ACUM:
15.20
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Concertele roz (R)
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu domnul Filip Ignacz, directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc

Publicat: joi, 7 Iulie 2016 , ora 16.49

Miercurea Ciuc se poate lăuda cu cel mai vechi festival de muzică veche din România. A ajuns la cea de-a 36-a ediție și se profilează și de această dată extrem de generos în propunerile sale.
Domnule Filip Ignacz, sunteți directorul artistic al acestui festival și cel mai în măsură să oferiți ascultătorilor postului Radio România Muzical detalii despre ce se va întâmpla la Miercurea Ciuc între 14 și 17 iulie.

În acest an tematica principală a festivalului este muzica germană, care are foarte multe rădăcini și în Transilvania. Ca și muzică barocă, avem foarte multe surse neexploatate până acum din care vom oferi și un concert.

În prima zi, 14 iulie, începem cu muzică turcească…


Deci faceți o excepție de la tema germană…

De fapt, avem invitați din 8 țări în acest an - România, Ungaria, Austria, Germania, Elveția, Belgia, Franța și Turcia. În prima zi, deci, muzică turcească în cetatea Miko, cu formația Canlar din Ungaria, apoi Formația Unicorn cu muzică germană…


...o formație din Austria.

Din prima linie la nivel mondial.


Există o discografie impresionantă a Ansamblului Unicorn...

...și un program foarte frumos cu muzică germană medievală, urmat de un concert care este în Bastionul Cetății. De fapt, în fiecare zi în afară de ultima, duminică, avem și concerte de seară, de la ora 10.


Sunt 15 concerte programate, nu? Și nu numai în Miercurea Ciuc...

Și la Lăzarea și la Odorheiu Secuiesc. La București avem pe 9 iulie un concert premergător Festivalului, cu Corul Madrigal și Formația de muzică veche Codex, cu un program In Memoriam Valentin Bakfark. Același concert va fi și în închiderea festivalului.


Este greu să treceți în revistă toate cele 15 concerte programate în această ediție a Festivalului de la Miercurea Ciuc, însă ne interesează în mod special Concertul Orchestrei Baroce a Festivalului. Ne puteți oferi câteva detalii?

Orchestra Barocă a Festivalului a apărut pentru prima dată în 2009 și de atunci, în fiecare an, concert-maestrul este Ulrike Titze, co-fondator al Orchestrei Baroce din Dresda. În acest an l-am invitat și pe Steffen Schlandt, care va pune pe scenă muzică germană din Transilvania și vom avea și un Cor al Festivalului - este a doua ediție - care se compune în mare măsură din Corul "Bach" din Brașov și un cor din Miercurea Ciuc.


Festivalul a devenit parte integrantă a proiectului Europe for Festivals, Festivals for Europe. Ce implică acest lucru, sau care sunt avantajele?

Nu numai. Suntem membri EFFE, suntem membri și ai unei Asociații a Festivalurilor de Muzică Veche din Europa, care are sediul la Paris. Acest lucru înseamnă că suntem cunoscuți la nivel european cu acest festival.


Nu uităm Universitatea de Vară de Muzică Veche, asociată tot Festivalului de la Miercurea Ciuc. Avem a noua ediție formând noi generații de artiști specializați pe acest segment al muzicii vechi...

În fiecare an încercăm să aducem și cursuri pentru instrumente, care nu au existat până acum. În acest an propunem un curs pentru clarinet istoric, am păstrat și cursurile care au avut o atracție foarte mare - pentru lăută, canto, oboi baroc.


...și nenumărate conferințe extrem de interesante!

În Universitatea de Vară avem în fiecare an și conferințe legate de muzica germană - Steffen Schlandt va vorbi despre muzica germană din Transilvania, o altă conferință despre muzica evreiască va fi susținută de conducătorul formației "Le Baroque Nomade" din Paris, domnul Jean-Christophe Frisch și de soția sa Cyrille Gerstenhaber care predă și canto. Ei vor cânta și în festival un program cu muzică veche evreiască.


De ce este important să ne deschidem către acest domeniu al muzicii vechi, ce aduce în plus, în ce fel ne poate îmbogăți orizontul?

Acest curent de a interpreta muzică pe instrumente istorice, dar și într-o manieră istorică a plecat din Europa în anii '30. Atunci apar primele formații și astăzi asistăm la o renaștere în toată Europa; sunt școli și facultăți specializate numai pe acest gen de muzică, și aceasta pentru că există o atracție foarte mare a publicului față de acest subiect. Este o altfel de privire, o altfel de înțelegere a muzicii din epoca medievală, renaștere, baroc și chiar și a muzicii clasice.


Alte detalii despre programul Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc: http://regizene.ro/html/2016/ro/program

Interviu realizat de Marina Nedelcu