Dirijorul Charles Dutoit: Păcat că nu se cântă mai des și celelalte lucrări ale lui Enescu, acest compozitor uriaș...

Am dirijat de multe ori ambele Rapsodii de George Enescu: publicul o preferă deobicei pe prima care este mai strălucitoare...

A fost o încântare amplul dialog telefonic cu maestrul Charles Dutoit care - la cei peste 80 de ani - a fost nu numai foarte generos cu timpul domniei sale ci și cu detalii, cifre, ani, repere ale biografiei sale; cu o seară înainte se întorsese în Europa de la Sidney și era plin de energie și nerăbdător să revină la București, unde a dirijat de multe ori la Ateneu în tinerețe. Acum, alături de Royal Philharmonic Orchestra...

... este o orchestră extraordinară! Vedeți, eu am debutat la Londra în 1966 - imaginați-vă... au trecut mai bine de 50 de ani de atunci; eram foarte tânăr și am lucrat mult pentru acele concerte care s-au bucurat de succes. Am primit apoi invitații de a cânta împreună în diferite locuri Anglia, în multe, multe orașe. A fost un timp în care am lucrat periodic cu acest ansamblu în calitate de dirijor invitat dar cum mai colaboram și cu alte orchestre londoneze (cu London Symphony, cu Philharmonia, cu London Philharmonic) nu am vrut să am un parteneriat exclusiv. Mai de curând m-au solicitat să preiau funcția de Director muzical al acestei orchestre și nu am putut să refuz un colectiv care a fost atât de amabil cu mine la începuturile carierei. Aceasta este funcția mea actuală, pe care o voi păstra până în 2019, iar foarte recent au anunțat că după acel moment voi fi numit "Dirijor onorific" pe toată durata vieții - deci vedeți că încă mai avem ceva de muncit împreună!!! Am fost și în foarte multe turnee cu acești muzicieni, în peste 25 de țări (cred că cifra exactă este 26). Acești oameni sunt fantastici: cred că știți că orchestrele londoneze nu sunt niște răsfățate, trebuie să muncească mereu (dacă nu lucrează nu primesc bani!) și este importantă reacția lor: nu s-au plâns niciodată, nici când se întâmpla să luam avionul dimineața, să repetăm după-amiază și seara să avem concert... iar a doua zi să urmeze cu același program.

De multe ori ați fost descris ca un "globetrotter"; știm cu toții că un dirijor călătorește mult dar o astfel de etichetă pare să se potrivească - în cazul dumneavoastră - și preocupărilor dincolo de traseele aparițiilor în viața muzicală...

La 13 ani am plecat din Elveția (unde mi-am petrecut copilăria) să studiez la Paris și întâi am fost respins de comisie pentru că nu aveam acceptul în scris al tatălui meu; m-am dus acasă și până la urmă m-am întors a doua zi cu problema rezolvată! De pe atunci am manifestat o curiozitate deosebită pentru călătorii, dar nu doar pentru a vedea locuri ci și pentru a înțelege mai multe despre diferite țări, privind și sub aspectul științelor politice, al arheologiei, al multitudinii de elemente care sunt legate de acea țară. Toată viața mea am călătorit; până acum am vizitat 196 de state, (toate cele membre ale ONU și altele) dar și alte regiuni precum Antarctica sau Kamchatka și altele. Sunt peste 50 de ani de când sunt pe drumuri și încă îmi place foarte mult: în primul rând - firește - din motive profesionale dar, cred că pot spune că, de fapt... sunt un călător!

Traversați nu numai distanțele în spațiu ci și în timp, de la aspecte ale trecutului îndepărtat la cele ale prezentului; urmăriți asemenea coordonate și în privința muzicii ?

Da, desigur... Muzica este preocuparea mea zilnică așa că atunci când ajung în țări despre care se știe mai puțin - în Africa, în zone îndepărtate din Asia, în Oceania - sunt mai degrabă interesat de alte aspecte; de exemplu de efectele colonialismului, de transformările apărute odată cu schimbările care au intervenit - adesea acolo încă nu erau realmente pregătiți pentru a fi cu adevărat independenți... Sunt chestiuni care m-au preocupat dar și altele: de exemplu, în zona Pacificului, am urmat întreg traseul de la Pearl Harbour la Hiroshima, așa cum a fost parcurs de armatele Statelor Unite și Japoniei (pe baza numeroaselor cărți care s-au publicat) pentru a încerca să înțeleg cât mai bine mentalitatea educației japoneze deoarece am lucrat mult în Japonia - începând din 1970 când am stat aproape o lună, apoi nenumărate turnee, unele și cu orchestre care vizitau acele locuri. A fost important pentru mine să înțeleg mentalitatea celor de acolo. În China am fost de 29 de ori în turneu și este foarte interesant nu numai să te duci acolo să vezi Marele Zid sau noile construcții din Shanghai ci și să înțelegi istoria țării, ce a ajuns și de unde s-a pornit, literatura, arta dar și muzica... Dar, chiar dacă sunt un muzician încerc să "absorb" și altceva căci - din păcate - nu avem cum să cunoaștem totul.

De-a lungul carierei dumneavoastră, ați preferat să vă formați propriul colectiv simfonic, să îi definiți un profil anume ?

Da... Cred că sunt mai degrabă un formator... Am lucrat 25 de ani cu Orchestra Simfonică din Montreal, care a devenit un ansamblu foarte cunoscut, unul foarte bun... Am fost 32 de ani alături de toate orchestrele americane importante (din anii '80, la New York, Philadelphia, Boston, Chicago, San Francisco, Los Angeles și așa mai departe) și revin și acum în fiecare an acolo - am măcar 8 concerte pe an în fiecare dintre aceste orașe cu orchestrele lor. Nu prea mă mai pasionează acum să fiu oaspetele unor orchestre pe care nu le cunosc deja. Uneori este destul de complicat să cizelezi aspecte stilistice cu un ansamblu nou pentru tine. Când eram mai tânăr mi se părea foarte interesant dar acum prefer să lucrez cu acele colective pe care le știu... și sunt multe! Tocmai m-am întors din Australia, unde am făcut "Pelleas et Melisande" de Debussy la Opera din Sidney; revin acolo în fiecare an, apoi sunt cele din Japonia, China, America și, desigur, din Europa... Sunt destule, nu-i așa ?

Dar îmi place foarte mult să lucrez cu tineri, să îi formez. Asta este altceva deoarece tinerii trebuie să beneficieze de școală a interpretării, ceea ce lipsește în multe locuri... Îmi face o mare plăcere să fac asta și de aceea am pus bazele unei Academii în China, împreună cu soția mea care este violonistă; de asemeni în Coreea și în Japonia și mi se pare extraordinar să lucrez cu acești tineri. Încerc în primul rând să le deschid orizontul în termenii culturii generale; tinerii de astăzi sunt tot timpul pe internet, primesc imediat orice informație fără nici un efort (nu caută o carte, nu citesc, nu asimilează, nu au nevoie nici de dicționare - au telefonul mobil); este o șansă extraordinară de a fi informat, este un tip nou de educație a oamenilor. Generația mea trebuia să depună un efort considerabil pentru a învăța ceva: să caute, să cumpere sau să împrumute cărți, partituri, orice, să învețe ascultând la radio căci aveau puține înregistrări la dispoziție... Astăzi ți se oferă totul. Eu cred că există o diferență între informație și cultură; ea ține și de efortul de a-ți creea o bază, rădăcini...și asta solicitătimp.

În aceste două programe aduceți în prim plan la București mai ales muzica secolului XX...

Ravel este unul dintre compozitorii pe care îi cunosc cel mai bine; nici nu a avut o creație prea amplă, apoi am înregistrat lucrările sale cu Orchestra Simfonică din Montreal iar acum sunt și membru onorific al Societății "Ravel" din Paris. Anul acesta marcăm și 8 decenii de la stingerea sa din viață iar în 2018 sunt preconizate multe manifestări care să marcheze și împlinirea a 90 de ani de la călătoria lui Ravel în Statele Unite - singurul turneu pe care l-a efectuat, iar eu voi avea câte un concert cu fiecare dintre orchestrele pe care Ravel le-a dirijat atunci, în 1928.

Apoi Concertul pentru pian de Ravel l-am dirijat cu prilejul primei mele apariții publice la Lausanne, după câștigarea competiției de la Geneva: era în 7 ianuarie 1959 și solistă a fost Martha Argerich - a fost o premieră pentru amândoi!

Dacă tot vorbim despre soliști și cu Frank Peter Zimmermann am cântat de foarte multe ori, opusuri foarte diferite. (Lumea aceasta pare mare dar, de fapt este destul de mică pentru dirijori și soliști care se întâlnesc destul de des în orașele ei, pe scenă!)

Am dirijat cea mai mare parte a creației lui Stravinski și l-am și întâlnit în America în perioada Crăciunului în 1959. În privința lui Stravinki, mă simt foarte apropiat de muzica acestui compozitor și pentru faptul că acum reședința mea se află în Elveția, într-o mică localitate numită Morges - locul în care Stravinski a locuit și a scris o mare parte dintre lucrările sale; apoi fiind în preajma lui Ernest Ansermet am primit din tinerețe o școală excelentă, el fiind considerat și un maestru incontestabil al interpretărilor lui Ravel și Debussy...