ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Angèle Dubeau - Muzica rămâne una dintre cele mai bune modalități de comunicare cu un copil - e nevoie doar ca pur și simplu să-l duci să o asculte

Publicat: vineri, 4 Martie 2016 , ora 11.58

Angèle Dubeau - unul dintre cei mai respectați muzicieni din zona clasică pe care Canada i-a avut în ultimele decenii bune. S-a născut la Saint-Norbert, Quebec, în 24 martie 1962, și reprezintă și o poveste de mare succes de public - înregistrările sale fiind vândute în sute de mii de exemplare, fie că e vorba despre discuri fizice, fie de fișiere ce se cumpără prin download. Are spre folosință două viori splendide, între care cel mai tare atrage un Stradivarius "Des Rosiers" din 1733. Cândva, în perioada comunistă, a petrecut ceva ani la București, ca studentă a lui Ștefan Gheorghiu. A mai fost îndrumată de un alt nume extrem de respectat al pedagogiei viorii - Dorothy DeLay.

Este fondatoarea unui ansamblu alcătuit exclusiv din muziciene, "La Pietà", amintind de istoria lui Vivaldi ca profesor la Ospedale della Pieta, în Veneția. Revine în România pentru un concert aparte, al cărui cuvânt de ordine este minimalismul.

Doamnă Angèle Dubeau, mai întâi de toate vă mulțumesc pentru ocazia de a avea acest dialog! Duminică, pe 13 martie 2016, veți cânta la Ateneul Român în compania ansamblului "La Pietà", pe care l-ați și înființat, în 1997; va fi un program în principal cu muzică de Ludovico Einaudi și Philip Glass. Ce ați gândit atunci când ați primit invitația de a susține acest concert?

Ei bine, în primul rând trebuie să vă spun că formarea mea muzicală mi-a purtat pașii în România, la București, din 1981 și până în 1984! Așa că am fost în țara dumneavoastră unde am fost îndrumată, după cum sunt sigură că știți, de minunatul maestru Ștefan Gheorghiu. Am studiat, deci, la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", ceea ce sigur că reprezintă un episod de foarte demult - au trecut 32 de ani de atunci! Va fi prima oară când revin în fața publicului român, și pentru mine această reîntoarcere, ocazia de a mă afla pe scena Ateneului (acolo unde am cântat, desigur, în anii petrecuți la Conservator) este ceva profund emoționant, ce mă inspiră să fac muzică din tot sufletul. Știți, am descoperit, în cei 3 ani petrecuți în țara dumneavoastră, oameni atât de generoși cu mine, atât de deschiși și primitori, astfel încât îmi vine în minte că, pur și simplu, muzica are capacitatea de a exprima întregul spectru de emoții umane iar eu, cu vioara mea, voi avea ocazia să spun "mulțumesc" pentru toți acei ani în care m-am aflat în minunata dumneavoastră țară.

Aminteam de cele două nume ce domină programul gândit pentru 13 martie - Einaudi și Glass. V-aș întreba cum priviți modul în care se articulează programul, arhitectura sa interioară?

Am dorit, în esență, să prezint nume emblematice ale muzicii contemporane, compozitori care sunt în viață. Ar trebui să spun că toți autorii de pe afiș, întreaga muzică pe care o voi interpreta rezonează cu mine în cel mai înalt grad cu putință, este muzica pe care iubesc să o cânt de fiecare dată. Și, pentru că am subliniat asta, în urmă cu ani (acum 8-10 ani, nu mai știu cu exactitate) am demarat realizarea unei serii discografice intitulate "Portraits"; portrete ce reflectă personalități cu adevărat mari, repere ale creației muzicale contemporane, compozitori în viață, compozitori de mare succes, de asemenea, și cred că cel mai important criteriu a fost acela al profilului lor unic, inconfundabil, vocea lor distinctă pe scena muzicală de azi. Și am început cu Philip Glass, cu americanul Philip Glass, căruia i-am descoperit muzica în anii '80. Apoi, în anii '90 am ajuns la New York pentru a studia cu Philip, el încheia atunci lucrul la un concert pentru vioară și voia ca eu să-l ajut să verifice dacă anumite aspecte erau exact așa cum trebuia...

Despre ce concert era vorba?

De primul dintre concertele sale…

O lucrare ce are calitatea de a face publicul să o iubească fără prea mari rezerve…

Da, într-adevăr, așa este. Gidon Kremer a făcut o înregistrare a lucrării imediat după, dar înainte de asta, Glass a ținut ca eu să mă duc să lucrez cu el, am cântat ulterior concertul în Canada, este o muzică extraordinară! Așadar, de la acel eveniment mi-a pătruns în suflet și în minte ideea că ar trebui să înregistrez, într-o bună zi, opusuri de Philip Glass.

Așa a început suita "Portretelor", după care, peste 2 ani, m-am oprit la estonianul Arvo Pärt, care nu se consideră pe sine însuși drept un minimalist, dar asta este, în esență. Când te gândești la stilul său, îți vine minte muzica lui luminoasă, splendidă, ce te face să reflectezi la geniul de a construi sonor cu un minim de elemente. Este atât de pur, de rafinat…Așa că iată care a fost al doilea meu "Portret!".

Următoarea experiență s-a dovedit tot un compozitor american, John Adams, exuberant, complet diferit.

Iar ultimul album pe care l-am făcut până acum este rezervat integral operei lui Ludovico Einaudi.

Revenind, în concertul de la București nu am inclus John Adams, dar veți auzi opusuri de Philip Glass, de Arvo Pärt și, bineînțeles, pagini de Einaudi. Primul lucru pe care-l va remarca publicul va fi amprenta personală a fiecăruia dintre ei, vor recunoaște creatorul, după cum spuneam, toți având o semnătură unică. Muzica este captivantă și își găsește un drum direct către ascultător.

Să reamintim că dialogul nostru poate fi folositor în mod special aici, în România, ținând cont că ați studiat cu Ștefan Gheorghiu (iar informația figurează și pe pagina Wikipedia, dedicată regretatului profesor). Cum arăta o oră de curs cu Ștefan Gheorghiu?

O, se întâmpla întotdeauna în franceză (domnul Gheorghiu vorbea această limbă foarte, foarte bine, ceea ce a făcut ca totul să decurgă mult mai lesne, pentru mine). Cel mai adesea mergeam la el acasă, uneori și la Conservator, la clasa sa de acolo, dar îi plăcea să predea unde locuia. Lecția începea, întotdeauna, cu o conversație umană, dintre cele mai obișnuite (și pentru că el îl cunoștea pe Raymond Dessaints, profesorul meu din Montréal înainte de a ajunge la Juilliard, iar maestrul Gherghiu făcuse parte dintr-un juriu, în orașul canadian, susținuse și cursuri de vară acolo, iar în acele ocazii fusese găzduit de Dessaints). Deci, era permanent interesat de ce se mai întâmpla prin Canada, de ce mai făceau Dessaints, părinții mei, era foarte, foarte cald, foarte normal…Obișnuia să folosească adesea vioara, în timpul orelor, și ceea ce mă uimea (mi-a rămas până astăzi această imagine în minte) este următorul fapt: domnul Gheorghiu era o persoană foarte înaltă, cu mâini mari și, în timp ce cântam îmi spunea: "A, nu ai digitația potrivită!". Nu înțeleg cum făcea, pentru că pentru a pune digitația pe o partitură, eu am nevoie de vioară, ca să verific dacă soluțiile sunt corecte. Însă el făcea totul cu mâinile în aer, fără să fie nevoie de instrument, punând apoi totul pe partitură. Iată ceea ce m-a fascinat mereu, a fost prima și ultima persoană pe care am văzut-o făcând asta!

Doamnă Angèle Dubeau, concertul din 13 martie, de la Ateneul Român, va fi urmat de un altul, a doua zi, cu totul special - pentru că este susținut pentru copiii unui orfelinat din Ferentari. Este un gest ce merită respectul tuturor, dar și un pretext să vă întrebăm cum vedeți relația dintre copii și muzica clasică?

Poate mă repet, muzica este capabilă să exprime toate emoțiile umane. Putem spune mult mai multe, prin ea, decât prin vorbire. Iar pentru copii este esențial să rămână permanent în contact cu muzica, de la vârste foarte, foarte fragede. Știu că nu există vreun fel de bariere de comunicare cu ei, copiii înțeleg imediat esențialul, nu sunt interesați de ceea ce este superficial, vor ajunge la emoție în cel mai direct mod. Muzica rămâne una dintre cele mai bune modalități de comunicare cu un copil - e nevoie doar ca pur și simplu să-l duci să o asculte.


Ștefan Costache