Vă întoarceţi în România după şapte ani de la primul dumneavoastră concert cu Orchestra de Cameră Radio. De această dată, cântaţi la Ateneul Român. Cu ce sentimente reveniţi la Bucureşti?

Sunt onorat să când din nou la Bucureşti. Am cele mai frumoase amintiri despre concertul meu din 2009, de la Sala Radio. Şi, bineînţeles, România este ţara părinţilor mei şi are o semnificaţie deosebită pentru mine să cânt şi să mă aflu aici.

Publicul român poate asculta în cadrul recitalului de la Ateneu un program frumos şi divers din punct de vedere stilistic. Cum aţi gândit acest program şi de ce aţi ales aceste cinci lucrări?

Într-adevăr, este un program variat, aşa am şi dorit să fie, fiindcă pianiştii de la începutul secolului XX propuneau programe mai variate decât cele din zilele noastre. Am ales Sonata în La major de Schubert pentru că este un adevărat monument al literaturii pianistice. A fost compusă cu două luni înainte de moartea compozitorului şi publicată postum. Este o operă extrem de bogată iar interpretul trebuie să aibă o viziune unitară asupra sa. După aceea, urmează Sonata în do minor de Mozart, care a compus numai două sonate minore pentru pian. Este un opus foarte dramatic, ce-l anunţă pe Beethoven. De altfel, era una dintre sonatele mozartiene preferate de Beethoven. Apoi urmează Chopin, pentru că Mozart era unul dintre compozitorii preferaţi ai lui Chopin, deci este logic să continui cu compozitorul polonez. A patra sa baladă este ultima pe care a compus-o Chopin - e o formă pe care, de fapt, el a inventat-o în muzică. Schumann spunea că se inspiră dintr-o poezie a lui Adam Mickiewicz, în care un tată şi-a trimis cei trei fii să aducă acasă comori şi ei nu s-au întors cu comori, ci cu trei soţii poloneze. Apoi urmează o bucată de George Enescu - Piesă pe numele lui Faure, acesta fiind profesorul lui de compoziţie. Este o lucrare care nu e deloc cântată, pe care am descoperit-o acum câtva timp şi care mi se pare absolut superbă. Pot spune că este o bijuterie! În finalul programului voi cânta Mefisto vals de Liszt, partitură inspirată din Faust, dar nu cel al lui Goethe, ci cel al lui Lenau.

Aveţi, în cadrul acestui recital, o lucrare preferată dintre cele pe care le interpretaţi?

Este greu de zis. Le iubesc pe toate pentru că sunt foarte diverse şi în fiecare dintre ele pot să exprim altceva. Aşadar, nu pot să spun care este lucrarea mea preferată. Le consider pe toate la acelaşi nivel.

Ce urmează în continuare pe agenda lui Ingmar Lazar?

Am concerte prevăzute în Franţa, în Austria, în Germania, recitaluri şi concerte de muzică de cameră alături de violonistul Ivry Gitlis. În martie sunt directorul artistic al Festivalului "Du Bruit qui pense", care se desfăşoară lângă Versailes. Atunci o să susţin două concerte, în cadrul festivalului.