ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Continuă ediția a V-a 'SoNoRo Conac'

Publicat: marți, 6 Iunie 2017 , ora 14.12

Muzica de cameră aduce din nou în prim-plan capodopere ale arhitecturii românești în cadrul celei de-a V-a ediții a seriei SoNoRo Conac. Primele concerte ale lunii iunie vor avea loc în perioada 6-11 iunie, în București și în clădiri de patrimoniu din Oradea, Otomani, Buzău, Tescani și Miclăușeni. Acestea reprezintă doar o parte dintre recitalurile despre care ne-a vorbit violistul Răzvan Popovici, director executiv al Festivalului SoNoRo.


După două recitaluri în luna aprilie, iată, SoNoRo Conac ediția a V-a revine în prima săptămână din iunie la Oradea. Care sunt datele recitalului din această seară?

Suntem foarte bucuroși să reîncepem Turneul SoNoRo Conac ediția a V-a în această seară, în relativ proaspăt restaurata cetate din Oradea. Vom cânta Trio de Beethoven, Serenada de Beethoven, Serenada lui Ernst von Dohnanyi - ambele pentru trio de coarde - și un trio de Schubert. Deci, un program foarte divers. Pe scenă, alături de mine, îi vom avea pe violonistul rus Kirill Troussov, care trăiește de foarte mulți ani la Munchen, și pe violoncelistul Leo Schmidt, care cântă în premieră în România. Sunt foarte bucuros că am reușit să-l aducem în țară pentru că părinții lui provin dintr-o familie de sași din Transilvania și după emigrare nu au revenit niciodată în țară așa că este perfect… cumva, întoarcerea fiului rătăcitor!


Ce urmează după Oradea?

A doua zi vom cânta într-un splendid restaurat conac la Otomani - Komaromi, al unui mare aristocrat bihorean și care, în urma unor demersuri ale autorităților locale, a fost readus la viață; cu fresce, mobilier din epocă, ceva absolut splendid! Am fost foarte bucuros că l-am descoperit întâmplător și imediat am contactat autoritățile, primăria și primarul care, de fapt, este inițiatorul acestui demers de restaurare, și, iată-ne, în al doilea concert al săptămânii la Conacul Komaromi din Otomani. Apoi revenim la București - un concert important și major din seria acestui an, în curtea interioară a Liceului Central, fostul liceu de fete de la Parcul Icoanei. Și acolo cred că vom încerca să readucem o magie de odinioară, care încă este prezentă pe străzile cartierului Icoanei.

Interviu realizat de Lucian Haralambie