Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Alexandra Dariescu

Publicat: marți, 19 Decembrie 2017 , ora 10.24
Pianista Alexandra Dariescu va prezenta astăzi la Barbican Hall în Londra proiectul 'The Nutcracker and I', un eveniment multimedia, ce va conține muzica lui Ceaikovski, în aranjamente de referință pentru pian. Spectacolul audio vizual va fi completat de balerina Désirée Ballantyne și de animațiile realizate de compania Yeast Culture. Detalii ne-a oferit artista:

The Nutcracker and I este, din câte înțeleg, un proiect special dedicat Crăciunului. Ce anume reprezintă el?

Este un proiect cu totul special. Acest format nu a mai fost făcut niciodată nicăieri în lume. Este vorba de un recital de pian pe muzica lui Ceaikovski, în diferite aranjamente, cu balerină și cu animații digitale. Deci povestea spărgătorului de nuci este descrisă în scriitura pianistică și balerina care joacă rolul Clarei, iar celelalte personaje sunt animații digitale.


Clara va fi interpretată, atât de dumneavoastră la pian, cât și de balerină, nu doar de balerină.

Da, așa este. Poveste este rescrisă. Bineînțeles ne-am inspirat din creația lui Hoffmann, care a scris această poveste acum 201 ani, dar este vorba de visul meu de când eram micuță, de a deveni o mare pianistă, iar în momentul când ajung, mă uit la aceste animații și balerină și arăt publicului ce-mi imaginez eu când cânt. Foarte mulți dintre colegii mei la pian sau în general în muzica clasică se gândesc la culori, la cuvinte, în momentul când cântă. Eu, tot timpul am imagini în minte și mă bucur din suflet că pot să arăt publicului la ce mă gândesc, ce-mi imaginez eu când cânt.


Așadar avem ocazia să descoperim o altă latură a Alexandrei Dariescu prin acest proiect, nu-i așa?

Da, este un proiect la care lucrez de mai bine de doi ani și jumătate. Nu vă mint, au fost și urcușuri și coborâșuri, dar am o echipă extraordinară care s-a implicat cu trup și suflet. Compania digitală cu care lucrez a fost în turnee cu Sir Simon Rattle și cu Berlin Philarmonik. Sunt cei mai de top la care aș fi putut aspira. În utlimele șase luni am avut 29 de animatori care au lucrat totul de mână. Fiecare secundă care a fost animată a avut nevoie de 12 desene. Deci a fost vorba de foarte, foarte multă muncă, nu numai din partea mea de a învăța aceste aranjamente care sunt cele mai de virtuozitate pe care le-am cântat vreodată, dar și pe partea de tehnologie, care, efectiv, a împins toate barierele și, într-un fel, când am început repetițiile, acum zece zile a fost ceva imposibil pe care trebuie să-l facem posibil.


Interviu realizat de Radu Mihalache