Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu Mircea Boțog, inspector arte județul Bihor

Publicat: vineri, 7 Iulie 2017 , ora 14.30

Din cei 165.000 de elevi care au participat la proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" în anul școlar 2016-2017, 32.000 vin din județul Bihor. Proiectul a fost coordonat în județul Bihor de inspectorul pe aria curriculară arte, Mircea Boțog, pe care l-am întrebat ce părere are despre acest proiect și cum a reușit să realizeze o rată de participare atât de mare:

"Acesta este un proiect foarte aplaudat de elevi, de profesori, de toți cei care au auzit până acuma de ei și cei care au fost implicați până acuma doresc să participe în continuare, dar chiar și cei care n-au participat m-au solicitat ca de la toamnă să-i implic și pe ei.

Deja, până în momentul de față, în județul Bihor am avut implicați 955 de profesori și aproximativ 32.000 de elevi.

Proiectul acesta pe mine un pic m-a uimit. Sunt implicat în proiectul acesta de patru ani și prima dată m-am adresat profesorilor de educație muzicală și impactul a fost destul de mic. Reacția profesorilor de muzică a fost aceea că parcă ar fi venit să le spună cineva ce să facă, cumva au luat-o în mod ostentativ. Am observat că are priză în schimb, la celelalte cadre didactice, de alte specialități, care n-au tangență neapărat cu muzica și care au putut să implementeze acest proiect la orele de dirigenție sau chiar direct la orele lor, cum e cazul meu care sunt profesor de educație plastică și în timp ce copiii desenează le pun la boxe în timpul orei să asculte cinci minute de muzică clasică care le place foarte mult. Unii dintre ei chiar cunosc piesele dinainte, ceea ce mă bucură, probabil că ascultă acasă sau merg la concerte. Muzica are un impact foarte bun asupra copiilor și primesc feedback din partea altor cadre didactice care tot mă solicită ca să-i implic și pe ei de la toamnă, cee ce este un lucru lăudabil și eu mă bucur pentru asta.


Înțeleg că tocmai faptul că ați abordat și profesorii care au altă specialitate decât muzica stă la baza acestui succes?

Da. Educatoare, învățătoare, deci copiii mici, vă spun, sunt încântați. O educatoare mi-a spus: așa de mult le place la copii, este foarte binevenit și unii dintre ei se miră, zic ce fel de muzică e asta? N-au avut tangență cu muzica clasică. Pentru unii este poate prima șansă de a asculta muzică clasică.


Interviu realizat de Cristina Comandașu