1 iunie este prilej de a sonda cum arată copilăria unor tineri care studiază muzica clasică. Am stat de vorbă cu cei cinci muzicieni care vor reprezenta România, la propunerea Radio România Muzical, în cadrul concursului Concertino Praga de anul viitor, cea mai importantă competiție pentru cei cu vârste sub 16 ani, derulată sub auspiciile Uniunii Europene de Radio. 

Pianista Eva Garet

Mă numesc Eva Garet. Sunt elevă la Colegiul Național de Muzică "George Enescu". Am 12 ani. Sunt în clasa a V-a.

Și studiezi pianul.

Da. Studiez pianul.

De cât timp studiezi pianul?

De la 6 ani.

De ce ai ales pianul?

Pentru că mi-a plăcut foarte mult.

Și ce înseamnă că-ți place foarte mult?

Eu când eram foarte, foarte mică îmi doream să fiu la toate cluburile de la grădiniță și cel mai mult mi-a plăcut pianul și... am rămas pe partea asta.

Tu ai niște performanțe acum în ceea ce privește pianul. Așa e?

Da. Când eram foarte mică, eram foarte emoționată. Primul meu concurs, "Ada Ulubeanu", am luat premiul I. După aia am fost la "Victor Giuleanu" - tot premiul I. Au urmat Marele premiu la concursurile  Milenium, la Drumul spre celebritate, la Lira de Aur...

Iată, deci o grămadă de premii pe care le-ai obținut, care arată că tu faci o performanță deosebită, nu? Te-am văzut, de altfel, și pe scenă la Ateneu.

Da. Ne-a invitat doamna Tomescu să cântăm în Sala mică astă vară, și acum, recent, pe 13 martie, în cadrul Concursului "Drumul spre celebritate".

Ce simți când cânți la pian? Ai emoții?

Emoții artistice.

Ce înseamnă asta?

Sunt niște emoții... nu sunt emoții că mi-e frică... ci așa, că trebuie să povestești ceva când cânți.

Este pianul un mod de a te exprima pe tine mai bine decât o faci, de exemplu, cu vorbele?

Da.

Ce simți nevoia să transmiți celor care te ascultă?

Bucurie, tristețe... depinde și de piesă.

Ce lucrări ai acum în repertoriu?

Am Rapsodia română de George Enescu, Sonata Dante de Liszt, Ciaccona în Sol major de Handel, Studiul op. 25 nr. 11 de Chopin.

Care, toate, sunt niște lucrări foarte grele de fapt.

Da.

Cum te descurci în partiturile astea așa dificile?

Păi, mă descurc. Trebuie doar să muncesc și să îmi placă ceea ce fac.

Cât de mult muncești, de fapt?

Mulți mă întreabă asta. Încerc cel puțin două ore pe zi să fac.

Și ți-e suficient?

Da. Depinde.

Ce consideri că mai este important ca să fii un bun pianist?

Cel mai important este munca, un profesor bun și să-ți placă ceea ce faci.

Și altceva, gen cultură generală sau istoria muzicii sau...

Da, istoria muzicii, teorie.

Are muzica clasică ceva în plus față de alte tipuri de muzică?

Depinde, da.

Păi de ce nu cânți tu repertoriul lui Richard Clayderman atunci și cânți Liszt?

Pentru că-mi place mai mult. Mi se potrivește mai mult.

Ce-ți propui să faci mai departe? Cam care ar fi țelul la care visezi?

Să devin pianistă.

Păi, ești deja pianistă.

Probabil mă gândesc să mă fac compozitoare.

Foarte interesant! De ce?

Pentru că îmi place foarte mult și mi se pare foarte interesant.

Copilăria unui om care studiază muzică este diferită de copilăria altora care doar se duc la o școală de cultură generală, fac lecții și pe urmă sunt liberi să plece la joacă. Tu vezi în viața ta și un sacrificiu sau și se pare că e normal?

Nu, e normal. Eu sunt și un copil normal. Mă mai duc să mă joc, îmi place să mă joc badminton. Câteodată mai butonez pe telefon.

Pianistul Matei Lăbunț

Stăm de vorbă cu...

Matei Lăbunț Cristian. Am vârsta de 13 ani, aproape 14 și sunt din Focșani. Studiez pian la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București.

De cât timp studiezi pianul?

De aproximativ patru ani.

Doar? Câte premii ai luat până acum?

Am luat sute de premii, cred, la multe concursuri naționale, inclusiv internaționale.

Cât de mult studiezi?

Un minim aș putea spune... este obligatoriu cel puțin șase ore pe zi în timpul vacanței, iar în timpul școlii este mai greu din cauza testelor, examenelor și tezelor.

Cum arată o zi din viața ta?

Mă trezesc, mă spăl și mă apuc să studiez. După aceea, îmi ocup restul timpului scriind pentru școală și învățând. Mă duc la școală, mă întorc și iar studiez.

Câte ore de muncă sunt pe zi cu totul - școală + studiu?

Cred că vreo opt ore.

Doar? Simți lucrul acesta ca pe un sacrificiu sau faci totul din plăcerea de a face?

Fac totul din plăcerea de a face asta, dar este, într-adevăr, un sacrificiu foarte mare.

Cum simți sacrificiul ăsta? Ce ai fi vrut să faci și nu poți să faci?

Nu pot să studiez mai mult. Nu pot să studiez cât aș vrea. Școala...

Dar cât ai vrea să studiezi?

Opt ore, zece ore.

Ce înseamnă pentru tine a studia? Ce se întâmplă exact când studiezi la pian? Pentru cei care nu știu și n-au studiat niciodată pianul.

Eu trebuie să mă dezvolt, să descopăr tainele artei pianistice, să văd cum trebuie interpretată o piesă, să rezolv mărunțișurile tehnice dintr-o piesă și să descopăr universul compozitorilor, universul muzicii, universul piesei pe care o interpretez.

Spune-ne câteva lucrări pe care le ai acum în repertoriu!

Acum fac un moment muzical de Serghei Rahmaninov, un studiu de Skriabin, un studiu transcendental de Liszt, o sonată de Scarlati, o sonată de Beethoven și mai am multe alte lucrări.

Cu care dintre acești compozitori ai o afinitate mai mare? Care-ți place mai mult?

Cel mai mult îmi plac romanticii - Rahmaninov, Chopin, Liszt și Prokofiev inclusiv. Ăștia sunt doar câțiva pe care îi iubesc.

Cât de des cânți pe scenă? Adică de câte ori susții recitaluri sau concerte în public? Ai cântat și cu orchestra până acum?

Am cântat o dată cu orchestra; am interpretat un concert de Mozart. Susțin recitaluri aproape săptămânal.

Pentru cei de vârsta ta, dar care nu studiază muzica și nici nu vor să audă nimic despre muzica clasică, ce mesaj ai putea să le adresezi astfel încât să încerci să-i atragi către muzica clasică?

Le-aș spune să încerce pentru că nu e nimic de pierdut și poate ușor, ușor se vor implica mai mult.

De ce crezi că e necesar lucrul acesta?

Pentru dezvoltarea ca persoană, în primul rând, cu o cultură de bază foarte stabilă și completă.

Violoncelista Freja Apelkvist

Numele meu este Apelkvist Freja. Sunt 100% suedeză. Am ajuns în România în 2006 prin părinții mei care au avut legături aici și au avut și o bursă la Cluj.

Câți ani ai acum?

Acum am 15 ani.

Deci, de cât timp locuiești în România?

De 12 ani aproape. În septembrie se fac 12.

Și cum ai învățat limba română?

Pot să spun că sunt o bilingvă. Acasă vorbim numai suedeză și la școală - română, și cu prietenii - tot română. Tot ce știu am învățat în majoritate în română.

Deci, practic, tu de la 3 ani ai locuit tot timpul aici.

Da. Ne întoarcem în fiecare vară și în vacanțe.

Cum ai ajuns să studiezi violoncelul?

Am început cu muzica, pentru că mama făcuse muzică când era mică și bunicul nostru, care din păcate nu mai este în viață, era și el organist la biserică în Suedia. Mama m-a dat la cursuri de pian. Am început să fac pian la 8 ani și după am zis că de ce să nu dăm la școala de muzică din clasa a V-a. Din păcate, nu am putut să intru cu pian principal pentru că trebuia să se înceapă mai devreme și am început violoncelul cu doamna profesoară Anca Vartolomei.

Câți ani ai de când studiezi violoncelul?

Aproape 5.

Și iată că acum ești propusă să participi la Concursul Concertino Praga. Este unul dintre cele mai importante la nivel european. Ce ai făcut în acești 5 ani de ai ajuns la nivelul acesta?

Pot să spun că m-a ajutat foarte mult doamna Vartolomei. A recuperat cu mine foarte mult. Ce se face în trei ani, eu am făcut într-unul singur. Și acum lucrez cu doamna Ella Bokor, care m-a ajutat extrem de mult și am evoluat foarte mult în acești doi ani cât am făcut cu ea.

Și ești elevă la...

La Liceul "George Enescu" din București.

Iată un caz particular, al tău, al unui om care alege să locuiască în România spre deosebire de alți români care aleg de multe ori să plece din România să locuiască în altă parte. Cum ți se pare ție experiența asta, de a locui aici, de a alege conștient lucrul acesta? Nu știu dacă ți-ai propus să pleci de aici, dar presupun că dacă locuiești de 12 ani, e o alegere conștientă.

Da, este. Lăsând deoparte toate judecățile astea cu "Aaa, dar nu-i curat... " Nu știu ce... Mie-mi place foarte mult aici. Școala este foarte bună. Muzica, în special. Pentru că dacă m-aș muta de aici nu știu dacă aș avea atâtea oportunități. Îmi place foarte mult, pot să spun, și alegem conștient, cum ați spus și dumneavoastră.

Deci ai de gând să rămâi aici?

Da. În orice caz, până în clasa a XII-a. De la facultate nu știu exact. Probabil o să plec înapoi în Suedia sau alte variante.

Ce înseamnă pentru un copil, un tânăr care studiază muzica, viața? Cum se desfășoară ea?

Putem spune că avem foarte multe de făcut, dar o facem pentru că ne place. Nu mulți copii continuă cu muzica de când sunt mici. Foarte mulți încep când sunt mici, dar nu continuă și nu văd în ea o pasiune. Suntem destul de puțini, dar suntem cei care chiar vor să facă muzică. Noi lucrăm foarte mult, studiem și încercăm să găsim modalități de a învăța lucruri noi peste tot. Poate nu avem toate oportunitățile pe care le au copiii de vârsta noastră care nu fac muzică. N-avem cea mai bună cultură generală la școli sau alte lucruri ca matematica și fizica, dar avem muzica, ceea ce ne dezvoltă pe plan emoțional foarte mult. Și încercăm și suntem mai deschiși la anumite principii - filosofie și iubire și, cumva, ne maturizăm sufletul foarte frumos prin muzică.

Cum arată o zi din viața ta? Ce înseamnă că muncești mult?

Mă trezesc foarte devreme. Pe lângă instrument, e foarte important să menținem nivelul teoriei muzicale și pentru asta sunt depuse foarte multe ore de muncă și de învățat. Cum alții învață la biologie, noi învățăm la teorie. Pentru studiu încerc să-mi fac un program cât mai eficient. Nu neapărat să studiez mult, dar în jur de trei-patru ore... la școală lucrăm mult și avem ore de teorie, de orchestră, de muzică de cameră...

Deci, în total pe zi, cam câte ore de muncă școală+studiu?

Să zicem șapte ore.

Adică mai mult decât un om matur la serviciu, nu?

Poate.

Pentru cei de vârsta ta, care te ascultă și care n-au nici o legătură cu muzica clasică, cum ar suna o pledoarie din partea ta în favoarea ascultării sau poate chiar a practicării muzicii clasice?

Eu am mai cântat de față cu alți prieteni de-ai mei care nu fac muzică. Și știi, dacă ești un interpret bun, chiar poți să-i aduci într-o anumită stare. Pentru că asta face muzica; te pune într-o anumită stare, fără cuvinte și fără neapărat să știi... Când ești muzician mai asculți și tehnic, și calitatea sunetului, dar fiind nemuzician ascultă și simt lucruri. Dacă asculți o piesă și chiar simți, chiar dacă nu ești muzician, chiar mi se pare foarte bine.

Care este lucrul cel mai important pe care dorești să-l realizezi mai departe?

Nu știu sigur dacă vreau să rămân pe cariera de solist. Aș vrea să mă axez pe compoziție și pe dirijat, să cunosc mai multe instrumente. M-am apucat recent de vioară, fac și pian în particular, vreau să fac și orgă și mai multe instrumente, să înțeleg muzica cu adevărat, nu să mă limitez la un singur instrument sau o singură cale de interpretare.

Harpista Daria Batschi

Eu sunt Daria Batschi, am 13 ani și sunt în clasa a VII-a la Colegiul Național de Muzică "George Enescu".

La ce instrument cânți?

La harpă.

De când cânți la harpă?

Din 2015, din septembrie, când am dat examenul ca să intru la Colegiul Național de Muzică.

Cum ai ajuns să studiezi harpa?

Mie mi-a plăcut de mică muzica și, inițial, am început să fac pian din 2014, din decembrie. Și când m-am dus să dau examenul de admitere la Colegiul Național de Muzică mi-au spus că nu pot pe pian pentru că trebuia să am un anumit nivel. Din clasa I trebuia să fac să pot să mă ridic la nivelul de pianist de clasa a V-a.

Și?

Și atunci m-au pus să aleg între harpă, flaut, percuție și chitară. Și primul instrument pe care l-am văzut a fost harpa și m-am oprit la harpă. Am vrut neapărat să continui cu harpă.

Înțeleg că studiezi de trei ani harpa. Ce s-a întâmplat în acești trei ani, pentru că deja ești propusă pentru un concurs important, ceea ce înseamnă că ai făcut lucruri importante?

Mie-mi place foarte mult ceea ce fac și doamna profesoară este o profesoară extraordinară, doamna Vidican, care chiar m-a stimulat și m-a ajutat să evoluez foarte bine. Doar că eu iubesc ceea ce fac și este mult mai ușor așa.

De ce e mult mai ușor? Cum arată viața unui tânăr muzician?

Pentru mine e foarte frumoasă pentru că pot să călătoresc, pot să văd lumea cu profesoara sau cu părinții în turnee, și-mi place foarte mult. Am și timp pentru mine pentru că am învățat să-mi gestionez timpul în așa fel încât să am timp de toate.

Câte ore studiezi pe zi?

Trei-patru ore.

La care se adaugă școala?

Trei-patru ore în care fac și harpă și pian. Pentru că fac pian complementar.

Și pe urmă mergi la școală.

Da.

Deci, în total, cam câte ore muncești pe zi?

Multe.

Și nu regreți că renunți la alte lucruri?

Nu. Sincer, nu, pentru că îmi place ceea ce fac și nu e o muncă grea... să mă chinui să studiez. Mă așez la instrument și nu mă mai dezlipesc de el.

Spune-ne câteva dintre premiile pe care le-ai câștigat și locurile pe care le-ai vizitat!

Am fost săptămâna trecută în Tulcea, la "George Georgescu", unde am luat Premiul I. Am mai fost la "Bucuria muzicii", unde am luat Marele premiu al categoriei de harpă și am fost la olimpiade. La olimpiada din 2018 am luat Premiul II pe țară, la olimpiada din 2017 am luat Premiul II pe municipiu și cea din 2016, unde am luat mențiune pe municipiu.

Ai o harpă acasă?

Da.

Mă gândesc pentru cineva care ne ascultă, un public larg, o fată care cântă la harpă poate părea ceva foarte romantic. Dar e doar o imagine romantică sau, de fapt, în spate, mai există și altceva?

Depinde, pentru că există piese care sunt și romantice, care sunt și mai vulcanice... sunt diferite stiluri.

Cum arată degetele tale?

Cu bășici. Și bătături.

Exact. Tu ai 13 ani și... mă gândesc pentru tinerii de vârsta ta, care n-au nici o legătură cu muzica clasică și poate nici nu le place. Dacă ar fi să ți o pledoarie în fața lor în favoarea muzicii clasice, ce le-ai spune?

Le-aș spune că muzica clasică e specială. Cultura muzicală clasică i-ar ajuta foarte mult pentru că ne dezvoltă pe toți. Eu, cel puțin, mă simt împlinită făcând asta, mă simt foarte bine știind că pot să cânt așa ceva pentru că nu toată lumea poate să cânte, să interpreteze și să simtă ceea ce au compus Beethoven, Mozart, chiar și ..... la harpă.

Ce-ți propui să faci mai departe? Care este țelul cel mai înalt pe care ți l-ai propus?

Visez să ajung în orchestra din Viena.

De ce?

Pentru că ascult de mică concertele de Anul Nou de la Viena și îmi plac foarte mult. Și mă văd acolo, la harpă, cântând. Nu neapărat ca solistă, dar acolo, în orchestră. Și m-aș simți foarte bine pe scenă, cu toți marii muzicieni acolo.

Violonistul Ștefan Aprodu

Mă numesc Aprodu Ștefan, am 14 ani și cânt la vioară. Hobby-urile mele sunt mersul în parc, plimbarea cu bicicleta, pescuitul.

Cum arată o zi din viața ta?

Mă trezesc de dimineață la ora 7, mă duc la școală și apoi îmi continui studiul la școală la vioară.

Cât studiezi pe zi?

În jur de 6-8 ore, după posibilități.

Deci, cât ed lungă e ziua ta de muncă?

Cam 6 ore la școală și în plus... cam 13 ore, așa, de muncă.

Și ți-e greu?

Este greu, dar obișnuindu-mă de mic, acum este o alertă continuă.

Ce satisfacții îți aduce viața asta?

Ca să faci o carieră de succes ai nevoie de sacrificii așa că, dacă se poate să spun, eu de mic am început vioara și mi-am dorit să fac ceva foarte mare din acest lucru.

Cât de mic erai?

Prima dată când am pus vioara la gât a fost la 5 ani, iar serios am început cu doamna profesoară Magdalena Ursu la 7 ani, chiar în clasa I.

Ce premii importante ai luat până acum?

Am călătorit în multe țări. Sunt foarte multe, nu mai pot să țin șirul. Invitațiile mele într-o orchestră... Prima invitație a fost a maestrului Marin Cazacu și am fost chemat la Orchestra Junior. A fost o deschidere, deoarece până atunci nu mai făcusem așa ceva. Și, cu timpul, am mai fost invitat să cânt cu orchestre ca solist în Vâlcea... și apoi cea mai mare călătorie a mea a fost în Japonia.

Cel mai important premiu?

Am avut mai multe premii. Cred că am până acum vreo zece trofee.

De ce-ți place să studiezi muzică?

Am fost atras de mic. Am avut un verișor care a început vioara și când l-am văzut mi-a venit un sentiment... o căldură în suflet care m-a atras să fac acest lucru. Și după e am văzut acest lucru am venit și i-am spus mamei mele că vreau să fac asta.

Ce dorești să faci mai departe? Ce-ți propui?

Aș vrea să merg la o facultate de muzică în străinătate, să învăț două limbi - rusa și germana - și să mă dezvolt și ca solist, dar și ca concertmaestru aș vrea.

Deci, nu-ți propui o carieră solistică?

Îmi propun o carieră solistică într-un anumit timp.

Ce înseamnă asta?

Adică, 20 de ani de carieră solistică și apoi, cu cât îmbătrânesc, să mă axez pe ceva de cameră.

Ori ești solist, ori cânți în orchestră!

Păi, aș vrea amândouă să le fac.

Crezi că se poate?

Da, cred.

Și dacă cânți într-o orchestră care are patru concerte pe săptămână?

O să fie greu. Trebuie să-mi fac un program fix și în care să pot să mă încadrez și așa, și așa.

Îți urez succes!

Mulțumesc.

Trăim într-o lume în care mulți nu prea iubesc muzica clasică. Dacă ar fi să susții o pledoarie în favoarea muzicii clasice astfel încât copii de vârsta ta să vină la concerte ce le-ai spune?

Muzica clasică este una dintre cele mai vechi muzici și este una foarte frumoasă, diversificată. Știu că trăim într-un mediu complex și multă lume nu dorește muzica clasică, dar îndrum spre muzica mea, cu atât mai mult s-o cunoască și să încerce să fie un mod distractiv prin care s-o facă, adică să se joace prin muzică, să compună. Pe mine, de exemplu, mă fascinează să compun. Prin acest lucru mă și relaxez.