ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Recital Horia Mihail din cadrul Turneului 'Pianul Călător' - la Sala Radio

Publicat: miercuri, 6 Aprilie 2016 , ora 12.53
Horia Mihail continuă miercuri, 6 aprilie 2016, actuala ediție a turneului "Pianul călător" cu un recital ce va avea loc la Sala Radio. "Romantic exclusiv. Chopin" este titlul programului ce prilejuiește o incursiune în lumea valsurilor, nocturnelor, baladelor și a mazurcilor marelui compozitor polonez romantic, atât de legat și de spațiul francez.


Turneul "Pianul călător" ajunge în această seară la Sala Radio cu programul de recital. Cum s-a desfășurat turneul până acum?

A fost un turneu foarte interesant, bun, deoarece la primele apariții - săptămâna trecută și acum două săptămâni, în Moldova, la Chișinău și în Moldova românească, la Roman, Iași, Bârlad și Galați, precum și în Dobrogea, la Tulcea - au fost mulți spectatori care s-au bucurat de programul pe care l-am prezentat. Acum două seri am cântat în Brașov, iar, iată, săptămâna aceasta mă găsește în București atât diseară cu recitalul Chopin, cât și vineri alături de Orchestra Națională Radio condusă de Cristian Oroșanu în al 20-lea concert al lui Wolfgang Amadeus Mozart.


Programul de recital din cadrul turneului este unul integral Frederic Chopin. Cum vedeți acum muzica acestui compozitor, făcând o paralelă cu perioada adolescenței, cu perioada premergătoare turneului? Cum e acum, în plin turneu?

E o întrebare foarte bună… Asta se reflectă în cam toată muzica… eu știu, în perioada în care eram adolescent sau student, mai târziu, încercam să găsesc o variantă pentru o anumită piesă dată… acum ele variază, deoarece muzica lui Chopin e atât de permisivă, într-un fel, din punct de vedere interpretativ, încât de fiecare dată sună altfel. Chopin este foarte darnic cu interpreții în sensul că partiturile pe care le-a lăsat, manuscrisele pe care le-a lăsat, cuprind o groază de informații, altele decât notele, și e foarte interesant să le observi de fiecare dată poate un pic altfel; deși arhitectura generală a pieselor, chiar dacă sunt miniaturi, rămâne constantă.

Invit publicul bucureștean - atât pe melomani, cât și pe cei care sunt doar curioși - să participe la recitalul din această seară, integral Chopin, precum și la concertul de vineri, în care cu maestrul Cristian Oroșanu și alături de Orchestra Națională Radio vom prezenta un program extraordinar.


*

Ora de începere este 19.00, iar evenimentul va fi transmis în direct de Radio România Muzical atât on-air, cât și pe site-ul postului.

Sub semnul ediției a VI-a a turneului "Pianul călător", pe care îl susține, ca de obicei, Horia Mihail, se va desfășura și concertul Orchestrei Naționale Radio de vineri, 8 aprilie 2016. Bagheta dirijorală îi revine lui Cristian Oroșanu într-un program clasico-romantic austro-francez. Vor fi interpretate Concertul nr. 20 KV 466 în re minor pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart și, după pauză, capodopera lui Hector Berlioz - Simfonia fantastică op. 14.

Și acest moment al Stagiunii Muzicale Radio vă va fi oferit de Radio România Muzical în transmisiune directă.

Interviu realizat de Lucian Haralambie