"Ansamblul de Percuţie GAME al Universităţii de Muzică din Bucureşti s-a născut la 13 februarie 1995 - data primului concert. Numele său provine de la prima lucrare dedicată formaţiei de către compozitorul Liviu Dănceanu. Dacă ar fi să definesc în câteva cuvinte ansamblul pe care îl conduc, acestea ar fi: educaţie, exerciţiu intelectual, plăcere de a face muzică împreună, necesitate." Astfel descrie percuţionistul Alexandru Matei grupul pe care îl păstoreşte de două decenii. La ceas aniversar, Game invită publicul vineri, 20 februarie 2015, de la ora 19.00, în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru a sărbători împreună cei 20 de ani trecuţi de la prima manifestare. Detalii ne oferă Alexandru Matei.

Care sunt momentele importante din aceşti 20 de ani?

E o poveste lungă. Sigur, 20 de ani poate să fie puţin, poate să fie mult. Vreau să definim cumva termenul "Game", pentru că o să vedeţi că se leagă lucrurile, în sensul că Liviu Dănceanu, în urmă cu 20 de ani, scria o piesă care chiar aşa se intitulează "Game", care înseamnă "joc". Aud în dreapta şi-n stânga game, e corect şi game, până la urmă suntem într-o zonă muzicală - gamă de sunete, gamă de culori, mai ales când vorbim de percuţie. Sugestia lui Liviu a fost să preluăm titlul primei lucrări dedicate ansamblului. Game înseamnă joc. Or, jocul, pentru mine şi pentru toată lumea cred, pentru orice om, este un lucru foarte important. Atunci când nu ne mai jucăm, nu mai existăm. Or, fiecare concert al nostru în cei 20 de ani n-a ieşit ieşit din zona asta a jocului, dar un joc extrem de serios. Atunci când faci o lucrare de orice compozitor - mă gândesc acum de Incantation a lui Ştefan Niculescu… joc, joc, dar e vorba de Ştefan Niculescu. Dar nu e o excepţie Ştefan Niculescu. Jocul are nişte reguli nescrise… uitaţi-vă la copii cum se joacă… joacă fotbal şi dacă unul nu ştie să lovească mingea sau e dat afară sau se retrage el… sunt nişte reguli care trebuie respectate. Şi atunci mi-e foarte greu să marchez un moment. Pentru mine, fiecare concert este un eveniment, pentru că dincolo de faptul că sunt concerte, să nu uităm că e vorba de un ansamblu alcătuit numai din studenţi, nu este o componenţă de sine stătătoare. Studenţii vin, stau patru ani, şase ani sau mai mult, nouă ani, în Universitatea noastră, după care pleacă şi vin alţii. Cred că în 20 de ani au cântat 50 de studenţi. Mai are o latură, repet, e un ansamblu de studenţi şi eu urmăresc şi latura pedagogică. Chiar dacă finalitatea repetiţiilor şi a muncii noastre de cele mai multe ori se finalizează cu apariţia pe scenă, mie mi se pare că şi asta este un examen pentru studenţi. Să dai acest examen joi, de la 19 la 21, cu public… juriul nostru este publicul. Şi atunci, fiindcă mă întrebaţi de evenimente… fiecare concert mă pune pe mine, ca profesor, şi pe studenţi în anumite situaţii în care urmărim să cântăm cât mai bine ceea ce este scris şi să învăţăm cât mai mult. Poate să fie o lucrare de un nivel mai scăzut, dar un student să se lovească de o situaţie de care se va lovi toată viaţa şi atunci e un lucru foarte important. Pentru mine, fiecare concert este un eveniment şi o bucurie.

Întâlnirea aceasta aniversară cu publicul va avea loc vineri, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Ce aţi pregătit pentru cei care vor fi în sală?

Mi-am dorit ca acest concert să fie cumva un eveniment familial. M-aş bucura foarte mult să fie public cât mai numeros şi dacă e şi publicul lui Bartok, o să fie şi mai bine. Ştiţi care e publicul Bartok? Cel care nu are studii de specialitate. Bartok spune că un compozitor trebuie să se gândească în permanenţă să compună pentru public. Un instrumentist trebuie în permanenţă să aibă în vedere să cânte pentru public. "Public", îşi defineşte Bartok cuvântul, "este cel care nu are studii de specialitate". Dirijor, instrumentist, muzicolog… el este deja specialist şi muzica nu trebuie scrisă, spune Bartok, şi cântată pentru specialişti, ci pentru public. Sigur, aici, când vorbim de concertele noastre cu ansamblul de percuţie, ne referim într-un procent de 99% la muzica modernă şi contemporană, un limbaj cumva mai dificil, dar nu e chiar aşa. Aproape în toate concertele s-a verificat că publicul lui Bartok, după un concert în care s-a cântat muzică modernă şi contemporană, nu iese chiar speriat din sală, ba dimpotrivă. Şi atunci, mi-aş dori să fie cât mai mult public şi, mai ales, la concertul de vineri mi-aş dori să vină cât mai mulţi prieteni care sunt, au fost şi sper să fie apropiaţi deja fenomenului - eu aşa îl simt - GAME; pentru că aici au fost, pe lângă efortul meu şi al studenţilor… în toate generaţiile s-au pus în mişcare foarte multe energii. Mă gândesc aici la compozitori, la muzicologi, la toate laturile astea care, până la urmă, definesc muzica.