Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Start Mozaic Jazz Festival - la Sibiu

Publicat: joi, 13 Noiembrie 2014 , ora 11.40

În peisajul cultural din țara noastră își face apariția în acest an un nou festival - Mozaic Jazz Festival Sibiu. Timp de trei zile, începând de vineri, 14 noiembrie 2014, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu vor concerta artiști influenți ai genului, dar și tineri muzicieni. Detalii ne oferă Silviu Scrob, directorul Mozaic Jazz Festival.


Sibiul este un oraș cu o tradiție în jazz. Cum își va găsi Mozaic Jazz Festival locul în peisajul cultural sibian și românesc?

Mozaic Jazz Festival își va găsi foarte bine locul în peisajul jazz-ului sibian și nu numai tocmai datorită acestei tradiții create la Sibiu prin longevivul Festival Internațional de Jazz și Sibiu Jazz&More. Eu cred că Mozaic Jazz Festival este festivalul care întregește peisajul jazzistic în Sibiu și poate și în România, venind cu un suflu nou într-un oraș în care mai era loc pentru un festival de jazz, mai ales un festival cu artiști de talie și de renume internațional. Vom lăsa publicul să decidă acest lucru și îi așteptăm să facă parte din această primă ediție de Mozaic Jazz Festival.


Vorbim de trei seri cu șase concerte. Cum s-a făcut selecția celor care vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu în această primă ediție?

A fost un proces destul de lung. Cred că am lucrat la program aproape șase luni, perioadă în care m-am documentat în mai multe festivaluri din Europa și nu numai; am o echipă de colaboratori cu care mă sfătuiesc în momentul în care cred că unul dintre artiștii pe care-i propun ar putea face parte din program. Au mai fost și propuneri venite de la agențiile din Europa și din lume în momentul în care au aflat că se va naște un festival nou. Una peste alta, pe unii dintre artiști i-am văzut și mi i-am dorit de mult timp în festival, cum ar fi: Trilok Gurtu Band pe care l-am văzut anul trecut la London Jazz Festival; Tord Gustavsen Ensemble pe care l-am văzut în martie, tot la Londra, la Centrul Cultural Barbican; Balako pe care l-am văzut la Rotterdam. Nikoletta Szoke este o artistă recomandată de Federația Maghiară de Jazz, de către Balas Baghi, care este unul dintre colaboratorii festivalului. Noi, Mozaic Jazz Festival, avem un parteneriat scris cu Federația Maghiară de Jazz, ca în următorii ani aceasta să livreze câte un artist în programul Mozaic, și acela să fie cel mai important și cel mai bine cotat artist de pe scena ungurească la acel moment. David Krakauer și Steve Coleman… pe Steve Coleman îl știam, dar nu știam că a reluat acest proiect pe care l-a lansat în anul 1981, Steve Coleman and Five Elements. M-am bucurat foarte mult să aflu că tocmai acum să înceapă un turneu european, iar la Mozaic Jazz Festival să fie primul concert din acest turneu.


Se poate vorbi de o anume temă a Mozaic Jazz Festival?

Pot spune doar că am fost foarte atent ca în fiecare seară să existe câte un nume puternic, câte un nume cu adevărat important pe scena jazz-ului internațional - și aici mă refer la Trilok Gurtu, Steve Coleman și Tord Gustavsen - și, după aceea, am fost mult mai atent. Dacă la cele trei nume mi-a fost mai ușor să fac selecția, la primele concerte a durat mai mult până să găsesc acele trupe care să fie un conținut de reală valoare. Așa s-a conturat programul.


De ce are nevoie Mozaic Jazz Festival pentru a se concretiza într-un proiect pe termen lung?

În primul rând ar avea nevoie de o constanță în finanțare, lucru care cred eu că la Sibiu are toate șansele, având în vedere că din 2006, mai ales după programul "Sibiu - capitală culturală europeană", primăria municipiului a păstrat agenda culturală și finanțează anual o serie de proiecte culturale. Pe lângă finanțare, va trebui să vedem în ce măsură publicul își dorește un nou festival de jazz la Sibiu. Dacă pentru finanțare trebuie ca noi să ne luptăm, până la urmă publicul va fi cel care va decide dacă mai acceptă încă un festival de jazz în peisajul sibian și nu numai, pentru că, în mare măsură, publicul la un festival de jazz provine în mare parte și din alte orașe.

Îi invit pe toți iubitorii de jazz și nu numai, și pe cei care sunt iubitori de muzică, să participe la Mozaic Jazz Festival pentru că mă voi îngriji personal ca întâlnirea cu jazz-ul să fie făcută în cel mai potrivit cadru atât ca ambianță, ca producție tehnică și, de ce nu, ca și conținut artistic. Vă așteptăm cu drag la Sibiu, la Mozaic Jazz Festival, între 14 și 16 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor.


Interviu realizat de Lucian Haralambie