublă apartenență. Pe de-o parte aparține Radiodifuziunii, pe de altă parte este integrat în Sistema Proiect care, cunoașteți, a luat o amploare extraordinară în America Latină și roadele se văd și în Europa. Toate aceste orchestre și coruri naționale de tineret și de copii sunt integrate în programul acesta care a apărut acum câțiva ani în Venezuela. Este o mișcare foarte puternică. Susține foarte mult copiii și tinerii pentru apartenența lor la formații corale sau instrumentale și a fost o surpriză frumoasă pentru mine să văd că am primit o invitaíe din partea dirijorului corului de copii. De fapt corul se numește Coro Nacional del Nino del Sodre. Este titlul oficial al formației. Dirijorul Victor Mederos mi-a făcut eleganta invitație să vin să dau un concert, cu un program prestabilit, de fapt impus de mine acum vreo două luni. Copiii au muncit foarte serios și iată că ne aflăm în săptămâna de lucru premergătoare concertului, care va avea loc duminică, la Auditoriul Național de aici, din Uruguay.

Este vorba despre un concert de sine stătător sau este înscris în cadrul unui festival?

Este un concert de sine stătător. După aceea eu voi avea și o altă atribuție. Voi intra într-un workshop, organizat de o instituție europeană europeană de data asta, Core Arte se numește. Va fi un workshop cu alte trei formații corale din zonă. Dar până atunci am acest proiect cu copiii de la Radiodifuziunea din Uruguay, deci este un concert de sine stătător, de o oră, o oră și 15 minute, cu un program pe care l-am comunicat din timp, pregătit de dirijorul Victor Mederos și acum preluat de mine pentru finalizare și prezentare în fața publicului.

Ce se va cânta?

Am făcut o incursiune pe mai multe planuri. Să o numim și geografic și stilistic și de la sacru la profan. O călătorie muzicală, prin care copiii își verifică, să zic așa, capacitățile emoționale și tehnice în același timp. Cântăm de la muzică barocă, de la Galuppi și Pergolesi, la muzică contemporană, trecând și prin lucrări de inspirație să zicem, romantică, cum ar fi Pablo Casals, Nigra Sum. Este un autor foarte îndrăgit aici, în spațiul latino-american, după care sigur, cântăm și lucrări mai apropiate timpului nostru, o foarte frumoasă lucrare ritualică, inspirată de triburile inuite din Canada, Mac Connors Sound se cheamă, Opereta ecologică a lui Alberto Grau, o lucrare celebră și foarte îndrăgită, o lucrare extinsă, dar îmi face plăcere să spun că au învățat copiii și Chindia lui Alexandru Pașcanu, pe care o prezentăm chiar în finalul programului nostru de concert.

Ce vârste au copiii acestui ansamblu?

E un cor foarte bogat, să spunem așa. Sunt copii mici de şase, şapte ani, în prima linie, dar și copii de 16 în ultimul rând. Este un cor foarte numeros. Este un cor care a ajuns acum la 130 de copii. Probabil că în scenă vom intra cu 100-110, dar este un cor puternic, un cor care face o pregătire vocală de excepție și un cor în care se muncește intens și cu foarte, foarte multă pasiune.

Din ce fel de medii sociale vin aceşti copii?

Dacă vorbim despre Sistema, vorbim despre sistemul de integrare a copiilor din toate mediile. Și asta este filosofia acestei mișcări. Deci, aici se întâlnesc într-adevăr copii din toate păturile sociale, din toate zonele și e frumos să-i vezi cum relaționează și cum se înțeleg atât de bine în plan muzical. Este o relație foarte frumoasă între ei. Chiar am fost surprins să văd că, atât la venire, cât și la plecare, fiecare copil se prezintă individual și salută dirijorul, îl îmbrățișează și se așează la locul lui, respectiv pleacă din repetiție. Deci este un ritual care nu lipsește, chiar la numărul acesta foarte mare. Am fost surprins să văd câtă căldură degajă acest tip de relație între adulți și copii și cât de mult contează pentru ei acest lucru.

Sunt convinsă, cunoscând relația dumneavoastră de aici, cu Corul de Copii Radio, că ați fost primit cu aceeași căldură și că vă vor simți lipsa când veți pleca.

A fost pentru mine o experiență puternică și încă din prima zi am fost primit cu entuziasm și după prima lucrare parcursă au aplaudat. A fost un moment minunat! Sigur, eu nu aștept din partea copiilor astfel de momente, dar au făcut-o în mod spontan, natural și cu asta, bineînțeles că m-au cucerit definitiv! Sunt zile de muncă intensă. Trebuie să vă mai spun că repetițiile sunt seara, iar dimineața muncim cu tineri dirijori, care sunt la rândul lor membri Sistema și îmi face o deosebită plăcere să văd entuziasmul și curiozitatea lor pentru fenomenul coral și e absolut încurajator să vezi cât sunt de preocupați de această artă și cât de devotați sunt ei, crezând că în mod firesc vor face din asta o carieră, un mod de a trăi, un mod de viață.

A reușit Gustavo Dudamel, probabil că vor reuși și alții.

Cu siguranță. Din păcate în Venezuela se întâmplă lucruri neplăcute din anumite puncte de vedere. Chiar lucrez cu o tânără care a reușit să plece, pentru că sistemul nu este unul de închidere a granițelor, cum este la noi, dar nu mai primesc documente de ieșire din țară. Și e trist să vezi cum acești tineri își caută în pribegie realizarea și tânjind de fapt după țara lor. Acesta este un lucru care n-ar trebui să se întâmple nicăieri, atunci când vorbim de tineri și aspirațiile lor. Ar trebuit să-și găsească locul acolo în țara lor, acolo unde doresc ei să muncească și să trăiască.

În Venezuela este o situație absolut îngrozitoare în ultimii ani. Știm că e un exod de-adevăratelea către Spania și către țările învecinate.

Da, către țările vecine. Le simțim prezența și din păcate ăsta e un lucru care ne întristează. În zona artistică e trist să vezi acest lucru. Am simțit acest lucru și m-a întristat profund, pentru că în acești tineri eu am văzut viitorul țării respective și în felul ăsta nu știu cum se prefigurează un viitor al unei țări care își refuză tinerii sau cărora nu le asigură ceea ce trebuie ca ei să-și poată împlini visurile. Din fericire, zona de aici o simt destul de calmă și ăsta e un lucru bun, chiar dacă e o țară înghesuită între țări uriașe, cum e Brazilia și Argentina, dar aici lucrurile sunt mai pașnice și chiar am fost surprins să văd acest lucru. Sigur, sunt aspecte legate de faptul că globalizarea este foarte prezentă. Tot ce găsim la noi, găsim și aici. N-avem nici un fel de problemă, dar există un spirit național, să-l numim așa, care funcționează și care asigură identitatea de cultură și de imagine a acestei țări. Îmi face plăcere să spun lucruri frumoase despre ceea ce văd frumos aici și ce mă impresionează.