Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Hope Concert 2016 - interviu cu Oana Drăgulinescu

Publicat: vineri, 8 Aprilie 2016 , ora 13.40

Fundația "Hope and Homes for Children România" organizează în 10 aprilie 2016 "Hope Concert", în sprijinul copiilor dezavantajați din țara noastră. Detalii am aflat de la Oana Drăgulinescu, din partea Quartz Media Production:


"Hope Concert" este un proiect început în urmă cu patru ani. Încă de la început ideea a fost să alăturăm responsabilitatea socială și arta realizată la cel mai înalt nivel. Evenimentul este unul al Fundației "Hope and Homes for Children România", o organizație care lucrează de peste 18 ani în sprijinul copiilor vulnerabili. Practic, rezultatele lor sunt dincolo de cuvinte, sunt impresionante în primul rând prin cifre. Au pornit activitatea când în România existau peste 100.000 de copii instituționalizați în așa-numitele orfelinate, cum le știm noi. Iată că acum drumul rămas este scurt, dar foarte important - adică încă 8.000 de copii în instituții.

Hope Concert beneficiază și anul acesta de prezențe impresionante din punct de vedere artistic. O să încep cu Alexandru Tomescu, care este ambasador al fundației de mai bine de patru ani, soprana Irina Iordăchescu, soliști din zona muzicii pop, cum ar fi Dan Bitman, Paula Seling sau Feli, Marin Cazacu și Ansamblul Viloncellissimo desigur, pentru a doua oară alături de noi, Andrei Licareț care devine, la rândul lui, un ambasador al fundației pentru că este pentru a patra oară în Hope Concert, și actorul Marius Manole.


Din câte înțeleg, opusurile vor avea parte de orchestrații speciale. Cine le-a realizat?

De fiecare dată Hope Concert are muzici speciale. În anul acesta Dan Dediu și Cătălin Crețu - doi compozitori foarte cunoscuți - și-au asumat această responsabilitate, de a îmbrăca sonor fiecare piesă interpretată într-o variantă unicat. Practic, aceste lucrări nu s-au mai auzit niciodată în această formulă, pentru solist și orchestră de violoncele. De la piesele interpretate de Alexandru Tomescu - două piese de Fritz Kreisler, care se vor auzi astăzi la Ateneu în această formulă pentru vioară solo și orchestră de violoncele - și până la celebra piesă "Dincolo de nori" a lui Dan Bitman, fiecare piesă a primit o nouă înveșmântare și le suntem foarte, foarte recunoscători.

Interviu realizat de Radu Mihalache