Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Pianista Alexandra Dariescu - concerte speciale la Londra și Viena

Publicat: marți, 28 Noiembrie 2017 , ora 14.10


Invitatul săptămânii la Perpetuum mobile este pianista Alexandra Dariescu, care susține două concerte extraordinare, cu o semnificație specială, în centre muzicale importante ale Europei - Londra și Viena. În programul propus de Alexandra Dariescu: Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti și Concertul op.16 de Edvard Grieg.

Să începem, în ordine cronologică, cu Londra; un concert dedicat centenarului Lipatti, organizat de Institutul Cultural Român din capitala britanică.

Mă bucur enorm să avem aceste concerte celebrându-l pe marele Dinu Lipatti - pe 28 noiembrie la Londra, la Cadogan Hall. Acest concert îi este dedicat lui Lipatti și voi interpreta nu unul, ci două concerte cu orchestra - Concertul de Grieg în la minor și Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti. Mă bucur foarte mult de această colaborare împreună cu Institutul Cultural Român și cu Royal Philharmonic din Londra, cu care am cântat și am și înregistra un CD, și cred că va fi o ocazie extraordinară de sărbătorire a muzicianului nostru atât de drag și iubit.


Colaborați cu dirijorul Cristian Mandeal la acest concert.

Da. Mă bucur din suflet. Va fi prima noastră colaborare și de-abia aștept.


Cu această ocazie se prezintă în public filmul descoperit de Orlando Murrin; este vorba despre un film cu Lipatti. Trebuie subliniat faptul că Murrin este inițiatorul unei petiții care pledează pentru conservarea casei lui Dinu Lipatti din centrul Bucureștiului. Ce ne puteți spune despre acest moment din concertul de la Londra?

Este un moment unic și mă bucur din suflet de succesul pe care l-a avut Orlando în a găsi acest filmuleț. Eu l-am vizionat deja și vă spun sincer că l-am vizionat cu lacrimi în ochi. Este absolut unicul moment pe care îl avem - înregistrare video - cu Lipatti și este înconjurat de cele mai mari nume ale momentului de atunci. Cred că publicul din Londra va avea parte de câteva minute de sărbătoare. Filmulețul este foarte frumos pus la punct de Orlando și arată puțin din toată petrecerea unde este Lipatti și cu viitoarea lui soție, prezenți acolo. Este extraordinar, sincer!


Al doilea eveniment reprezintă debutul dumneavoastră la Musikverein din Viena, într-un concert dedicat Zilei Naționale a României și a Marii Uniri, organizat de Institutul Cultural Român și Ambasada României de la Viena, cu sprijinul Fundației Transilvania Leaders, pe 30 noiembrie. Ce ne puteți spune despre acest concert?

Acest concert va fi unul extrem de special. Mă bucur din suflet că voi colabora cu dirijorul Gabriel Bebeșelea și vom merge cu Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj. Acest debut pentru mine înseamnă foarte, foarte mult. Este încă un pas pe scara aceasta invizibilă pe care o avem noi, ca artiști. Este o responsabilitate foarte mare, bineînțeles, să pășești într-un loc în care toți zeii noștri din muzică au pășit și au concertat. Din nou, voi interpreta Concertino de Lipatti și Concertul de Grieg. Am ales această combinație pentru sărbătorirea marelui Dinu Lipatti pentru că Concertul de Grieg i-a fost atât de apropiat și interpretarea lui este atât de minunată, toată lumea o adoră, și am simțit că acesta este un mic tribut pe care pot să i-l aduc și eu lui Dinu Lipatti.


Mergeți pe urmele lui Lipatti de altfel la Musikverein, dat fiind faptul că marele nostru pianist a concertat acolo în două rânduri, în 1941 și sunteți al treilea solist român care cântă în celebra sală de aur, după Lipatti și Ion Voicu, ultimul în anul 1961.

Nu vă pot descrie sentimentul pe care-l am și pe care l-am avut când am citit pentru prima dată. În 1941, Lipatti a cântat Concertino-ul, așa că acum, după atâția ani, revenim în sală acolo. Este un moment unic din viața mea.


O altă noutate a acestui concert este faptul că se prezintă o partitură enesciană în primă audiție austriacă. Este vorba despre Pastorala-Fantezie de George Enescu.

Gabriel Bebeșelea a muncit foarte mult. A găsit manuscrisul cu foarte mare greutate. Cum ați menționat, este pentru prima dată când va fi prezentată această operă care se credea pierdută și va fi prezentată la Musikverein.


O întrebare care cred că ți-a mai fost pusă, Alexandra Dariescu… Ce planuri ai în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat?

Pe data de 19 decembrie, anul acesta, este probabil unul dintre cele mai importante momente ale vieții mele muzicale; va avea premiera producția mea "Spărgătorul de nuci" la Barbican Hall din Londra. Este prezentarea unui recital de pian pe muzica lui Ceaikovski din baletul Spărgătorul de nuci, dar va fi într-o prezentare inedită, care nu a fost făcută absolut nicăieri în lume, pentru pian, balerină și animații digitale. Totul va fi live, balerina va dansa în același timp cu animațiile care vor fi coordonate pe moment. Muzica este minunată. Am comisionat mai multe aranjamente și am cuplat cu cele făcute de Mihail Pletniov și am reușit să creăm o operă care va fi extraordinară. Iar în ianuarie 2018 voi merge la Moscova - debutul în Rusia - cu 19 concerte ale acestui proiect, care vor fi în șapte zile; deci, va fi un program foarte aglomerat. Iar apoi am debutul în America, cu Utah Symphony Orchestra și debutul în Canada, la Quebec și la Toronto. Un program foarte, foarte aglomerat. Iar în luna iunie merg pentru prima dată în China cu Concertul de Ceaikovski. Voi fi pe drumuri, dar este minunat și-mi dă o energie extraordinară să reușesc să duc muzica mea peste tot în lume.


Interviu realizat de Gabriel Marica