ACUM:
15.20
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Concertele roz (R)
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Cursuri de instruire gratuită pentru tineri muzicieni organizate de Institutul Cultural Român

Publicat: marți, 5 Iulie 2016 , ora 11.52

Institutul Cultural Român (ICR) organizează o sesiune de două săptămâni de instruire gratuită dedicată muzicienilor cu vârste între 18 și 25 de ani, care s-au înscris până la data de 30 iunie, cursurile având loc la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, în perioada 4-17 iulie.
Detalii despre acestea am aflat de la Irina Iacob:


Este vorba despre un program de pregătire a tinerilor muzicieni până în 25 de ani pentru carieră. Nu este un masterclass obișnuit, pe instrument, ci mai degrabă o sesiune de introducere a acestora în lumea de după Conservator, în care trebuie să încerce să-și găsească un loc într-o orchestră - de cele mai multe ori așa se întâmplă. Și atunci încercăm să îi ajutăm să aibă instrumentele necesare, să facă față acestui lucru.


De cine vor fi instruiți?

Vor avea mai multe sesiuni. Vor fi pregătiți pentru audiții; vor avea un psiholog - va veni Cristian Lățea, un psiholog experimentat în performanță, în psihologia cesteia și pregătirea pentru performanță. Vor mai veni Oana Dobre Dimofte, fost jurnalist și expert în social media, care-i va ajuta să-și construiască o imagine în on-line, să se prezinte publicului și să aibă o prezență publică corespunzătoare statutului lor. De asemenea, va veni și un consilier de imagine și vestimentar, Gabi Urda, pentru a-i pregăti în același fel… imaginea lor publică în vederea unei audiții, iar mai apoi în carieră. Pe lângă acestea, vom mai avea și două sesiuni de mentorat cu violoncelistul Răzvan Suma - directorul Orchestrelor și Corurilor Radio și Mihaela Anica - cunoscut muzician român cu experiență în străinătate în orchestre. De asemenea, domnul Marin Cazacu - directorul artistic al Orchestrei Române de Tineret va veni să le vorbească despre această, despre condițiile în care se poate intra în această orchestră, despre ce înseamnă să fii membru al acestei orchestre și le va deschide o repetiție generală înaintea unui concert, special pentru ei, ca să vadă la lucru această orchestră.

Interviu realizat de Radu Mihalache