ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Interviuri Înapoi

Tenorul Ian Storey despre rolul Tristan din opera lui Wagner

Publicat: joi, 19 Octombrie 2017 , ora 15.30

Ian Storey, la Craiova ați fost invitat să cântați, în versiune de concert, actul II al operei wagneriene Tristan și Isolda. Credeți că există și avantaje în a oferi publicului un fragment de operă în concert, ci nu în cadrul unui spectacol?

N-aș spune că e neapărat vreun avantaj, dar e drept că astfel mai mulți oameni au ocazia să asculte muzica. Pentru că există și persoane care nu au răbdare să urmărească un spectacol de operă ce durează aproape 5 ore. Eu mă antrenez foarte mult la sala de gimnastică și îmi amintesc de o conversație pe care am avut-o cu cineva acolo; tipul m-a întrebat ce fac, pentru că a observat că mă antrenez zilnic dar sunt perioade în care dispar cu totul. I-am spus că sunt cântăreț de operă. O, a exclamat, îmi place opera - Puccini, Mozart. Eu i-am spus că interpretez și Puccini, Verdi, dar și Wagner și opere ruse și cehe. Iar el a reacționat - a, Wagner! Nu prea îmi place pentru că e lung și se cântă tare.


Asta e impresia multora...

Iar eu i-am spus că nu e așa! În partitura mea de Tristan, de exemplu, există foarte multe momente notate cu piano. Pentru că nimeni nu își strigă dragostea iubitului sau iubitei, nimeni nu strigă în urechea celei dragi în încercarea de a o seduce. Trebuie să cânți cu blândețe astfel de momente. Cred că asta se întâmplă din cauza faptului că de vreo 50 de ani încoace oamenii s-au obișnuit cu artiști care își forțează drumul prin rolurile wagneriene, cântă foarte tare și încearcă să reziste astfel pe întreaga durată a spectacolului.


Poate că tradiția aceasta vine și din ceea ce s-a întâmplat la Bayreuth după moartea lui Wagner ? S-a mers o lungă perioadă pe un stil declamat, cu accent pe text.

Probabil, da. Dar nu trebuie să uităm faptul că Wagner a fost influențat de compozitori ca Bellini, adică de belcanto, ci nu de "canbelto" (râde). Când am cântat prima dată Tristan, în deschiderea stagiunii (2007 -2008) a Teatrului La Scala, discutam cu Barenboim (dirijorul acelei producții) despre momentul "O König". Iar Daniel mi-a spus să cânt cât pot eu de frumos și de liric aici. Pentru că aici de vorba, de fapt, despre o arie de factură italiană. Nu e nevoie să ataci apăsat fiecare sunet. Poți declama textul, dar trebuie să cânți legato. Iar legato-ul îți masează vocea, îți menține prospețimea, te ține într-o stare bună de lucru.


Ați avut doar cinci luni la dispoziție pentru a învăța acest rol. Ce ați învățat despre dvs. cu acest prilej?

Totul s-a întâmplat foarte rapid pentru că au avut o problemă cu tenorul care ar fi trebuit să cânte inițial (nu știu detalii legate de absența lui și nici nu mă interesează). Eu cântam Jenufa la Milano și mă plimbam într-o zi prin La Scala, iar managementul mi-a spus că mă vor pentru Tristan. Iar eu am râs, pentru că rolul mi se oferise, deja, de șapte sau de opt ori, iar eu refuzasem de fiecare dată.


De ce?

Pentru că știam că Tristan este un vârf pentru tenori, cel mai greu lucru de realizat, iar mulți tenori și-au stricat vocile cântând partitura. Au existat cântăreți care, după o producție cu Tristan și-au distrus vocea și și-au încheiat cariera. În plus eu am o regulă conform căreia nu cânt în mai mult de 30, 40 de spectacole sau concerte pe an. Nu mă interesează să cânt de 70 sau 80 de ori pe an. Îmi place să fac muzică, îmi place procesul repetițiilor și îmi place să creez. Sunt mulți cântăreți care trec prin trei, patru zile de repetiții, cântă ce au de cântat și apoi trec rapid la următoarele. Sigur, în felul ăsta câștigi mult mai mulți bani, dar pentru mine asta nu e satisfăcător. Așa că atunci când cei de la Milano m-au rugat să cânt rolul inițial am zis nu. Dar au insistat, m-au trimis că îi cânt lui Barenboim, lui i-a plăcut ce a auzit și mi-a dat de studiat trei secțiuni din partitură. Aveam, deci, repetiții la scenă pentru Jenufa, dar imediat ce încheiam mergeam într-o altă sală pentru a studia Wagner. Repetam rolul ©teva și apoi învățam Tristan.


Ați avut un coach vocal?

Da, era head of music la Scala, specialist în Wagner și desigur vorbitor de limbă germană. Apoi, după un spectacol cu Jenufa, a venit Daniel (Barenboim) să lucrăm, iar vreme de 45-50 de minute am trecut prin fragmentele pe care mi le dăduse să le învăț, iar apoi a anunțat pe toată lumea prezentă (echipa de management, asistenți etc.). "El el noul meu Tristan".


Cum v-ați simțit? Mândru? Sau ca și cum o mare responsabilitate și greutate vi se așezase pe umeri?

Nu. Eu am făcut sport mare parte din viață și am făcut studii de design de mobilier. Am fost mereu genul de persoană care găsește soluții. Dacă ești pe terenul de squash trebuie să găsești o soluție pentru a-ți învinge adversarul; dacă realizezi o piesă de mobilier și o piesă nu se încadrează perfect - trebuie să găsești o soluție. La fel e și atunci când cânt - trebuie să găsesc o soluție la diverse probleme. Cânt la pian de când aveam 5 ani, așa că muzica e doar încă o fațetă a personalității mele. După ce s-a hotărât că eu voi cânta, Barenboim și managementul m-au întrebat ce angajamente am în perioada următoare, eu le-am răspuns și ei mi-au spus că trebuie să anulez totul. Iar directorul de casting a realizat că dacă eu fac asta nu voi avea nici un venit. Așa că directorul teatrului a spus că vor plăti ei tot - ceea ce a însemnat cheltuielile familiei mele în Anglia (combustibil, mâncare, rate la bancă, tot), cheltuielile mele de ședere la Milano, unde am rămas în jur de nouă luni, plus toate onorariile pe care eu le-am pierdut anulând spectacole și concerte. Așa că a fost...ceva cu adevărat important. Mi l-au dat pe James Vaughan coach pe întreaga perioadă a șederii mele la Milano. Deși James este el însuși fluent în germană au adus un vorbitor nativ de limbă germană, de asemenea cântăreț, care mă putea învăța, deci, germana cântată. Această persoană a rămas trei luni, iar pentru patru luni și jumătate am lucrat șase zile pe săptămână între 6 și 10 ore, pentru ca eu să pot învăța pe dinafară partitura până în momentul începerii repetițiilor. Regizorul producției era extraordinarul Patrice Chereau, așa că managementul teatrului ne-a trimis, pe mine, pe Waltraud Meier (cântăreață renumită pentru interpretările în creații wagmeriene), pe scenografi, pe realizatorii costumelor și așa mai departe la Aix-en-Provence, unde Chereau lucra în acea perioadă. Am petrecut o săptămână în care în mare parte am discutat pe marginea textului din duetul actului al II-lea. Iar Waltraud, care studiase rolul (Isoldei) de foarte mulți ani și îl cântase vreme de aproape 16 ani în acel moment, spunea că nu se gândise niciodată la rol din perspectiva propusă de regizor. O mare artistă ca ea învăța ceva nou. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care iubesc ceea ce fac, cântatul: am interpretat până acum Tristan de mai bine de 70 de ori și, de fiecare dată când îl cânt, fie că e vorba despre o repetiție sau chiar de spectacol sau concert, învăț ceva nou, descopăr o nuanță nouă sau orice altceva interesant. De aceea îmi și place atât de mult să repet. Și faptul că interpretezi partituri cu dirijori, ansambluri diferite, în diverse săli de spectacol sau de concert, diferențele te fac să descoperi culori noi ale orchestrei, lucruri pe care nu le-ai observat până atunci. Iar asta îți dezvoltă înțelegerea. Tristan este nu numai unul dintre rolurile mele preferate, este, de fapt, singurul rol de care sunt îndrăgostit. Îl cânt, deci, cu orice ocazie ce se ivește.


Aveți un interpret preferat pentru Tristan?

Nu. Motivul este că nu ascult discuri cu înregistrări de operă. La începutul carierei mele am fost nevoit să învăț un rol întreg într-un timp foarte scurt și am făcut asta ascultăm un CD. Am învățat și greșelile care erau prezente acolo, iar asta a fost o lecție pentru viitor. Am, de altfel, o colecție foarte mare de compact-discuri, pe care le ascult ocazional, dar nu cu scopul de a învățat partitura mea. Am cântat, de exemplu, în urmă cu trei zile, într-un spectacol cu una dintre operele lui Korngold, Das Wunder der Heliane; aici am vrut să intru în atmosferă, să mă concentrez pe orchestrație, așa că am cumpărat CD-ul cu imprimarea făcută de dirijorul John Mauceri. L-am ascultat cu partitura în față și am putut, astfel, să realizez cât de densă este scriitura orchestrală aici. Oricum tempo-urile de aici nu pot fi reproduse pe scenă pentru că sunt extrem de lente. Ei au înregistrat, probabil, în cinci zile CD-ul. Am înregistrat și eu un album solo cândva, dar am făcut asta în regim de live, deoarece mediul de studio mie nu mi se pare că este propice interpretării. E un simplu exercițiu intelectual, nu e muzică. Mie îmi plac, deci, spectacolele și concertele live, unde chiar și dacă se întâmplă ceva rău poți repara din mers. Iar satisfacția este mult mai mare. Iar cu această operă de Korngold am procedat așa: am ascultat-o de vreo două ori pe CD, pe care apoi l-am pus deoparte, am deschis din nou partitura, m-am așezat la pian și am început să studiez. Îmi place să cred că am procedat în stilul lui Jessye Norman - ea lua o frază și încerca să o cânte în toate modurile posibile înainte de a ajunge la versiunea care i se potrivea ei. Atunci când lucrezi cu dirijori și uneori chiar cu regizori este de dorit să rămâi flexibil, iar singurul mod de a obține asta este să înveți singur partitura. Dacă o înveți de pe un CD vei reține nu muzica în sine, ci interpretarea respectivă. Revenind, însă, la Tristan - momentul de la Teatrul La Scala a fost ca un dar de la Dumnezeu - contextul a fost extraordinar. Distribuția era un fel de who's who în Wagner, apoi dirijorul, regizorul, sala în sine...toate au fost extraordinare! Cineva de la Scala țin minte că a spus că "avem toate ingredientele necesare pentru a face un tort splendid".


Unde ați mai cântat rolul Tristan de atunci? Pentru că asta se întâmpla în urmă cu zece ani

O, dar unde nu l-am cântat? Daniel a vrut să mă ia cu el la Metropolitan să îl cântăm, însă eu nu am putut, deoarece acceptasem deja să îl interpretez la Zürich. L-am cântat, deci, de două ori la Scala, apoi la Zürich, Barcelona, Washington, Vilnius, în diverse teatre de operă din Germania, în Franța... îmi vine foarte greu să îmi amintesc locurile și vă rog să nu mă întrebați și de ani! (râde).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Irina Cristina Vasilescu