Artista a fost "Invitatul săptămânii" în ediţia de luni, 20 martie, a emisiunii "Perpetuum mobile"

Doamnă Luiza Borac, ne bucurăm foarte mult că sunteţi alături de Radio România Muzical în acest moment aniversar! Recitalul dumneavoastră extraordinar de joi, 23 martie 2017, este unul cu o triplă semnificaţie. Aş începe însă cu prima dintre acestea şi o să vă întreb ce înseamnă pentru dumneavoastră Radio România Muzical? Ce vă leagă de acest post?

Cred că este absolut minunat că există Radio România Muzical! Dinu Lipatti, cel pe care-l aniversăm cu emoţie în aceste zile, spunea - un motto al unei dintre lucrările sale - că muzica este limbajul zeilor. Cred că fără muzică am fi mult mai săraci, iar Radio România Muzical ne conectează cu această lume minunată a muzicii, cu marii artişti ai noştri şi ai lumii şi cred că şi pentru tinerii muzicieni aflaţi la porţile măiestriei e foarte important să asculte muzică, dar şi să fie ascultaţi. Eu am avut acest privilegiu, Radio România Muzical să-mi transmită înregistrările şi să-mi fie alături pe acest drum pe care l-am parcurs până în momentul de faţă, de aceea pot să spun că e o mare bucurie să pot să fiu şi în această zi, la această frumoasă aniversare, alături de acest post minunat.

Aşa cum se obişnuieşte în astfel de ocazii, vă întreb şi ce i-aţi dori pentru următorii 20 de ani, ce v-aţi dori dumneavoastră prin raportare la Radio România Muzical, atât ca mare pianistă din România, dar şi ca ascultătoare de muzică clasică?

Eu îi doresc acestui post să-şi menţină şi să continue această forţă culturală, această forţă artistică şi această inspiraţie pe care o are atât asupra noastră, a muzicienilor, cât şi asupra publicului larg. Muzica şi cultura sunt sufletul unui popor, cred că sunt cel mai aproape de sufletul omului şi de aceea e foarte, foarte important ceea ce face şi-i doresc să nu-şi piardă această energie şi această forţă şi să continue la mulţi, mulţi ani fericiţi în acest fel.

Să sperăm că aşa va fi! Acum, a doua semnificaţie a recitalului dumneavoastră este aceea că stă sub semnul Centenarului Dinu Lipatti, marcat foarte precis ieri, pe 19 martie. Dumneavoastră, de altfel, vă aflaţi în plin turneu Lipatti şi aduceţi în atenţie atât opusuri de Dinu Lipatti, transcripţii ale acestuia, dar şi lucrări de Frédéric Chopin şi Franz Liszt, toate având, direct sau indirect, o legătură cu ceea ce a însemnat Dinu Lipatti. Spuneţi-ne mai multe despre structura acestui program.

Am încercat să aduc un omagiu în primul rând pianistului Dinu Lipatti. Aşa cum aţi menţionat, mă aflu în timpul unui turneu; am cântat până acum şase concerte omagiale în Germania, dedicate lui Dinu Lipatti, şi de câteva ore am revenit în Germania din Elveţia, unde au avut loc trei astfel de evenimente. Menţionez că am cântat cu mare emoţie acolo, ştiind că este ţara care l-a adoptat pe Dinu Lipatti în ultimii ani de viaţă. După cum ştim, în ultimii ani el a activat ca profesor la Conservatorul din Geneva, a concertat şi a trăit în Elveţia şi am fost foarte mişcată să constat cât de prezent este Dinu Lipatti în conştiinţa melomanilor, cât de mulţi oameni posedă înregistrările lui şi cât de mult îi iubesc arta. Este foarte emoţionant pentru un pianist să constate acest lucru. La aceste concerte am încercat în primul rând să spun câteva cuvinte despre acest mare pianist al nostru şi să ofer câteva lucrări care pentru Dinu Lipatti au avut o importanţă deosebită. După cum ştim, Valsurile de Chopin sunt înregistrări de referinţă absolută în toată lumea muzicală - mi-am permis să aleg şase dintre aceste lucrări. Apoi, o altă lucrare importantă în repertoriul lui Dinu Lipatti este Sonetul nr. 104 după Petrarca…

… Franz Liszt.

… de asemenea, o înregistrare deosebită în repertoriul lui. Am încheiat programul acesta cu uvertura la opera "Wilhelm Tell" de Rossini, în transcripţia lui Franz Liszt, ca un omagiu adus ţării în care Dinu Lipatii a activat în mod intensiv în ultimii săi ani de viaţă. Ceea ce e foarte important de subliniat şi aproape de necrezut pentru noi, muzicienii, este faptul că Dinu Lipatti a lăsat o amprentă atât de profundă în istorie în numai 33 de ani de viaţă. Acest lucru mi se pare, mie personal, un miracol.

Un miracol la a cărui perpetuare contribuiţi şi dumneavoastră, ca unul dintre cei mai respectaţi ambasadori ai muzicii lui Dinu Lipatti în momentul de faţă. Ce ne puteţi spune despre modul în care este receptată creaţia lui componistică?

Într-un fel foarte similar. În primul rând, Dinu Lipatti este recunoscut ca pianist. Surpriza de a constata că limbajul componistic este comparabil în profunzime şi-n bogăţie este pentru mulţi destul de mare şi, cu atât mai mult, cred că atât cât putem este o datorie de onoare să transmitem şi această latură a lui. Deşi a trăit atât de puţin, a compus totuşi destul de mult pentru timpul scurt, datorat şi bolii şi turneelor din cariera pianistică. Totuşi, a lăsat destul de multe compoziţii, care sunt minunate şi care trebuie auzite.

Ajungem acum şi la cea de-a treia semnificaţie a recitalului dumneavoastră. Are loc cu numai o zi înaintea lansării internaţionale oficiale a celui mai recent disc Luiza Borac, un alt album consistent, un dublu CD, care se intitulează, într-o traducere aproximativă, "Inspiraţii şi visări - sau visuri" - un album dedicat lui George Enescu. Sunt şi prime înregistrări pe acest album, care este povestea lui?

Discul este un omagiu lui George Enescu - "Inspiraţii şi visuri". George Enescu a scris această frumoasă frază: "Visez tot timpul. Viaţa este un vis şi visul este toată viaţa mea. Evadez în compoziţie." Iar inspiraţiile sunt aduse pe acest album de compozitorii care i-au fost aproape, i-au fost prieteni şi colegi în anii studiilor la Paris - Debussy, Ravel şi Marcel Mihalovici. Albumul este un dublu disc şi combină lucrări ale lui George Enescu cunoscute, aşa cum este Rapsodia, dar şi mai puţin cunoscute, câteva fiind chiar premiere discografice. Este vorba de Fuga la patru voci din anul 1897, de două valsuri compuse la vârsta de 5 ani - pe care Enescu le evocă cu căldură, cu melancolie în ultimul său interviu pentru Bernard Gavoty, Radio France - şi apoi Melodiile lăutăreşti după Sarasate, transcripţia lui pentru pian solo. Cum spuneam, compozitorii care i-au fost aproape în anii din Paris… Maurice Ravel, monumentala suită Gaspar de la Nuit (într-o traducere liberă, Comorile visate ale nopţii), apoi integrala Studiilor de Debussy - 12 studii şi, în premieră discografică, 5 Bagatele op.27 de Marcel Mihalovici dedicate soţiei sale, Monique Haas. Marcel Mihalovici a fost foarte încurajat de George Enescu pentru a merge la Paris să-şi continue studiile, iar în Paris atât el, cât şi soţia sa, reputata pianistă Monique Haas, specialistă în Debussy şi Ravel, au devenit prieteni foarte, foarte apropiaţi ai marelui compozitor. Albumul continuă cu două lucrări de Robert Schumann - Enescu era un interpret magistral al muzicii schumanniene - şi mă bucur foarte mult să prezint pe acest disc înregistrarea Concertului de Schumann alături de Orchestra Naţională Radio sub îndrumarea lui Horia Andreescu. În încheierea albumului, piesa Anung - Intuiţie de Robert Schumann, pe care am avut onoarea să o prezint în premieră mundială în Germania.