Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Dirijorul Alexandru Ganea vorbește despre Gala de Operă din Festivalul 'Chei'
Universitatea Națională de Muzică promovează în fiecare an tinere talente, vocile tinere pe care cu siguranță le veți asculta peste câtva timp pe scena operei, pe scena radioului, pe scena filarmonicii. Noi suntem la a șasea ediție de gală de operă și anul acesta, spre bucuria mea, am avut foarte, foarte mulți candidați la o selecție pe care sigur că o facem înainte de a stabili programul final. Au venit 43 de voci, de tineri studenți, dintre care am ales 10. Deci, zicem noi, 10 voci nemaipomenite. Ne vom bucura cu siguranță joi seară. Samuel Alper Adiguzel va cânta un moment din Nunta lui Figaro, aria lui Figaro, Tutto e disposto... Doamnișoara Diana Alexe va cânta, din opera Manon de Massenet, Aria lui Manon Suis-je gentille ainsi?; domnișoara Andreea Blidariu va cânta din Boema lui Puccini Si mi chiamano Mimi, Alina Dragnea care, din Donizetti, La Favorita, va cânta aria Leonorei, O mio Fernando; Ștefan Lamatic din Gershwin, opera Porgy and Bess, aria lui Porgy, I Got Plenty o'nuttin; Silviu Alexandru Mihăilă, din opera Herodiade de Massenet, Vision fugitive; Cosmina Antonia Stancu va cânta din Verdi, din Don Carlo, aria O don fatale, O don crudel; Daniel Trandafir va cânta, din Rigoletto, Questa o quella, balada ducelui din Mantova, Amaia Arrieta Vargas, din opera Semiramide, Bel raggio lusinghier și, în fine, Franciska Volsik, din Paiațe, aria Neddei. Am pregătit și un moment de final, un moment în care îi vom reuni pe toți cei 10 interpreți și vom cânta finalul actului I din opera Don Giovanni de Mozart. Apropo de tinerii din orchestră, cu ei vom începe gala, cu uvertura operei Don Giovanni și tot cu orchestra vom începe partea a doua a galei, cu uvertura la opera I Vespri Siciliani de Verdi.