ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul RADIRO 2016. Interviu cu dirijorul Cristian Măcelaru

Publicat: luni, 26 Septembrie 2016 , ora 10.39

Un român este dirijorul asociat al uneia dintre primele 5 orchestre din Statele Unite ale Americii: Cristian Măcelaru, dirijor asociat al celebrei Orchestre Simfonice din Philadelphia, orchestra lui Leopold Stokowski și preferata lui Serghei Rahmaninov.

În 26 septembrie 2016, Cristian Măcelaru, un dirijor pe care și publicul din România are privilegiul de a-l vedea pe scenele din București și nu numai, conduce un program dificil în fața Corului Academic, Corului de copii Radio și Orchestrei Naționale Radio.


Maestre Cristian Măcelaru, în cronicile entuziaste s-a scris despre dumneavoastră că ați dirijat fără aroganță, că oferiți expresivitate fără demonstrații în exces, dar și că citiți o partitură în stil fermecător. Sunt cuvinte care, în viziunea cronicarilor, pentru un dirijor cu personalitate bine conturată ca a dumneavoastră la vârsta dumneavoastră, la 36 de ani, sunt extrem de importante. Aveți 36 de ani. Da?

Da.


Care sunt la această vârstă pentru dumneavoastră coordonatele cele mai importante ale profesiei de dirijor, așa cum ați aplicat până acum în concerte ori spectacole?

E unul dintre lucrurile cele mai frumoase pe care le avem ca și artiști, mai ales ca și dirijor, pentru mine… e faptul că întotdeauna avem această posibilitate să colaborăm cu foarte mulți alți artiști și în această extindere, ca să spun așa, a partiturii, colaborarea cu artiștii de pe scenă, întotdeauna găsesc o foarte mare plăcere în a putea învăța lucruri noi, a putea experimenta idei noi, a putea descoperi lucruri foarte frumoase care, sigur, fiind o singură persoană sunt limitat în ale putea înțelege singur. Și-atunci, având această experiență cu artiștii cu care colaborez, întotdeauna mi se deschide orizontul unei partituri noi, chiar și unei partituri vechi. Și acesta este lucrul cel mai important pentru un artist, pentru toată viața sa… să rămână în continuare căutător, ca aceste colaborări să devină un punct de învățare.


Cu alte cuvinte, cine-și alege o profesie artistică - și vorbim aici în mod special despre profesia de dirijor, care este și un dat, și un har, nu doar muncă, ci și talent - trebuie să aibă și această componentă spirituală - dragostea de oameni.

Exact. Dragostea de oameni și dragostea de a nu se opri în colaborarea și în experiența colaborării cu oamenii.


Și a împărtăși cu ei totul…

Exact. Enescu, chiar… și acum am să parafrazez puțin pentru că nu știu exact citatul, dar… Enescu spunea că în artă nimic nu este al tău, decât atunci când l-ai datorat altcuiva. Și e o idee extraordinară care se poate experimenta chiar în fiecare zi. E o plăcere atât de frumoasă să poți să împărtășești ceea ce ți s-a dat, ceea ce ai primit ca dar și ca meserie. În același timp, nu poate deveni un lucru artistic și deplin decât atunci când l-ai lăsat, când l-ai împărtășit, când l-ai dăruit oamenilor cu care lucrezi sau celor care ascultă. Și-atunci devine artă!


Ați dirijat și mai urmează câteva dintre ansamblurile de valoare din Statele Unite și Europa. Aveți o anumită aplicare, ca să nu spun preferință, pentru anumite orchestre, pentru un anumit tip, mod de sonoritate? Orchestre europene și, bineînțeles, experiența pe care o aveți cu Philadelphia, cu Chicago, cu celelalte orchestre americane.

Sincer, nu pot să spun că am un lucru pe care îl doresc înainte să mă duc la orchestră. Mă duc întotdeauna cu urechi deschise și cu inimă deschisă. Pe parcursul anilor mi-am dat seama care sunt lucrurile care mă atrag cel mai mult la o orchestră și primul și primul lucru care mă atrage cel mai mult la orchestră este dorința de a colabora sau voința de a lucra cu toată inima. Pentru mine, sincer, prea puțin contează detaliile tehnice, detaliile unui sunet definit într-o modalitate sau alta, cât mă interesează mai mult dorința oamenilor de a colabora, de a dărui absolut tot ceea ce au. Și sunt orchestre care fac acest lucru cu o naturalețe extraordinară, cum este de exemplu Orchestra din Philadelphia, la care m-a atras acest lucru de la început. În Philadelphia încă nu am dirijat un concert în care să simt că orchestra nu a dăruit absolut totul… și deja am aproape 100 de concerte pe care le-am dirijat și de fiecare dată simt că orchestra dăruiește absolut totul. Este atât de profundă această experiență, în care 100 de oameni pe scenă, toți dăruiesc exact la fel de mult. Este extraordinar!


Sunt câțiva ani de când ați început să dirijați efectiv Orchestra din Philadelphia și deja aveți 100 de concerte cu ei?

Nu țin minte sigur, dar știu că anul trecut am trecut de 75. Asta este darul pe care l-am primit. Este un lucru care mi s-a oferit și un lucru pentru care sunt recunoscător.


Ați fost de foarte tânăr în America. Ați fost cel mai tânăr concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Miami. La Carnegie Hall ați debutat la 19 ani. Ați avut multe șanse profesional vorbind de foarte tânăr. Le-ați prins și v-ați dezvoltat admirabil. Pleacă de aici, cumva, dorința dumneavoastră de a ajuta la rândul dumneavoastră pe cei foarte tineri, în diverse proiecte - Orchestra de Tineret din Houston ș.a.m.d.

Da. Foarte, foarte multe. Am realizat, după un anumit timp după ce am văzut toate șansele care mi-au fost oferite mie, că același lucru e în responsabilitatea mea, ca eu să ofer aceleași șanse și altor tineri. E un lucru foarte, foarte important și un lucru care nu vreau să-l uit niciodată. De aceea încerc și colaborez și modul de ajuta tinerii se schimbă în diferitele ipostaze ale carierei. La început se reprezentau prin a lucra cu copiii din orchestra de tineret, după aceea se transformă în alte modalități, în alte lucruri.


Ce este Crisalis Music Project, unde sunteți fondator și director artistic?

A fost o organizație pe care eu am pornit-o din dorința de a schimba puțin această mentalitate, mai ales în America mai mult decât în Europa, a unui student care merge la Conservator, termină facultatea, e foarte bine stabilit cu instrumentul în mână, dar apoi realitățile vieții te obligă să găsești un loc de muncă, să găsești modalitatea în care să poți să supraviețuiești. Ei.. și în America sunt mulți cei care termină Conservatorul decât cei care primesc poziție sau cei care reușesc să câștige o poziție. Ideea organizației Crisalis Music Project a fost ca să ajut și să deschid puțin ochii celor care au terminat o viață de studiu al muzicii și să vadă cum ar putea să își folosească ei acest dar pentru beneficiul oamenilor din jurul lor, în afară de a nu mai cânta într-o orchestră; să vadă cum se poate colabora cu alți artiști, cum să poată folosi anii de studiu pe care ei i-au pus în viața lor, să poată să învețe cu să poată organiza concerte… o școală practică. În același timp să îi expună, să-i conecteze cu alți artiști care au trecut prin aceleași întrebări, aceleași probleme de viață și apoi au ajuns pe partea cealaltă, unde sunt artiști maturi, care să îi ajute să colaboreze. Ideea aceasta de a merge la școală să înveți un instrument, mergi la facultate pentru ca apoi să cânți într-o orchestră e foarte miopică, este numai un lucru ce-l putem face cu un instrument. Muzica este un lucru atât de necesar în societățile în care trăim și e foarte frumos să putem să găsim și alte modalități în care putem folosi această artă.


Să ne întoarcem la RadiRo, la București. Festival pentru orchestrele europene de radio. Un titlu foarte interesant. Cum vi se pare această idee a reunirii unor orchestre simfonice ale radiourilor din Europa? Orchestra care au un anumit specific - realizează și foarte multe înregistrări.

Mi s-a părut o idee foarte interesantă, mai ales că, într-un fel, într-o lume virtuală, orchestrele radio din lume sunt toate conectate. Toate colaborează, dar de la distanțe foarte mari. E o idee interesantă să poți să asculți o orchestră… e, de fapt, o oportunitate unică să putem asculta o orchestră radio pe viu, în sală. E foarte necesar ca orchestrele radio să facă ceea ce fac acum, să înregistreze aceste lucruri, să transmită concertele care se fac, sunt o necesitate fenomenală. Dar, în același timp, e un lucru atât de frumos să poți să experimentezi aceste orchestre pe care le ascultăm, le recunoaștem… să le experimentăm și pe viu. E un bonus foarte frumos. Și asta este un lucru interesant, pentru că muzica comunică în feluri diferite, prin undele radio dar și prin lucruri vizuale. Atunci când avem această experiență, și ascultând într-o sală de concerte, comuniunea cu cei care ascultăm concertul… e o parte foarte importantă a procesului artistic această întâlnire.


Orchestra Națională Radio - o cunoașteți relativ bine. Cunoașteți destul de bine pe muzicienii ei, foarte bine. Ați lucrat de câțiva ani împreună. Cum găsiți această orchestră care se împrospătează cu fiecare generație, la fiecare câțiva ani apar tineri noi, așa cum se întâmplă peste tot în lume.

Se întâmplă peste tot în lume și e un lucru care-mi place foarte mult și e și motivul pentru care mă reîntorc la Orchestra Radio în fiecare an… e faptul că de fiecare dată când revin, tot mai mult ne apropiem de o creație artistică care să fie satisfăcătoare, cred eu, și pentru public și pentru cei de pe scenă și pentru mine.


Aveți o relație bună cu muzicienii din Orchestra Radio.

Un parteneriat foarte bun.


Știu că și lor le face plăcere.

Orice relație pe care o avem, chiar și între două persoane, cu cât discută mai mult termenii relației respective, cu atât relația devine mai profundă sau mai matură. Maturizarea unei relații ia foarte mult timp.

Interviu realizat de Mihaela Soare