Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Concert In Memoriam Richard Oschanitzky - la Sala Radio

Publicat: vineri, 21 Noiembrie 2014 , ora 13.12

Richard Oschanitzky a fost compozitor, aranjor, pianist și dirijor român, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de jazz din România. În acest an artistul ar fi împlinit 75 de ani, motiv pentru care vineri, 21 noiembrie 2014, la Sala Radio îi este dedicat un concert special în formulă inedită: două dintre ansamblurile instituției - Orchestra Națională Radio și Big Band-ul Radio - vor fi dirijate de fratele artistului, Peter Oschanitzky.


Maestre, în această seară dirijați Big Band-ul și Orchestra Națională Radio reunite pe scena studioului "Mihail Jora". Câteva cuvinte despre întâlnirea cu aceste ansambluri?

Eu ansamblul Orchestrei Naționale Radio îl cunosc fiindcă în anii '80 am lucrat cu el. După aceea a venit o perioadă în care eu am fost plecat din țară - cam 20 de ani - și acum, cu mare plăcere, am primit această invitație și am răspuns și m-am întâlnit cu o orchestră care sigur că în proporție de 80% este întinerită. Nu este rău, fiindcă sunt oameni profesioniști, cu care se poate lucra. Cu Big Band-ul am avut o întâlnire, dar parțială, într-un concert memorial "Aura Urziceanu" și atunci am dirijat trei piese pe care le-a orchestrat fratele.

Am ales acest program care, la început, a fost propus ca un In Memoriam Richard Oschanitzky și am spus că asta, din păcate, nu se va putea realiza din cauză că toate lucrările lui de jazz simfonic sunt cu ansamblu enorm și asta îngreunează financiar instituția. Atunci am spus să punem o piesă de Richard Oschanitzky care e în primă audiție absolută; s-a cântat numai în RDG o dată, dar înregistrare radio, nu concert. Si atunci o să facem un fel de istorie a jazz-ului simfonic. Mergem de la Gershwin, care e începutul, până la Bernstein și, de ce nu un român, Richard Oschanitzky.


Pentru că vorbim de un concert In Memoriam Richard Oschanitzky… cum era el dincolo de partituri? Cum era el dincolo de scenă? Cum era fratele Richard Oschanitzky?

Dacă vorbim despre cum era dincolo de partituri, sunt două aspecte. Un aspect, care e înșelător, este renumele care i s-a făcut lui. El era un bărbat foarte prezentabil, cu mare succes la dame și părea un om foarte stăpân pe situație… dar în spatele acestei măști se ascundea de fapt un om foarte sensibil și foarte firav. Era foarte atacabil și asta l-a și dus la tragedia care s-a întâmplat la o vârstă foarte timpurie, când a murit, în '79, la 40 de ani. Noi suntem foarte apropiați de fapt, deși pare că suntem mai departe - ca vârstă, diferența e numai de un an și jumătate între noi -, dar el a prins o perioadă de școlarizare, eu am prins altă perioadă. De aici vine o diferență mai mare. După ce a terminat liceul la Timișoara a fost primit la Conservator aici, la București. De atunci relația dintre noi doi… nu că s-a răcit, dar era distanța… eu la Timișoara, el la București, eu eram elev, el era student. Sigur, el venea acasă în vacanțe, dar totuși, din ce în ce mai mult, s-a legat de București. Era și de înțeles pentru ce a vrut el să facă și ce să devină, singurul oraș care-i putea oferi tot ce-i trebuia era Bucureștiul. După aceea, din 1971, când eu am devenit student la București, la Secția de dirijat orchestră a maestrului Bugeanu, atunci s-a reluat legătura între noi. Și noi am petrecut enorm de mult timp la un restaurant foarte renumit "Berlin" care, pe vremea aceea era un restaurant de lux, cu mâncăruri foarte bune, cu atmosferă foarte plăcută, iar prețurile nu contau la Richard… și sigur că el acolo și-a făcut un cerc de prieteni, de cunoscuți cu care, a lucrat - parțial în domeniu, parțial în alte domenii. El m-a prins atunci și a găsit în mine un om… el scriind muzică de film - atunci era vremea când la producțiile de film cunoscute el era compozitorul… atunci el a găsit în mine un om care să îl ajute să scrie notele pentru a doua zi, pentru înregistrare. El avea o viteză fantastică de a compune. A fost foarte criticat de regizori, care urmăreau ce face el. Era aproape de premieră și încă nu scrisese muzica. Regizorii și-au pus întrebarea "ce se întâmplă?". Le-a răspuns "Nu vă faceți nicio problemă, rezolv." Și, într-adevăr, el făcea în două zile ce alții făceau în două-trei luni.


Solistul din această seară este Horia Maxim. Cum a decurs dialogul cu acest pianist?

Mi-a făcut o mare plăcere, mai ales că noi am avut o repetiție separată și mi-am dat seama nu numai că este bun ca pianist - sigur, și asta contează -, dar este acasă în ambele stiluri. Fiindcă această lucrare Variațiunile 71 - multă lume mă întreabă de ce se cheamă 71; fiindcă a fost scrisă în anul 1971 - pentru pian solo, big band și orchestră simfonică necesită un pianist care pe lângă că-i bun pianist tehnician și cunoscător al muzicii clasice, trebuie să fie și un foarte bun jazzist pentru că are teme de jazz cu trupa de big band. Am găsit în acest Horia Maxim, într-adevăr, omul foarte potrivit pentru această lucrare.

Mă bucur că am putut să fac un astfel de program care, după câte am aflat, aici nu s-a mai făcut de mulți ani. Desigur, cele trei lucrări din program sunt toate de nivel mondial. Gershwin - Un american la Paris, arhicunoscut, și uvertura la Candide este, de asemenea, foarte cunoscută. Sigur, lucrarea lui Richard nu este cunoscut fiindcă este în primă audiție, dar sper că se combină cu celelalte două. Doresc publicului să vină cu plăcere și să privească acest concert, într-adevăr ca o istorie a jazz-ului simfonic.

Interviu realizat de Lucian Haralambie