ACUM:
15.20
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Concertele roz (R)
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Sir Roger Norrington: 'Rolul muzicii este de a ne îmbogăți viețile'

Publicat: miercuri, 27 Iulie 2016 , ora 15.48

Roger Norrington s-a născut în 1932 la Oxford. În 1962 a fondat Corul Schütz și a început explorarea muzicii vechi, fiind interesat de interpretările istorice. În 1978 a pus bazele ansamblului London Classical Players, printre ale cărui înregistrări de referință se numără integrala Simfoniilor de Beethoven, interpretate pe instrumente istorice. A fost director muzical al Oprei din Kent, dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii din Stuttgart, al ansamblurilor Bournemouth Sinfonietta și Camerata Salzburg, precum și al Orchestrei de Cameră din Zürich și dirijor șef invitat al Orchestrei de cameră din Paris, concertând în paralel alături de mari orchestra din Europa și S.U.A. Roger Norrington a fost diagnosticat cu o tumoră pe creier și cancer la începutul anilor ʼ90, dar spune că tratamentul îl face să se simtă bine și se dedică în continuare muzicii.

Pasiunea dvs. pentru muzică a fost un fel de "dar din familie". Ați cântat la vioară și în cor, dar ați studiat inițial Istorie și Literatură engleză. Se reflectă acestea în perspectiva dvs. asupra muzicii?

Literatura și muzica se întrepătrund în multe ipostaze, printre care și opera - am dirijat mult acest gen - și în oratoriu, iar latura istorică este la fel de semnificativă pentru mine, pentru că sunt foarte interesat de a face muzica să sune ca atunci când a fost scrisă - în vremea lui Bach, a lui Mozart, a lui Brahms. Este foarte important. Studiile mele în domeniul istoriei mă fac să cred în ceea ce putem afla despre trecut.

Răspunsul dvs. mă îndeamnă să aduc în discuție readucerea în prim plan a instrumentelor vechi. "Scopul utilizării instrumentelor istorice este de a face ca muzica să sune ca și cum ar fi nouă", ați spus.

Da, este ciudat, dar așa pare să fie. Sigur, trebuie să cânți cu multă energie și fantezie, nu este suficient să faci ceea ce este scrie în "instrucțiuni", totuși, când interpretezi muzica unui compozitor cu instrumentele, dimensiunile ansamblului adecvate, cu amplasamentul, cu viteza și frazarea potrivite, atunci sunetul obținut este incredibil de natural și într-un fel, nou. Muzica pare că doar ce a fost scrisă, nu creată de un venerabil și bătrân maestru.

Știu că încă de copil ați fost impresionat și inspirat de Concertul Brandenburgic nr.6 de Johann Sebastian Bach. Ce înseamnă acest compozitor pentru dvs.?

Este cel mai mare din toate timpurile! Măreția sa este incredibilă, de la lucrările mari până la creațiile pentru vioară solo, care sunt de o inventivitate extraordinară! Apoi muzica pentru orgă, pentru clavecin... este marele maestru, fundamentul tradiției muzicale moderne din vestul Europei.

În anii Ž60 ați descoperit un compozitor german mai puțin cunoscut decât cei din familia Bach - Heinrich Schütz și v-ați dat seama că nu îl puteți compara cu altceva în interpretare.

Da, așa este. Pentru că eram deja familiar cu maeștrii englezi care au precedat acea perioadă a istoriei muzicii - renascentiștii Bird, Wilson, Tomkins și, desigur, cu Bach, din Baroc. Dar între aceștia nu realizasem că există un nou stil de secol 17 - pe care Monteverdi l-a numit "seconda pratica", un al doilea mod de a face muzică: mai direct, mai ritmic. A fost extraordinar să descopăr o muzică nouă și nu ar fi funcționat cântată rar, cu reverență, asemeni muzicii vechi religioase. Trebuia să se apropie mai mult de operă, și aceea este exact perioada de apariție a operei - Caccini, Peri, apoi "Orfeu" de Monteverdi, în 1607. Acelei perioade apariține Schütz, născut în 1585. A vizitat de două ori Veneția pentru a descoperi "noua muzică". A lucrat cu siguranță cu Gabrieli și se poate să-l fi cunoscut și pe Monteverdi. Aceasta era noua lume muzicală a secolului 17, care a fost foarte interesat de descoperit.

Ați pornit pe calea dirijatului când ați știut că aveți ceva de zis, așa cum ați declarat. Vă amintiți acea vreme?

(râde) Nu... a trecut prea mult de atunci. Pot să vă spun însă că atunci când ești tânăr ai multe idei, multă energie, multe instincte muzicale. Dar nu ai neapărat ceva nou de spus, ceva care să conecteze informațiile trecutului cu imaginația ta actuală. Asta este pentru mine acum extrem de important. Oricine poate să se avânte în domeniul muzical, să se distreze, dar eu vreau să fiu sigur că atunci când interpretez orice compozitor, nu încalc niciuna dintre regulile care el s-ar aștepta să fie respectate. Acea legătură între informație și fantezie este foarte importantă. Ea vine doar după multă lectură, mult timp de gândire și multă experiență.

Știu că viteza execuției partiturii este pentru dvs. foarte importantă.

În secolul 20, mișcările lente din lucrările lui Mozart și Beethoven erau cântate mult prea rar, iar cele rapide poate uneori prea repede. Muzica perioadei clasice a trebuit să supraviețuiască celei romantice, când se dorea să fie impunătoare, măreață, deci cântată mai lent și mai emoțional decât era de fapt. În anii Ž60-Ž70 am început să descoperim că atunci când utilizezi tempo-ul potrivit, muzica sună mult mai bine. La Beethoven este ușor, pentru că a lăsat indicații de metronom la fiecare parte din Simfonii și știm exact ce dorea, trebuie doar să cântăm astfel și sună minunat. Cei mai mulți nu au făcut așa, unii nu o fac nici acum. Au impresia că este o algere, dar eu nu sunt de această părere. Metronomul este parte din partitură. La Mozart nu avem aceste indicații, dar în ultimele decenii s-au găsit noi modalități de a descoperi tempo-urile la care s-ar fi așteptat Mozart și este mult mai ușor de decis. Mulți cercetători s-au preocupat de subiect și ne este de mare ajutor că nu mai trebuie să ghicim, avem mult mai multe șanse de a estima corect.

Vă rog să ne vorbiți și despre "sunetul pur" - "nu trebuie să pui vibrato peste tot, de parcă ar fi zahăr", ați spus.

(râde) ...chiar sirop, sos de ciocolată! Vibrato-ul este cunoscut dintotdeauna, este natural pentru unii interpreți, în timp ce alții cântă cu sunet pur. A fost considerat atractiv ca ornament - ai o notă lungă, și, la fel ca în jazz, o condimentezi puțin și te întorci apoi la ea. Asta se întâmpla chiar în secolul 15 în genul vocal, pe care instrumentele l-au imitat. Până la începutul secolului 20, virbato-ul a fost ca o decorație, apoi a devenit constitutiv, permanent, pentru mulți interpreți. Desigur, sunetul s-a modificat și era foarte la modă, dar la asta se așteptau Beethoven, Mozart, Brahms, Mahler? Nu! Eu am încercat și am reușit să fac orchestrele să cânte fără acest vibrato. Toate orchestrele cu care colaborez cântă cu plăcere pentru mine cu acest sunet pur și cred că rezultatul este minunat. De aceea solicit acest mod de interpretare, nu pentru că este corect.

Vorbind despre orchestre, v-ați lăsat amprenta, printre altele, asupra Orchestrei Radiodifuziunii din Stuttgart. Există pentru dvs. un ansamblu ideal?

Cel din Stuttgart a fost cu siguranță unul ideal. Muzicienii sunt plini de șarm și spirit de aventură, un alt ansamblu minunat a fost Camerata Salzburg, unde am activat timp de 10 ani. Recent mi-am închiat colaborarea cu Orchestra de cameră din Zürich, unde am fost dirijor șef - un ansamblu mic dar incredibil de bun și inteligent. Orchestra de cameră din Paris este de asemenea foarte bună. Am multe orchestre ideale. Îmi place să lucrez la Berlin cu Deutsche Symphonie, la Leipzig cu Gewandhaus, în Philhadelphia, la Montreal. Există multe orchestre minunante, deschise spre nou și care cântă foarte bine. Suntem norocoși, trăim probabil vremurile în care orchestrele au atins nivelul tehnic cel mai mare din toate timpurile.

Ați călătorit în întreaga lume timp de multe decenii și vă refereați într-un interviu la contextul cultural ca fiind foarte important. Vă refereați la lucrările din program, la tradițiile culturale ale orchestrei, sau, mai degrabă, la ambele?

Da, ambele, plus contextul cultural al publicului, ceea ce așteaptă. Este foarte interesant de văzut ce se întâmplă în Germania, unde publicul este foarte "muzical", dar preferă lucrările pe care le cunosc deja. Altfel sunt un pic derutați. În timp ce în Japonia, de exemplu, cânți o lucrare nouă, care poate fi muzică contemporană sau scrisă de un compozitor englez, să zicem Elgar, pe care publicul nu o cunoaște și oamenii sunt extrem de intereați, ascultă cu mare atenție. Dacă dirijez Simfonia I de Elgar la Berlin, publicul este destul de confuz și tăcut, dar la Tokio este entuziasmat! Există multe feluri în care publicul își exprimă contextul cultural. Sigur că programul este important, la fel și stilul orchestrei, dar fac muzică în primul rând pentru orchestră și apoi pentru public, pe care îmi place să îl văd implicat. Vreau ca aceia care vin la un concert pentru prima dată să se bucure, iar muzica să nu rămână pentru ei un mister.

Care este, în opinia dvs., rolul muzicii în societatea de astăzi?

Acela de a ne îmbogăți viețile!

Privind toate problemele lumii contemporane, cum vedeți viitorul muzicii clasice?

Aceasta este o intrebare foarte interesantă... se spune că muzica clasică scade în popularitate, eu cred că dimpotrivă! O ascultă mai mulți oameni ca oricând! Sigur, în secolul 19 nu existau concerte jazz sau rock iar acum avem sute de lucruri de făcut... spre exemplu sportul. Avem televiziune, computer, telefoane mobile. Dar multe dintre acestea au ajutat muzica. La concertele-promenadă din Londra, spre exemplu, cu săptămâni întregi pline de concerte diverse, vin în fiecare seară 7000 de ascultători. Așa că aici pot spune că muzica clasică este foarte vie!

Deci sunteți optimist în această privință.

Da! Poate nu vor exista întotdeauna orchestre profesioniste atât de costisitoare, dar muzica nu va dispărea, pentru că este prea importantă.

Andreea Chiselev