Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Cei trei laureați ai concursului 'Drumul spre celebritate' - soliști ai Orchestrei de Cameră Radio

Publicat: miercuri, 3 Februarie 2016 , ora 11.27

Așa cum și-a obișnuit publicul și în stagiunile precedente, Orchestra de Cameră Radio îi aduce în fața publicului pe câțiva dintre tinerii muzicieni români care vor "scrie" mai departe istoria scenelor de concert din țară și din străinătate: laureații competiției naționale anuale "Drumul spre celebritate".

Miercuri, 3 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuși, îi veți aplauda pe câștigătorii celei de-a VI-a ediții a evenimentului - derulate în aprilie 2015, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Cei trei soliști sunt: flautistul Ștefan Diaconu (premiul I), din toamna anului 2015 masterand la Royal Danish Academy of Music, Copenhaga - Danemarca, specializarea flaut, violoncelistul Alexandru Totan (premiul al II-lea), student în anul IV la Universitatea Națională de Muzică București și pianistul Ionuț Gabriel Diaconu (premiul al III-lea), elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu București.

Cei trei tineri muzicieni au vorbit despre concertul pe care îl vor susține pe scena Sălii Radio.


Ce s-a schimbat pentru fiecare dintre voi după participarea la acest concurs?

Ștefan Diaconu…

În primul rând am plecat din România la studii. Concursul acesta mi-a dat un beneficiu și financiar, dar și prin faptul că am obținut acest concert cu Orchestra de Cameră Radio și… am continuat să studiez, să-mi îmbunătățesc cât mai mult calitățile.

Alexandru Totan…

Concursul "Drumul spre celebritate" este chiar o rampă de lansare pentru orice tânăr din România. Am avut șansa, după doi-trei ani de încercări, să reușesc să câștig Premiul II și m-a ambiționat. Am avut trei concerte în țară până acum - Bacău, Râmnicu Vâlcea și Botoșani - și acesta fiind al patrulea este într-adevăr un moment în care pot să spun că m-am organizat mai bine și la muncă și la seriozitate și la ce-mi lipsea în trecut.

Ionuț Diaconu…

Auzind că unul dintre premii va fi un concert cu Orchestra de Cameră Radio m-am gândit să particip, dar n-am crezul că voi și lua un premiu. Însă, am câștigat Premiul III și am fost foarte bucuros. Abia aștept să cânt cu orchestra aceasta.


Acum colaborați cu Orchestra de Cameră Radio, ansamblu condus de Cristian Brâncuși. Cum decurge dialogul cu acești muzicieni?

Ionuț Diaconu: Va fi pentru prima dată când voi cânta cu orchestra, voi debuta ca solist. În prima zi de repetiție lucrurile au mers puțin mai greu, pentru că am avut emoții foarte mari, pentru că, după cum am spus, n-am mai cântat niciodată cu orchestră. Dar, în următoarea repetiție, lucrurile au mers mai bine.

Alexandru Totan: N-am avut nici un fel de problemă. Sunt foarte pregătiți, nivelul este foarte ridicat, sunt foarte mulțumiți, maleabili, totul a decurs excelent. Chiar nu a fost nici un fel de problemă. Sunt foarte bucuros și este o onoare să cânți cu o asemenea orchestră prestigioasă la această vârstă.

Ștefan Diaconu: Eu zic că este un dialog bun și este un real progres între repetiții. Sper că va ieși un concert bun având în vedere că este o piesă de o dificultate mare, fiind în primă audiție, o piesă modernă, contemporană, care nu e așa ușor de luat la ureche, cum s-ar spune.


Ștefan, de ce ai ales să prezinți piesa semnată de Sebastian Androne?

În primul rând faptul că am obținut acest concert a fost o șansă pentru mine, ca tânăr interpret, să cânt cu o orchestră bună. Și, la rândul meu, am vrut să dau aceeași șansă unui tânăr compozitor, să aibă ocazia să-i fie cântată o piesă care a scris-o special pentru mine, din prietenie. În felul acesta, la rândul meu, am transmis șansa care mi-a fost dată mie și unui prieten, unui compozitor care merită. Nu e numai părerea mea, e părerea multora că merită această șansă.


Alexandru, tu vei cânta Concertul pentru violoncel de Saint-Saens.

Am ales Concertul de Saint-Saens din mai multe motive. În primul rând este frumos, este spectaculos, este romantic. Inițial m-am gândit să cânt Haydn. N-a fost cazul… am crezut că pot să exteriorizez mai bine pe ceva romantic, ca Saint-Saens. Nu este, recunosc, un concert deosebit de greu, dar nici ușor. Are momente de virtuozitate, are câteva momente mai grele care pun anumite probleme întotdeauna, dar și momente de cantilenă, momente în care poți să-ți etalezi sensibilitatea. De asemenea, nu este un concert foarte lung. Pot să zic că pentru debutul meu a fost ales și în sensul acesta, ca să pot să fac față cât mai bine. Și… ce pot să zic… este un concert frumos și spectaculos, strălucitor.

Vă aștept să ascultați deoarece nu numai Concertul de Saint-Saens este unul spectaculos. Colegii mei, Ștefan Diaconu și Ionuț Diaconu cântă două lucrări foarte frumoase, dintre care una clasică - Beethoven nr.1 - și cealaltă lucrare, modernă, a câștigătorului Concursului Enescu din câte știu, Sebastian Androne, o lucrare care e foarte spectaculoasă și i se potrivește foarte bine. Pe Ștefan Diaconu îl cunosc de foarte mulți ani și este întotdeauna foarte, foarte bine pregătit, este un om extraordinar și, de asemenea, iubește foarte mult muzica modernă. Cred că o să iasă foarte, foarte bine. Deci, aveți toate motivele să ascultați un concert în care regăsiți perioada clasicismului, romantismului și modernă-contemporană.

Interviu realizat de Lucian Haralambie