ACUM:
22.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Gărâna Jazz Fest' a ajuns la cea de-a XX-a ediție - Interviu cu directorul festivalului, Marius Giura

Publicat: luni, 4 Iulie 2016 , ora 14.40
Între 7 și 11 iulie, Festivalul de Jazz de la Gărâna, organizat de Fundația Culturală "Jazz Banat", ajuns deja la ediția cu numărul XX, va aduce la un loc iubitorii de jazz din toată țara și nu numai. Manifestările se vor desfășura pe trei scene: Poiana Lupului, Hanul La Răscruce, Biserica Catolică din Văliug. Mai multe detalii despre evenimentele de anul acesta, dar și despre cum a crescut festivalul de-a lungul a două decenii, am aflat de la Marius Giura, directorul și inițiatorul acestui proiect.


Peste puțin timp, în perioada 7-11 iulie, se va desfășura cea de-a XX-a ediție a Festivalului de jazz de la Gărâna. Cum s-a transformat proiectul în acești 20 de ani?

Festivalul a început în urmă cu 20 de ani ca o joacă; un număr de muzicieni originari din Timișoara și-a făcut un concediu acolo. A început să ia amploare odată cu dezvoltarea turistică a zonei, cu ediția a III-a, după care în 2-3 ani spațiul a devenit neîncăpător la hanul unde s-a cântat în primele ediții. S-a mutat în Poiana Lupului, la intrarea în sat, într-un spațiu mare și generos și a crescut de la an la an. Și, iată, am ajuns la 20 de ani și la renumele unui festival de notorietate europeană.


Care sunt principalele momente și nume pe care le propuneți publicului anul acesta?

E vorba de Trioul lui Jack Dejohnette care va cânta luni, 11 iulie. Tot atunci va cânta și celebrul basist norvegian Arild Andersen, apoi grupul KTU, grupul francez Louis Sclavis și trioul americanului Kurt Rosenwinkel; apoi din Olanda - Yuri Honing Acoustic Quartet, trioul Azul al celebrului Carlos Bica și cvartetul fostului membru Esbjörn Svensson, "Magnus Ostrom" care, iată, este pentru a doua oară la Gărâna - este unul din cei mai importanți muzicieni ai scenei europene. Vor mai fi din Finlanda Kari Ikonen, din Norvegia, grupul Food al lui Thomas Strønen, grupul sârbesc Eyot. Scena românească se va constitui într-un eveniment care se numește "Romanian Jazz Meeting"; vor putea fi văzuți Sebastian Spanache Trio, Emil Bîzgă Quartet, Jazzybit, Nicu Patoi și "Platonic", "Bega Blues Band" și Sorin Zlat. La Biserica Catolică din Văliug, vor fi două concerte deosebite cu Raul Kusak și grupul trompetistului Petre Ionuțescu, care se numește "Trompetre".

Vor mai avea loc lansări de cărți, de discuri, de dvd-uri. Vom lansa Volumul al II-lea din dvd-ul cu istoria Gărânei. Se va lansa discul lui Liviu Butoi și "French Connection". E prima dată când festivalul are cinci zile; e prima dată când scena românească e constituită într-un asemenea eveniment la care vor participa invitați de peste hotare, directori de festivaluri, pentru a facilita în viitor prezența artiștilor români în evenimentele internaționale.

Interviu realizat de Ana Diaconu