ACUM:
13.00
De ieri și de azi din arhiva Orchestrelor Radio

Urmează: 14.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 14.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Pianistul rus Andrei Gavrilov la Ateneul Român în 'Serile Lipatti'

Publicat: vineri, 31 Octombrie 2014 , ora 8.58

Festivalul "Serile Lipatti", organizat de Asociația Art à la Carte s-a încheiat marți, 28 octombrie, cu un mult așteptat recital al pianistului rus Andrei Gavrilov, pe scena Ateneului Român. Doi pianiști-compozitori în program: Chopin și Prokofiev, un omagiu adus personalității lui Dinu Lipatti, cel mai mare pianist-compozitor pe care l-a dat România.


O seară efervescentă cu un public extrem de tânăr

O sală arhiplină și ceea ce este de salutat, un public surprinzător de tânăr, fețe vesele de copii zâmbeau tăcut chiar din loja principală în timp ce pe trepte se înghesuiau nerăbdători tinerii studenți care au luat parte la un Masterclass de patru zile (22-25 octombrie) ținut de protagonistul recitalului, Andrei Gavrilov, tot sub cupola Ateneului. O selecție de nocturne de Frédéric Chopin a deschis recitalul încheiat, în a doua parte, cu două lucrări de Serghei Prokofiev: Sonata op. 84 în Si bemol major și trei momente din Suita pentru pian opus 75 "Romeo și Julieta".


Chopin și Prokofiev cu Andrei Gavrilov: spectacol efervescent cu glissandi
între genialitate și teatralitate

Un bagaj pianistic de o coloristică impresionantă... o abordare cu totul personală, de o libertate care te frapa de la prima la ultima notă: temperament exploziv, accese de teatralitate și un melanj de știință și imaginație, spontaneitate în actul interpretativ, care dădea viață înlănțuirilor de sunete, le făcea efervescente! Dacă ne așteptam la trei pianiști-compozitori, originalitatea și libertatea stilului de interpretare au făcut ca la sfârșitul recitalului sentimentul să fie acela că:


Adevărtul compozitor al "Serii Lipatti" de la Ateneul Român a fost interpretul. Andrei Gavrilov.

I-am mulțumit la final pentru revenirea sa, după mulți ani (1977) în România, în numele lui Lipatti, dar și pentru această seară dedicată compozitorilor-pianiști Lipatti-Chopin-Prokofiev, care a produs deopotrivă stupoare și revelație, care a împărțit publicul de sub cupola Ateneului, în 28 octombrie, între cei care s-au declarat martorii unui recital sub semnul genialității și ceilalți, nu puțini, deziluzionați poate în așteptarea lor de a-l regăsi pe Lipatti în nocturnele lui Chopin, sub degetele lui Andrei Gavrilov. Degustând Roze-ul oferit de Domeniile Sâmburești în foaierul Ateneului la finalul serii, discuțiile erau dintre cele mai aprinse...


A.G.: Da, știu, este ceva nou, șocant poate, acest fel de a citi un text cât mai autentic posibil dar fără să fie nevoie să-i aduci nici o "interpretare". De fapt, toată viața mi-am dedicat-o unei întrebări care mă frământă din cei mai tineri ani ai carierei și pe care am analizat-o în mod constant cu Richter. Eu aveam 20 de ani, el 61. Dar în ciuda diferenței, ne tutuiam. Richter îmi spunea că are mari dubii asupra "interpretării", ca termen, dar mai ales ca ceea ce presupune: să te bazezi pe intuiție, nu pe textul autentic, pe ceea ce a intenționat compozitorul. Am dezbătut ani de-a rândul, dar îmi amintesc o conversație care s-a prelungit într-o noapte la Paris. Richter era foarte trist:

"- Din păcate, Andrei, eu trăiesc Coda! Dar tu ești abia la începutul Expoziției!"

Asta presupunea că eu am timp să descopăr toate acestea. Și astfel mi-am petrecut toată viața pentru a găsi un răspuns. Concluzia a venit foarte recent, după mulți ani de suferință, de deznădejde.

Da, este posibil să citești autentic tot ceea ce compozitorul a intenționat!

Trebuie să ne lărgim înțelegerea la un asemenea nivel încât să ne putem folosi avantajul de a fi în avans cu 200 de ani, 100 sau măcar cu 60, 70 dacă ne gândim la Prokofiev. Ne putem folosi cunoașterea și experiența ca să devenim psihologi mai buni, să-i putem cunoaște mai îndeaproape pe compozitori și să ajungem prin muzică la ceea ce au dorit să exprime. Având o cantitate enormă de informație în zilele noastre, o putem folosi pentru a ajunge la sensul autentic al muzicii. Să scăpăm de "intepretare"! Să ajungem la redarea textului pur. Cel pe care compozitorul l-a scris. De aici șocul de a suna atât de diferit.


Andrei Gavrilov despre Dinu Lipatti

Dinu a avut o mare influență asupra mea când eram copil, în formarea mea în primii ani de școală. Îi sunt foarte recunoscător pentru romantismul de calitate pe care mi l-a insuflat.

A fost un suflet romantic, unul dintre cele mai frumoase suflete care au existat vreodată!

Iar legătura mea cu România este una profundă. Tatăl meu, unul dintre cei mai mari pictori ruși ai secolului trecut, a fost fascinat de peisajele din Transilvania. În anii '60 a venit constant aici, în Timișoara, în Sighișoara, a pictat, a cunoscut și a susținut pictori locali. Și eu am vizitat România prin 1977, când eram student.

România nu este pentru mine o țară străină, nici ca istorie nici ca psihologie.


Andrei Gavrilov, născut în 21 septembrie 1955 la Moscova într-o familie de artiști: tatăl este Vladimir Gavrilov (1923 - 1974) faimos pictor rus cu origini germane, iar mama este pianista armeană Assanetta Eguiserian (1925 - 2006), elevă a lui Heinrich Neuhaus și prima sa profesoară de pian, la vârsta de 2 ani. Ca elev, studiază cu Tatyana Kestner iar la Conservatorul din Moscova cu un alt discipol al lui Neuhaus, Lev Naumov. În 1974, la doar 18 ani, câștigă Premiul Ceaikovski la Moscova, fiind cel mai tânăr laureat de până atunci al prestigioasei competiții. Este pasul care i-a deschis tânărului pianist din URSS porțile către Vest. În același an 1974 îl înlocuiește pe Sviatoslav Richter la Festivalul de la Salzburg, iar despre relația sa cu marele pianist rus scrie recent într-un articol în care demontează mitul vehiculat în presa rusă, care-l prezintă ca "Richter's protégé".

https://www.facebook.com/notes/andrei-gavrilov/richters-prot%C3%A9gC3%A9/732118676821616

La nici 20 de ani, cariera sa internațională era în plină ascensiune, în 1976 își face apariția pe scena Royal Festival din Londra, în 1978 are un turneu în Europa cu Orchestra Filarmonicii din Berlin. Karajan îi propune să înregistreze concertele pentru pian de Rahmaninov. În 1985 este aplaudat și peste ocean la Carnegie Hall, în Chicago, Philadelphia, Montreal, Viena, Tokyo sub baghete ca Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Mutti, Seiji Ozawa. Semnează contracte de exclusivitate cu casa EMI, apoi, după anii '90, cu Deutsche Grammophon.

Este comparat cu Horowitz pentru stilul temperamental pentru care este numit și "un leu al claviaturii". În ciuda potențialului artistic, în 1990 se retrage pentru o lungă perioadă, de 7-8 ani, din viața publică, de pe scena de concert. Studiază religia, filozofia. Își aprofundează maniera de a aborda actul "interpretării" muzicale.

În prezent este stabilit la Zurich, în Elveția, din 2008, și este invitat pentru concerte și masterclass-uri în întreag lume.

Ana Voinescu