ACUM:
19.00
Concertele Radio România Muzical
Înregistrări recente din fonoteca noastră.
Urmează: 20.30 Bucureștiul muzical de altădată Despre timpuri de altădată și muzica acelor vremi.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2017. Interviu cu Mihai Constantinescu, directorul Artexim

Publicat: luni, 28 August 2017 , ora 14.33

Mult din greutatea Festivalului Enescu stă pe umerii săi: Mihai Constantinescu, directorul Artexim, instituția care se ocupă direct de organizarea acestui eveniment din anul 1991, de la prima ediție a festivalului Enescu din epoca post-comunistă.

Suntem în pragul unui nou Festival Enescu, a câta ediție este?

A 23-a ediție.

Și pentru dumneavoastră, de când lucrați pentru realizarea lui?

Din 1991, nici nu mai știu, nu le-am mai numărat, cred că sunt vreo 10, 11 ediții.

Ce a însemnat perioada aceasta pentru dumneavoastră?

Foarte grea și din ce în ce mai grea, pentru că se lucrează din ce în ce mai greu și cu ai noștri, și cu străinii și cu artiștii, cu toată lumea, dar a fost o experiență interesantă și încă mai am putere să mai lucrez mai departe, puțin așa cât a mai rămas.

Ce credeți că reprezintă Festivalul Enescu pentru România acum?

Este o imagine pozitivă pe care o oferă România lumii și eu cred că trebuie această imagine să fie în continuare păstrată și fructificată; în acest moment, prin acest festival, putem arăta lumii întregi că suntem altceva decât s-a crezut până acum sau se crede în continuare despre noi. Putem arăta că suntem o țară a Europei, suntem o țară civilizată care are o cultură deosebită și care poate să reprezinte ceva în acest concert al lumii culturale. Consider că cei care sunt alături de festival sunt bineveniți și știu că trebuie continuată această tradiție a festivalului întreruptă pe nedrept și întreruptă forțat, dar care în ultima perioadă a crescut foarte mult. Consider că este bine în acest moment așa cum suntem prezentați și cum ne prezentăm.

Ce se întâmplă concret pentru promovarea creației lui George Enescu și a moștenirii lăsate de George Enescu în ediția 2017 a festivalului?

Noi am încercat să-l promovăm pe George Enescu prin includerea acestor lucrări, 37 la număr în această ediție, în repertoriile unor orchestre sau ansambluri sau soliști străini. Majoritatea celor 37 de lucrări sunt prezentate de străini, deci am trecut de faza aceasta naționalistă că suntem cei mai buni interpreți ai lui George Enescu și dorim să vedem cum este înțeles și interpretat Enescu de alții. Din acest punct de vedere sunt trei evenimente colaterale festivalului, Oedip-ul pe care îl prezentăm în varianta din festival la Londra în 23 septembrie: aceeași formulă pe care o prezentăm în deschiderea festivalului cu London Philharmonic, Corul Filarmonicii George Enescu, Corul de Copii Radio, aceeași formulă este prezentată și la Londra pe 23 septembrie la South Bank Center. Apoi, este Orchestra Națională a Franței cu Simfonia concertantă de Enescu în interpretarea lui Truls Mork. Apoi, pentru prima dată este prezentată Simfonia a III-a de Enescu cu Orchestra Academiei Santa Cecilia sub bagheta lui Pappano, ceea ce este iar un eveniment foarte important. Daniele Gatti continuă trecerea muzicii lui George Enescu prin gândurile și sentimentele Orchestrei Concertgebouw, prezentând în această ediție Capriccio pentru vioară și orchestră de George Enescu, avându-l ca solist pe Liviu Prunaru. Deci sunt multe momente în care consider că Enescu este pus în valoare și prin ceea ce am făcut noi, dar și prin ceea ce urmează sau au făcut sau urmează să facă artiștii străini.

În acești peste 25 de ani de când sunteți directorul Arteximului, instituția care organizează Festivalul Enescu, ce a determinat evoluția pozitivă a festivalului, de la ce s-a întâmplat în 1991 până la ceea ce se întâmplă astăzi ?

În primul rând seriozitatea cu care am abordat această problemă de la început și faptul că am reprezentat încredere față de partenerii noștri: acesta a fost lucrul esențial, pentru că am pornit-o de la zero practic, de la un festival care nu mai reprezenta nimic în ochii Occidentului. Imediat după revoluție, în prima ediție, prima formație străină care a fost atunci a fost "St. Martin in the Fields", în rest, nu am mai avut participări străine. După aceea, festivalul a crescut prin prezența unor nume foarte importante, prin prezența lordului Menuhin, a maestrului Mehta în ediția din 1995. După aceea a crescut prin directoratul lui Lawrence Foster care și el a contribuit prin relațiile pe care le-a avut la invitarea unor maeștri și orchestre importante. A fost pentru prima dată Daniel Barenboim cu Chicago în 1998, dacă vă aduceți aminte. Și venirea lui Ioan Holender ca director a fost foarte importantă. Maestrul Brediceanu în 1995, maestrul Cristian Mandeal în 2001 și 2003, și ei au contribuit foarte mult la o imagine importantă pe care festivalul și-a câstigat-o, iar după aceea începând din 2001 prin înțelegerea Festivalului George Enescu de către autorități, acestea au fost alături de festival în toate edițiile din ultimii ani, în primul rând prin finanțarea deosebită pe care o acordă festivalului și prin participarea unor instituții ale statului la organizarea acestui festival fără de care nu s-ar putea desfășura la amploarea pe care o are în acest moment. Apariția unor nume care încet, încet au dus faima acestui festival - de la Barenboim la Radu Lupu, până la venirea Filarmonicii din Berlin în ediția trecută - toate au contribuit la o imagine care în acest moment este foarte solidă și sperăm să rămână în continuare, lucru care depinde în exclusivitate de noi.

Selecția aceasta de nume, în mod concret cine o realizează? Aveți tot timpul în vedere și aducerea vedetelor tinere?

....pe care trebuie să le atragem în festival, pentru că trebuie să recunoaștem că este foarte greu pentru un dirijor sau un solist mai în vârstă să înțeleagă și să înceapă să înțeleagă la o anumită vârstă muzica lui George Enescu și din acest motiv am și apelat la tineri, cum ar fi maestrul Jurowski care este directorul artistic, cum este Petrenko, cum este până la urmă și Pappano: o pleiadă de tineri care au încă răbdarea și înțelepciunea de a se apleca muzicii lui George Enescu, nu vorbesc de această mare pleiadă de tineri pe care îi avem și pe care i-am invitat să prezinte lucrările camerale de George Enescu de la frații Capuçon, Vengerov și toată această listă pe care o vedeți în acest an.

Listele de artiști le facem de obicei în strictă concordanță cu discuțiile pe care le-am purtat în decursul anilor cu directorii artistici ai festivalului și evident după ce am avut o listă a vedetelor și a ideilor pe care festivalul le-a avut în decursul anilor, am purces la invitarea lor care a durat, pentru unii dintre ei, după cum știți și 18 ani, cum a fost cazul Filarmonicii din Berlin, la Anne Sophie Mutter, vreo 10 ani, dar până la urmă s-a realizat, ceea ce este cel mai important lucru. Încercăm împreună cu directorii, împreună cu relațiile lor, cu numele pe care ei îl pun pe invitația pe care o lansăm către acești artiști, încercăm să aducem nume mari. În momentul în care a venit cineva aici și a fost mulțumit de festival și a văzut despre ce este vorba în festival, a spus și celorlalți artiști: "mergeți acolo, că este o chestie foarte serioasă și un festival care merită să fie vizitat și la care merită să vă prezentați."

Din experiența anilor acestora mulți care au trecut, este vreun artist care nu a avut o părere așa de bună despre festival?

Despre festival nu, însă despre sală aproape toți cei care au cântat la Sala Palatului au avut câte ceva de spus. Noi am încercat să îmbunătățim acustica sălii, în ultima perioadă nu au mai criticat, însă nu pot să fie de acord cu faptul că, totuși, România, la un asemenea festival, nu are o sală care să merite desfășurarea lui și publicul să merite o sală care să aibă o audiție perfectă așa cum se întâmplă în cele mai mari capitale ale lumii unde există o sală de concerte la nivelul evenimentului pe care îl găzduiește.

Sigur că discuțiile și propunerile și chiar promisiunile care s-au făcut în spațiul public referitoare la această nouă sală absolut necesară sunt cunoscute. În momentul de față cum se mai stă, mai există un proiect?

Eu știu că se pregătește o surpriză din partea Ministrului al Culturii și această surpriză o las în seama domnului ministru să fie anunțată.

Cu ce echipă realizați festivalul?

Este un nucleu dur de 9 persoane care lucrează între festivaluri și în rest sunt colaboratori. În acest moment când lucrurile sunt aproape de începere ajungem la 80, 90 de persoane cu care lucrăm, majoritatea fiind tineri. Noi reîmprospătăm garnitura aproape în fiecare ediție, ne rămân câțiva, știu eu, 10 din edițiile precedente plus nucleu, deci 20 de persoane care știu despre ce este vorba în organizare, iar restul sunt tineri pe care îi cooptăm în organizare, studenți, masteranzi din diverse domenii, deci nu neapărat din Conservator sau din ASE; am avut și medici la un moment dat, am avut și agronomi, studenți care erau interesați să participe în organizare. Este o școală pe care mulți dintre ei o apreciează și din acest motiv unii dintre ei mai rămân și pentru edițiile următoare, în limita posibilităților lor de desfășurare a activității.

În momentul acesta, cu o săptămână înainte de debutul festivalului, care este situația vânzării biletelor și a abonamentelor?

Pot să spun că la concertele de la Sala Palatului și Ateneu este o vânzare de peste 90 la sută, sunt foarte puține evenimente la care mai există bilete. Încercăm să mărim publicitatea și cooptarea celor interesați pentru concertele de muzică contemporană, unde știți că sunt probleme, nu numai în România, ci muzica contemporană este cenușăreasa muzicii în acest moment peste tot, dar ceea ce oferim noi în muzica contemporană și acelui forum consider că e un lucru de luat în seamă și cei care sunt alături de muzica contemporană vor fi alături de noi. Este un experiment pe care îl facem pentru prima dată în această ediție, sperăm să fie un succes până la urmă pentru că participarea străină este deosebit de importantă, sunt compozitori cântați de marile orchestre ale lumii care nu au venit niciodată și nu au fost niciodată cântați în România, dar pe care îi prezentăm pentru prima dată. Aceasta este o piatră de încercare pentru noi, acest eveniment al muzicii sec.XXI, unde mai sunt câteva bilete de vânzare, este adevărat, poate chiar să spun mai multe bilete și acolo încercăm să apăsăm pe accelerație. În rest, sălile vor fi arhipline și publicul va fi foarte mulțumit și unii vor fi nemulțumiți că nu vor putea intra în sală, dar prin transmisiile radio, TV, internet o să satisfacem pe toată lumea.

E un concert sau un eveniment anume pe care îl așteptați cu emoție ca meloman?

Sunt evenimente, în primul rând este deschiderea care va fi un lucru foarte dificil pentru că facem pentru prima dată un concert cu proiecții, este vorba de Oedipe, care și așa este dificil și dacă mai adăugăm și proiecțiile și modul în care va fi prezentată combinația între orchestra londoneză și corurile din România, soliști care cântă pentru prima dată această lucrare - pentru că este o distribuție nouă și ne bucură că alături de distribuția de la Covent Garden, există în acest moment și o altă distribuție de Oedipe -, acesta zic eu că ar fi momentul și dacă trecem cu succes de primul moment după aceea lucrurile ni se vor părea puțin mai simple, am zis puțin mai simple, nu mai simple pentru că urmează alte două spectacole tot cu proiecții, pentru că urmează niște lucruri mai grele din punct de vedere organizatoric, niște repetiții pe care trebuie să le facem în anumite condiții, ș.a.m.d, plus orchestrele care vin, când vin, cum vin, sunt multe probleme organizatorice cu care suntem obișnuiți, dar care întotdeauna ni se par foarte grele și reprezintă o noutate în organizare.

Și veți avea și un concert al Orchestrei Naționale Radio care este un concert de excepție, este o lucrare care se prezintă pentru prima dată în România cu o distribuție de excepție cu acea proiecție care se va face, un concert dirijat de Lawrence Foster, deci este o prezentă deosebită în festival.

Ce vă motivează să duceți în continuare această muncă?

În primul rând, ceea ce trebuie să facem pentru George Enescu și se face din ce în ce mai puțin și suntem singurii care fac în acest moment ceva pentru George Enescu, pentru că toată lumea zice că "se cântă destul Enescu în festival, noi nu mai trebuie să mai cântăm", ceea ce este foarte rău; în loc să luăm aminte de la cei din străinătate care prezintă aceste variante de interpretare și să încercăm și noi să facem variantele noastre. Pentru Enescu, consider că trebuie să facem toți câte ceva și noi facem în acest moment tot ce se poate pentru promovarea lui, a muzicii lui și evident și a artiștilor românii pe care îi invităm în festival, pe care încercăm să îi punem în valoare așa cum trebuie, pentru că nu vrem să existe la un moment dat discuții de valoare între ceea ce se prezintă în festival și ceea ce există la noi în cadrul stagiunilor.

O a doua motivare este până la urmă rutina, adică făcând aceste ediții ale festivalului, vrem să ne perfecționăm, la un moment dat, într-una din ele, sau vrem să aducem la unele dintre ediții lucruri noi sau vrem să facem lucruri noi; în această ediție sunt foarte multe nume noi, sunt vreo șaptezeci și ceva de artiști care vin pentru prima dată în România, o să vedeți în 2019 apar și alți artiști, deci există multă lume pe care încercăm să o prezentăm aici, pentru că nu multe capitale, nu mulți iubitori de muzică au această șansă ca în decursul a trei săptămâni să vadă atâtea nume pe bani puțini. Este adevărat că și aceasta este o discuție că totuși la noi intrarea la concertele festivalurilor nu este așa de scumpă ca în alte țări ...

Dar trebuie să recunoaștem că biletele s-au scumpit anul acesta destul de consistent...

Este adevărat și asta, din păcate, și ne cerem scuze pentru această situație, dar s-au scumpit și lucrurile pe care noi trebuie să le punem la dispoziție, plus artiștii care sunt din ce în ce mai valoroși din punct de vedere al onorariilor. Această rutină de a căuta lucruri noi ne motivează în plus la fiecare ediție și tot așa interesantă este promovarea tinerilor, pentru că făcând concursul în anii în care festivalul nu există, avem posibilitatea să vedem tineri care participă la concurs și pe care, după cum ați văzut, îi promovăm în concertele din cadrul festivalului.

Sunt unii care spun că nu mai cântă Enescu pentru că se cântă destul la Festivalul Enescu, alții spun că Festivalul Enescu monopolizează bugetele, atenția, are prea multe concerte. Ce răspunsuri le-ați da?

Bugetul Ministerului Culturii finanțează orchestrele și instituțiile naționale care sunt destul de puține, restul sunt finanțate la nivel local, nu s-a luat niciodată de la nivel local buget ca să se completeze bugetul Ministerului Culturii. Este o falsă problemă asta, că din cauza faptului că banii se duc la festivalul Enescu, nu se duc la stagiuni; să fim serioși, în anii în care nu este Festival Enescu stagiunile nu se îmbunătățesc, deci măcar acesta să fi fost un motiv pentru ei să spună "a, când nu este Festival Enescu, avem bani și îl chemăm noi pe Lang Lang sau pe nu știu cine", deci este falsă problema aceasta, eu cred că asta depinde foarte mult și de cei care sunt în momentul acesta la conducerea instituțiilor și cei cu care lucrează din domeniul administrației publice pentru că trebuie să meargă și să-i convingă prin ceea ce fac, prin ceea ce vor să facă, să suplimenteze bugetarea instituțiilor respective. Sunt diferențe între stagiuni, unii reușesc să aducă oameni buni, alții nu reușesc, alții se limitează la ceea ce pot sau încearcă să nu facă facă valuri ca să nu deranjeze, acesta este un punct de vedere cu care noi nu suntem de acord și stagiunile ar putea să fie foarte frumos împodobite cu concurenți din cadrul Concursului George Enescu, cu soliști care vin în festival, la concertele din provincie și care sigur ar veni și în alte condiții, unii dintre ei chiar au venit în alte condiții financiare pentru stagiuni, dar asta depinde foarte mult și de calitatea stagiunii respective și de calitatea orchestrei cu care ar dori să se prezinte, de condițiile pe care le oferă acolo.

Iar din punct de vedere al lui Enescu, pentru că revin la acest lucru, uitați-vă la stagiuni și vedeți de câte ori se cântă Enescu în stagiunile instituțiilor din țară și din București, este anormal, și al doilea punct de vedere, uitați-vă și câți studenți sau câți absolvenți de Conservator știu să cânte Enescu sau au cântat lucrări de George Enescu și acest lucru se vede și în Concursul George Enescu unde am avut o participare românească foarte, foarte, foarte slabă.

Cristina Comandașu