Un violonist român de 28 ani care cântă la un Stradivarius pe care l-a obţinut la concurs la care a avut 170 de contracandidaţi; un violonist care are în palmares zeci de premii la concursuri internaţionale importante şi despre care presa străină vorbeşte la superlativ. Este mai cunoscut în Olanda, ţara unde s-a stabilit în urmă cu 10 ani, decât în România, ţara de unde a plecat şi unde revine des pentru a-şi vedea familia. Este primul român care a câştigat unicul premiu pus în joc la concursul New talent de la Bratislava, derulat sub egida Uniunii Europene de Radio, o competiţie prestigioasă înfiinţată în urmă cu 40 ani de Yehudi Menuhin. Se întâmpla în octombrie 2013; fusese propus în concurs de Radio România Muzical.

Numele lui este Răzvan Stoica şi poate fi ascultat alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, într-un concert extraordinar de Anul Nou ce va avea loc în 13 ianuarie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional Cotroceni. Înregistrarea recitalului va fi difuzată la Radio România Muzical în 20 ianuarie, de la ora 19.30.

Cum te-ai descrie pe tine însuţi ca om şi ca artist?

Ca artist cred că m-aş descrie ca fiind un romantic; în acelaşi timp, un om căruia îi place să aibă o legătură specială cu publicul de fiecare dată când este pe scenă. Cred că asta mă şi atrage foarte mult în meseria mea de violonist. Ca om… un om destul de deschis spre nou, un om foarte ambiţios…Mi-am dorit să realizez lucruri originale şi am pus foarte multă energie în ceea ce am făcut, chiar dacă ideile de început nu au avut tocmai sorţi de izbândă, dar până la urmă, prin ambiţie, se poate reuşi orice.

Ai un model printre violoniştii de pe scena internaţională actuală?

Leonidas Kavakos. Dar cel mai inspirat am fost de vechii violonişti, cum au fost David Oistrah sau Jascha Heifetz. Ei au avut acel ceva al vremii: chiar şi în zilele noastre, prin originalitatea lor, prin sunetul lor şi prin tehnică se pot diferenţia de ceilalţi violonişti. Mai ales Jascha Heifetz se poate diferenţia la o mare distanţă prin sunetul lui special.

Iar la Leonidas Kavakos ce admiri?

Îmi place foarte mult acurateţea cu care execută piesele şi stilul lui foarte curat, modul cum ştie să facă diferenţa între lucrările romantice, lucrările moderne şi cele baroce.

Eşti cunoscut în România şi, de altfel, pe scena internaţională, şi pentru faptul că tu cânţi pe un Stradivarius. Aş vrea să ne dai mai multe detalii despre acest instrument.

Este o vioară pe care am câştigat-o în cadrul Concursului Strad din Salzburg în 2013, o vioară din 1729 care mi-a fost dată în folosinţă de Austrian Bank pentru următorii opt ani. Când am pus prima dată mâna pe această vioară a fost ca un cal sălbatic, pentru că are o putere incredibilă şi trebuie să ştii exact cum să dozezi forţa pe această vioară. Ulterior însă, ceea ce îţi dă înapoi este înzecit.

Există şi un alt instrument pe care cânţi în afară de acest Stradivarius?

Desigur. Mai am două viori - o vioară barocă din 1628, fără un nume special, pe care am cumpărat-o din Germania acum vreo cinci ani şi încă o vioară modernă a lui Dmitri Badiarov, cu care mai ţin unele concerte când nu cânt pe Stradivarius.

Care au fost principalele repere ale anului trecut şi care sunt principalele repere pentru anul acesta, 2015?

Anul trecut am avut norocul şi onoarea să deschid stagiunea Orchestrei de cameră Radio. Am şi susţinut multe concerte în ţară, pentru prima oară pentru mine. De asemenea, am câştigat Premiul "Iosif Sava" oferit de Radio România Cultural şi, cred că unul dintre cele mai importante lucruri a fost şi înregistrarea unui nou CD împreună cu Editura "Casa Radio". Anul care urmează îmi va aduce, de asemenea, şi un concert, primul concert cu Orchestra Sudwestdeutschen Philharmonie din Germania, împreună cu dirijorul Markus Huber, în concertul nr.1 de Max Bruch. Apoi va urma un tur de concerte cu Duo Stoica, împreună cu sora mea Andreea, în care vom interpreta lucrări mai puţin cunoscute. Şi, de asemenea, multe alte concerte care vor urma şi cu "Camerata Stradivarius" şi separat, ca şi solist.

Ce înseamnă "Camerata Stradivarius"?

"Camerata Stradivarius" este o orchestră pe care am înfiinţat-o în urmă cu trei ani în Olanda, o orchestră de coarde, o orchestră cu care lucrez foarte bine pe scenele europene - în ultima perioadă am primit destule angajamente - şi cu care, anul acesta, sper să putem să scoatem un disc pe piaţă. Chiar anul trecut am susţinut pentru prima oară un concert la Concergebouw şi anul acesta vom fi prezenţi şi pe scena din Leipzig - Gewandhaus. Vor fi concerte şi în Spania şi în Italia şi sper tare mult să pot aduce această orchestră şi în România.

Este evident că eşti mai cunoscut în afara ţării decât în România. Poate lucrurile acestea au început să se schimbe când în octombrie 2013, ai câştigat premiul I la Concursul "New Talent" de la Bratislava. Pentru cei care vor să te cunoască mai bine, care a fost parcursul carierei tale după ce ai plecat să studiezi în Olanda?

Am plecat din România chiar după terminarea liceului şi am început să lucrez cu violonistul Ilya Grubert, la rândul lui un discipol al lui Leonid Kogan şi David Oistrah. Apoi a urmat Conservatorul din Amsterdam. Ulterior, pe parcursul studiilor, am participat la mai multe concursuri internaţionale unde am obţinut premii. După aceste premii a urmat o serie de concerte în Europa şi, de asemenea, şi în America, în 2008. A urmat apoi invitaţia Radio România Muzical în 2013 de a participa la Concursul de la Bratislava. Ulterior, câştigând acest concurs, am ajuns şi pe scenele din România, unde revin cu multă plăcere.

Cred că ai o relaţie specială cu publicul şi mai ales cu publicul din România.

Este, într-adevăr, o relaţie cu adevărat specială cu publicul din România pentru că suntem, într-un fel, pe aceeaşi undă. După multe concerte susţinute, de exemplu, în Germania sau în Olanda revin în ţară şi avem pe scenă acea conexiune care nu se poate explica şi în care publicul este parte a concertului pe care-l susţinem. Fie că sunt cu orchestra, fie că sunt în duo, de fiecare dată publicul comunică cu noi şi cred că asta face ca fiecare concert pe care-l susţinem în ţară să fie cu adevărat special şi să fie original de fiecare dată.

Tu eşti încă un artist foarte tânăr, la 28 de ani. Cât de greu e să construieşti astăzi o carieră în domeniul muzicii clasice?

Este destul de greu, destul de complicat. Cred că ţine puţin şi de norocul unui artist, cât şi de deschiderea pe care o ai cu anumiţi manageri sau cu anumiţi promotori. Cred că, paradoxal, este mult mai greu decât acum 40-45 de ani, când nu existau atâtea metode de a te face cunoscut. Cred că ţine mult şi de muzica pe care o faci, şi de stilul tău ca artist, pentru că posibilităţile sunt nenumărate. Contează foarte mult să fii şi la un nivel profesional destul de înalt, ca să poţi ajunge la un anumit nivel.

Un anumit nivel profesional… cum se obţine? Cum arată de fapt o zi din viaţa ta, o zi de muncă din viaţa lui Răzvan Stoica?

Încep dimineaţa cu studiu, bineînţeles, pentru că suntem ca şi sportivii. Trebuie să fim în formă, într-o formă tehnică bună; pentru a transmite emoţii pe scenă trebuie mai întâi tehnic să fii foarte bine pus la punct. Pentru asta, fiecare zi trebuie să înceapă în felul acesta, cu tehnică, cu studiu normal, apoi cu studiul cu pian pentru a ne pune perfect la punct. De asemenea, urmează şi repetiţiile cu orchestra, pe care le ţin o dată la trei zile când am timp şi când sunt în Olanda, ca să putem ajunge la un nivel cât mai înalt pe scenă. Contează foarte mult să fii un grup foarte bine sudat; la fel şi cu orchestra, la fel şi cu pianul. De asta îmi place tot timpul când cânt în duo cu Andreea Stoica să fim ca şi un singur instrument. Acesta este ţelul nostru principal.

Andreea Stoica, sora ta şi membră a duo-ului Stoica…

Am început colaborarea de când eram încă foarte, foarte mic, aveam 12 ani. Primul nostru concert a fost chiar la Liceul de muzică "George Enescu". După acel concert, acea audiţie, am fost nedespărţiţi până azi, deşi ea are o carieră solo care începe să fie vizibilă din ce în ce mai mult. De asemenea, noi lucrăm foarte bine în duo, deşi fiecare lucrează şi separat, dar îmi place foarte mult să lucrez cu ea pentru că nu este doar o pianistă foarte bună, dar este un muzician de muzică de cameră foarte bun şi cred că în cadrul unui duo acest este lucrul principal pe care-l cauţi la un pianist cu care lucrezi - să nu fie doi solişti pe scenă, să fie un singur instrument, un singur om, care încearcă să interpreteze o piesă. Am reuşit să cunosc foarte mulţi pianişti, însă de fiecare dată am revenit la Andreea pentru modul în care lucrăm împreună şi pentru faptul că putem împreună să transmitem anumite emoţii pe care le dăm mai departe publicului şi anumite trăiri care altfel, cu un alt pianist, nu ar fi posibile.

Ajungem la acest al doilea recital de Anul Nou pe care îl susţii alături de sora ta, în 13 ianuarie 2015, la Muzeul Cotroceni. Şi anul trecut, în 4 ianuarie, ai susţinut un concert de Anul Nou. Se pare că devine o specialitate a voastră… Aşadar, ce program aţi pregătit pentru acest recital?

Am pregătit un program cu lucrări foarte dragi nouă şi publicului. Repertoriul pe care-l vom interpreta în acest concert se regăseşte şi pe ultimul nostru disc "Virtuosity and passion", apărut la Editura "Casa Radio". Cântăm Grand Duo de Franz Schubert; această lucrare va ţine capul de afiş al acestui concert, dar nu mai prejos sunt şi lucrările de virtuozitate ale lui Wieniawski - Poloneza în Re major -, Kreisler sau Paganini. La final vom interpreta nişte piese care nu sunt în original pentru vioară şi pian, cum e "Oblivion" de Piazzolla sau o piesă surpriză de Chopin.

De ce este de neratat acest recital de Anul Nou?

Pentru că prezentăm un repertoriu cu adevărat special, vom încerca să aducem această căldură a muzicii clasice în plină iarnă publicului bucureştean şi, de asemenea, vom încerca să fim cât mai aproape de publicul român şi împreună să facem un concert spectaculos.