ACUM:
22.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu soprana Anita Hartig. 'Dacă dincolo am reușit să impresionez, sper ca și acasă să reușesc'

Publicat: vineri, 23 Septembrie 2016 , ora 12.59

Aflată în Elveția pentru debutul ei pe scena Operei din Zurich, soprana Anita Hartig i-a vorbit Luminiței Arvunescu despre noua ei experiență cu rolul Marguerite din opera "Faust" de Charles Gounod, dar și despre bucuria de a reveni pe scena Operei Naționale din București, în "Gala de operă" cu care aceasta își deschide noua stagiune.


Anita Hartig, stagiunea 2016-2017 a început pentru tine cu un debut în teatru. Debutul pe scena Operei din Zurich, marți, 20 septembrie. Cum a fost acest debut și cum ai fost primită, de fapt, la Zurich?

Înainte de asta, dați-mi voie să vă salut și să vă mulțumesc încă o dată că v-ați gândit la mine și că, din când în când, ne auzim așa... de la depărtare. A fost un debut cum sunt toate debuturile, foarte emoționant. După o vacanță binemeritată am început la Zurich cu două săptămâni de repetiție cu diverși colegi și un cast nou, Faust, care m-a bucurat enorm. A fost debutul meu aici. Publicul a fost primitor, la fel și colegii și toți cei din jurul nostru. Fiecare și-a dat silința să decurgă lucrurile cât de bine posibil după vacanța de vară.

Zurich era locul unde trebuia de fapt să debutezi încă din Stagiunea 2014-2015. Atunci, debutul tău în acest teatru ar fi fost și un debut în rolul Violetta Valery din "La Traviata" lui Verdi. Acum te-ai reîntors cu un alt rol extrem de consistent, Marguerite din "Faust" de Gounod.

Da, n-a fost să fie la momentul respectiv, din diverse motive pe care nu are sens să le discutăm după atâta timp. Pentru mine deja este trecut demult, demult... și tot răul spre bine: cred că am fost protejată de univers de anumite neplăceri.


Ai revenit în activitate, așadar, cu cel mai nou rol al tău, Marguerite din "Faust", un rol pe care l-ai abordat pentru prima oară pe scena Teatrului "Capitole" din Toulouse astă vară, pe final de stagiune.

Exact, este un rol nou și un rol care sper să mai crească, un rol care mă provoacă și îmi place deosebit pentru că personajul se schimbă de la act la act și asta mă incită să joc și să caut diverse culori ale personajului.


Este un rol destul de dificil, cumva apropiat de Mimi, chiar tu declarai la un moment dat, dar care îți cere pe final o mare expresivitate dramatică. În urma spectacolului de la Toulouse, cronicarii au declarat toți la unison că a fost un pariu câștigat. Cum te-ai simțit acum, în noua producție de la Zurich?

Debutul la Toulouse a fost foarte, foarte emoționant, mai ales că Faust era Teodor Ilincăi în cast. Am avut o echipă chiar foarte, foarte bună în jurul nostru… și un coach, care ne-au ajutat cu franceza, cu anumite accente. Iar regia de acolo nu a fost nici ea foarte complicată, în sensul că nu trebuia să alergăm pe scenă, să obosim sau să facem fel de fel de nebunii, așa că ne-am putut concentra pe muzică, pe voce, pe tot ce ținea de asta.


Producția de la Zurich, producția gândită de regizorul olandez Jan Philipp Gloger, te-a solicitat cu mult mai mult?

E puțin diferită. Anumite lucruri simt că aparțin de acolo, anumite lucruri sunt diverse. Poate mai trebuie să mai las timp, să mă mai acomodez cu viziunea dumnealui ... dar astea sunt provocările fiecărei înscenări și noi trebuie să ne găsim legato-ul sau să găsim adevărul nostru într-o înscenare sau alta. A fost, sigur, o nouă provocare, a venit în plus după vacanță, a fost o altă chestiun. Dar rolul simt cum crește.Și-l descopăr din ce în ce. Iar asta îmi place nespus.


Și se pliază foarte bine pe vocalitatea și sensibilitatea ta. E foarte important acest lucru.

Cred că da. Se aseamănă, cum ați spus, cu Mimi ca și lirism, ca și anumite momente de izbucniri, dar personajul suferă alte schimbări: de la inocență, puritate și naivitate, Marguerite ajunge să înnebunească din motive foarte clare. Pentru că își pierde copilul sau îl ucide - asta în diverse înscenări, se lasă la latitudinea publicul de înțeles - și, după ce, mai înainte își pierde iubirea, își pierde fratele… așa că este un pic mai divers finalul "Boemei".


Am citit că este o producție care a translatat oarecum acțiunea romanului lui Goethe și implicit a operei lui Gounod în epoca celui de-al doilea Imperiu, adică în perioada deceniului 1850-1860 din Franța. Ți s-a părut mai interesantă această punere în scenă în comparație cu ceea ce ai avut la Toulouse? Te-a provocat mai mult?

Pe mine… - poate sunt un pic, așa, de modă veche - pe mine mă provoacă muzica și vocea, crearea imaginilor exact cu cuvintele libretului, transmiterea de energie prin sunet. Asta mă provoacă cel mai mult pe mine. O regie cred că trebuie să servească cântărețului și nu invers, pentru că la final ce impresionează sau ce rămâne după toate analizele sau discuțiile cu regizorul sunt vocea și muzica. Sigur, un regizor care iubește cântăreții trebuie să fie și un bun psiholog. Să se explice în anumite situații sau anumite izbucniri sau anumite schimbări și să scoată, poate, din tine anumite mișcări, dar care întotdeauna trebuie să fie muzicale. Altfel, nu este just.


Deci tu, ca artistă, mizezi mai mult pe sensibilitatea, expresivitatea vocii tale și mai puțin pe gestica exterioară și pe situațiile în care ești pusă, de fapt de regizor.

Cred că vin de la sine. Deci, nu ar trebui impuse unui cântăreț sau unui om; din moment ce trebuie să te miști înspre cineva, o faci într-un mod firesc și natural, nu trebuie să spună un regizor "fă trei pași sau patru pași, cinci, înspre Faust". O faci din muzică, vine din text, o faci din naturalețe...dar să nu credeți acum că-mi neglijez partea de joc: Îmi place foarte mult să joc și îmi place să caut…


Tu joci și cu privirea! Asta-mi place foarte mult la tine.

Asta caut! Detaliile și micile gesturi și în rolul Marguerite, iar spre final, nebunia în rolul acesta. Acolo încerc să mă pun într-o situație unde… după toate cele întâmplate, întrebându-mă, cum aș reacționa?!


Scena finală este foarte greu de rezolvat și din punct de vedere regizoral, dar și din punctul de vedere al interpretei rolului Marguerite.

Sigur, sigur. Acolo, noroc că ni s-a lăsat spațiu și nu trebuie să alergăm, cum am spus. Este suficient de dramatic și de dificil vocal acel moment, care trebuie să fie: un ultim strigăt de eliberare, de absolvire sau de iertare al Margueritei...Iar acolo, totul se lasă la latitudinea muzicii, a cântărețului și a ceea ce Gounod a scris. E bine.


Spuneai că te-ai simțit foarte bine la Tuolouse pentru că l-ai avut alături și pe Teodor Ilincăi. La Zurich ai un alt partener în rolul Faust. Este vorba de Charles Castronovo. Ai mai colaborat cu el până acum?

Nu, niciodată. Sigur, ne cunoaștem din domeniu, dar niciodată nu am cântat împreună pe scenă. Dar după părerea mea - și asta o spun cu toată sinceritatea, și nepărtinitoare - Teodor Ilincăi este printre cei mai buni și mai talentați Faust. Nu e o laudă, e un fapt!


La Zurich, deocamdată, ai susținut doar primul spectacol din serie și, cu siguranță, spectacolul va crește de la o seară la alta, nu numai pentru tine, ci și pentru întreaga distribuție.

Absolut! Înspre asta muncim.


Ce urmează după Zurich este însă un moment care înseamnă - cel puțin pentru noi, cei de acasă - foarte mult, pentru că reprezintă revenirea ta pe scena Operei Naționale din București. Este vorba de "Gala de operă" din 14 octombrie cu care această instituție își deschide noua stagiune . Te întorci la București, după câți ani?

Nici nu mai știu!


Mulți.

Cred că da. Sigur, mă bucur enorm că s-au potrivit datele și cânt iarăși la București. O să fiu extrem de emoționată. Din nou acasă, unde am avut ocazia să cânt atât de puțin...și unde sper ca pe viitor să ajung mai des și să cânt și cu colegii mei români.


Mai este important pentru tine ca, din când în când, să cânți și pentru publicul din România? Ce valoare mai poate să aibă acest lucru când ai o agendă plină cu spectacole la Teatrul "Metropolitan" din New York, iată, Opera de Stat din Viena te așteaptă cu Mimi din nou, în curând…

Păi cum să nu aibă valoare! Eu am o menire. Și din moment ce ți s-a dat un talent, acela vrei să-l împărtășești, mai ales cu cei de-acasă, nu? Cu casa ta, cu oamenii, cu prietenii, cu familia, cu cei care te-au văzut crescând… unii poate au sperat să ajungi departe, unii poate n-au crezut în tine… așa că revin, foarte umilă și mândră să arăt tuturor: "uite, asta am reușit să fac până acum!" Iar dacă dincolo am reușit să impresionez, sper ca și acasă, pentru voi, să fie la fel. Adică să bucur pe câțiva măcar, și acasă.


Acesta e răspunsul pe care îl și doream de la tine, Anita Hartig, în acest moment: răspunsul care îmi dă certitudinea că, foarte curând probabil, te vom putea vedea și asculta în mai mult decât o gală, că vei reveni cu un rol întreg… cine știe, poate chiar cu Marguerite din "Faust", pe scena Operei din București. Noi te așteptăm cu drag, să știi!

Cu mare drag, vin și eu, dacă se potrivesc datele, sigur.


Până pe 14 octombrie, îți ținem pumnii pentru următoarele spectacole cu "Faust" de la Opera din Zurich. Câte mai ai, de fapt?

Mai sunt încă patru.


Toi, toi, toi!

Mulțumesc tare mult.

Interviu realizat de Luminița Arvunescu