ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Începe Festivalul Muzicii Maghiare - Interviu cu directorul Institutului Balassi, Kosa Andras

Publicat: marți, 16 Mai 2017 , ora 14.57
Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București organizează, în perioada 16 - 19 mai 2017, sub egida "Anului Kodály", cea de-a XIII-a ediție a concursului de interpretare pentru tineri muzicieni - Festivalul Muzicii Maghiare, scopul evenimentului fiind propagarea în România a valorilor muzicii clasice și contemporane maghiare, precum și descoperirea și promovarea tinerelor talente românești care interpretează opusuri din literatura muzicală maghiară. Detalii despre acest festivalul ne-a oferit directorul Institutului Maghiar din București, Kosa Andras.


Cum va fi structurat programul actualei ediții a Festivalului Muzicii Maghiare?

Începe azi Festivalul Muzicii Maghiare la Institutul Maghiar din București, un festival care a ajuns la a XIII-a ediție. În finala acestui festival au ajuns 5 duo-uri și 10 soliști. În fiecare seară juriul și, desigur, publicul va asculta câte 5 concurenți - pianiști, violoniști, flautiști, un concurent care va cânta la chitară și, pentru prima dată în istoria festivalului, avem și pe cineva care va concura pe marimbă.


Ce repertoriu vor prezenta concurenții?

Noi le cerem să concureze cu o treime de muzică maghiară din programul de 20-25 de minute de concurs. Anul acesta festivalul se organizează sub egida Anului Kodaly Zoltan - compozitorul și pedagogul maghiar foarte cunoscut; deci, desigur, și în program există piese din creația compozitorului Kodaly Zoltan; se va cânta și muzică de Bartok Bela, Liszt Ferenc… este prima dată când concurează cineva cu o piesă a lui Erkel Ferenc. Dar, desigur, sunt și compozitori români. Anul acesta este Centenar Dinu Lipatti și, desigur, acesta apare și în repertoriul celor care concurează în acest festival. Din partea compozitorilor români nu poate lipsi George Enescu. Vor fi prezenți în programe Dan Dediu sau Mihail Jora… Sunt diferite piese ale compozitorilor maghiari, români și internaționali.


Care este componența juriului?

Anul acesta și pentru prima dată va fi membră a juriului Verona Maier - pro-rectorul Universității Naționale de Muzică; Ecaterina Stan - critic muzical; de la Budapesta, Istvan Toth - fondatorul festivalului; din partea Radio România, Ioan Dobrinescu - compozitor; Makkai Gyongyver - muzicolog, compozitor, profesor la Universitatea de Artă din Tg. Mureș.

Așteptăm, desigur, publicul la cele trei zile de festival. Trebuie să spunem că festivitatea de premiere va avea loc vineri, 19 mai, de la ora 18.30 în Aula Palatului Cantacuzino. Intrarea este liberă. Este un festival organizat pentru a ne face să îndrăgim compozitorii români și maghiari.

Interviu realizat de Larisa Clempuș